1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Europa umană vs. America barbară

Europeanul, om de omenie, se simte mai bun şi mai plin de virtuţi decât oricând, dacă se poate indigna din pricina americanilor cei barbari.

default

Ceremonie de comemorare la Ground Zero (NY)

Ca să se înalţe moral în proprii săi ochi, europeanul antiamerican se foloseşte de orice prilej. Osama bin Laden devine astfel, subit, mielul rătăcit care merită să fie apărat în mod special. Cei ce se bucură de moartea criminalului în masă se văd acuzaţi de-o mitocănească lipsă de pietate, de parcă ar fi dansat fericiţi pe mormântul lui Mahtma Gandhi. Cancelarul german Angela Merkel a fost chiar tradusă în justiţie pentru că şi-a exprimat satisfacţia iscată de sfârşitul lui bin Laden! Cât de absurd! - exclamă, scandalizat, ziarul austriac Die Presse.

Nu altfel judecă situaţia şi Jyllands Posten din Arhus. Ziarul danez ia peste picior aşa-zisa "delicateţe" manifestată de "noii" prieteni occidentali ai lui Bin Laden, care s-au simţit deranjaţi de explozia de bucurie generată de moartea teroristului-şef. Lor, ziarul danez le recomandă să-şi ţină în frâu revolta morală, „să-şi amintească între altele că războiul terorist este murdar şi trebuie dus uneori şi cu mijloace neconvenţionale. Bin Laden o ştia mai bine decât alţii, de aceia s-a ascuns ca un laş în inima Pakistanului”, constată ziarul scandinav.

Cotidianul conservator The Times notează, pe aceiaşi temă, că Pakistanul nu s-a dovedit un aliat de încredere. „Ani la rând, în virtutea importanţei strategice a acestei ţări, occidentul s-a manifestat ponderat, reţinându-şi revendicările la adresa Pakistanului, în speranţa că păturile burgheze ale naţiunii pakistaneze vor reuşi să frâneze alunecarea ei în extremism şi anarhie. Această atitudine diplomatică s-a dovedit nepotrivită. Pakistanul a divulgat inamicilor occidentului secrete nucleare şi a torpilat eforturile americane vizând distrugerea lagărelor teroriste din Afganistan”.

Ce-i de făcut? Congresul american, mai scrie cotidianul londonez, studiază acum chestiunea prelungirii ajutorului militar în valoarea de 1,3 miliarde de dolari, acordat Pakistanului, iar premierul pakistanez Yusuf Raza Gilani va trebui să convingă SUA că ţara sa merită chiar şi numai o fracţiune infimă din această sumă”, relevă ziarul conservator britanic.

La Reppublica din Roma se ocupă de imaginile video înfăţişând un Osama bin Laden bătrân, pe care le-au dat publicităţii americanii. Pozele ar fi menite să distrugă mitul lui bin Laden.

Momentul e propice, graţie primăverii arabe, care, potrivit ziarului italian „a început ofensiva pentru recucerirea demnităţilor umane şi civice ale arabilor”.

În context, Frankfurter Allgemeine Zeitung publica sâmbătă un editorial, semnat de Wolfgang Günter Lerch, care e de părere că în asociaţie cu aşa-numita „arabeliune”, moartea lui Bin Laden ar putea semnaliza şi inaugura sfârşitul islamismului şi jihadismului. Fiindcă formula revoluţiilor arabe indică un drum situat la egală distanţă de orice sistem despotic, fie el o dictatură militară sau o tiranie islamistă.

În răstimp, ziarele occidentale condamnă violenţele comise în Egipt împotriva creştinilor şi mai cu seamă baia de sânge pe care regimul dictatorului sirian Assad continuă s-o săvârşească în rândul mişcării pentru democraţie din ţara sa.

O serie întreagă de articole se ocupă şi de zvonurile privind posibila bancrută şi o eventuală ieşire a Greciei din sistemul monedei euro, ieşire dezminţită de Comisia Europeană. Vineri seara ar fi avut loc, pe această temă, o întâlnire secretă la nivel european. Potrivit ediţiei on-line a revistei Der Spiegel, întâlnirea ar fi avut loc în Luxemburg, cu participarea comisiei europene şi a miniştrilor de finanţe din statele euro.

Autor: Petre M. Iancu
Readctor: Robert Schwartz