Europa trece prin Ierusalim | România | DW | 14.05.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Europa trece prin Ierusalim

Și la București e la fel, cu diferența că ne găsim în ”micul Paris”, adică într-un loc în care totul se manifestă ”în mic”, în forme debile, iar polemica europeană se reduce la două-trei replici răstite.

Israel Jerusalem Panorama (Reuters/A. Awad)

Panoramă asupra Ierusalimului

Pe agenda președintelui Iohannis din ziua de marți 15 mai figurează o ”întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe, domnul Teodor-Viorel Meleşcanu”. Cu siguranță că era necesară o discuție despre divergențele tot mai stridente pe tema Ierusalimului și în general a Orientului Apropiat. Ultima sa declarație, după ce reprezentanții României, Ungariei și Cehiei au blocat adoptarea unei declarații a UE de condamnare a SUA cu privire la recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel, a fost de-a dreptul abruptă: ”Ei s-au folosit, acești pesediști, s-au folosit de lipsa unei clarități în legislația în vigoare și au blocat un document la nivel european fără să se consulte cu Președintele. (…) și iese prost, iese foarte prost, fiindcă prin blocarea unei declarații, iată că dintr-o dată România este readusă în marginea Uniunii, împreună cu țări pentru care am tot respectul, dar care sunt de esență mai degrabă eurosceptică.”

Pentru un demnitar care pretinde să dețină monopolul politicii externe, replica este deconcertantă. Așa cum deunăzi își deconspirase lipsa de pregătire diplomatică (”Cine ştie ce înţelegeri face domnul Dragnea cu evreii!”), în declarația de mai sus președintele Iohannis propune o imagine părtinitoare, asimilând poziția favorabilă statului Israel cu euroscepticismul. E ciudat pentru un om care își acuză adversarii de amatorism!

Ceva a remarcat totuși președintele Iohannis, chiar dacă, în laconismul său, nu a putut să cuprindă. El va fi observat că lumea s-a schimbat mult în ultimul secol și că, în funcție de atitudinea față de evrei, între stânga și dreapta s-a produs o completă schimbare de roluri. Astăzi, spre deosebire de trecut, așa cum sublinia recent un cunoscut filosof francez de origine evreiască, poți recunoaște un om de dreapta după faptul că ia apărarea evreilor, rol care aparținuse fără îndoială stângii europene încă de la celebra afacere Dreyfus. Stânga europeană actuală este mai curând distantă față de evrei, dacă nu de-a dreptul ostilă în momentul în care pactizează cu cauza palestiniană sau cu revendicările unei populații musulmane de proveniență recentă. Aceeași stângă evită cu tot dinadinsul să vorbească despre terorismul islamic, dar condamnă fără ezitare ”rasismul” statului Israel. Nu e greu să identificăm aici chiar profilul Federicăi Mogherini, care exercită rolul unui ministru european de externe și care manifestă toate trăsăturile stângii descrise mai sus, deși în forme ”diplomatice”.

Și la București este la fel, cu amendamentul că aici ne găsim în ”micul Paris”, adică într-un loc în care totul se manifestă ”în mic”, în forme debile, iar polemica europeană se reduce adesea la două-trei replici răstite. De aceea e mereu nevoie să ne raportăm la dezbaterea ”mare”. De exemplu, în primăvară, la Paris, 300 de figuri de primplan ale politicii și culturii au publicat un manifest ”împotriva noului antisemitism” (le Parisien, 21.04.2018), în care se arăta că antisemitismul de astăzi este pur și simplu unul de import și că vine dinspre păturile populare islamice. Printre semnatari, Antoine Compagnon, Alain Finkielkraut, George Bensoussan, Eric-Emmanuel Schmitt etc. Lor li s-a răspuns printr-un contramanifest semnat iarăși de o serie întreagă de figuri celebre ale vieții intelectuale ca Thomas Piketty, Etienne Balibar, dar și mulți alții provenind cu precădere din mediul universitar fără expunere mediatică (”Nu, islamul radical nu e singurul vinovat de violența împotriva evreilor”, Le Monde, 3 mai 2018). În opinia semnatarilor, dreapta trece cu vederea segregarea socială produsă de capitalismul consumerist și faptul că terorismul nu își are sursa în religie, ci în frustrarea economică.

Nu o să intrăm acum în această polemică care durează de peste un deceniu. Vom observa însă că Uniunea Europeană este dominată la vârf de idei și conduite de stânga, că Federica Mogherini și Jean-Claude Junker exprimă aceeași complezență față de pericolul islamist și aceeași neînțelegere a temerilor evreiești ca autorii contramanifestului citat mai sus.

Cu siguranță că nu stânga propriu-zisă conduce Uniunea Europeană, ci mai curând o combinație nouă ”stânga-dreapta”, care îmbină insolit liberalismul economic nelimitat cu compasiunea față de imigranți, minorități sexuale șamd, manifestând inevitabil și o ostilitate mai mult sau mai puțin discretă față de statul Israel, în care vede prototipul unui naționalism lichidat demult în Europa. E locul poate să cităm aici pe Jean-Claude Milner, un autor șocant desigur, dar care reușește să surprindă mecanismul intim prin care o Europă democratică perpetuează un antisemitism cu față modernă (”Les penchants criminels de l’Europe démocratique, 2003). În viziunea sa, ”fantasma păcii” în Europa fără frontiere nu poate subzista decât prin debarasarea de poporul evreu, care exprimă prin excelență principiul tradiției și al transmisiunii. Dar, după 1945, promovând pacea în Orientul Apropiat după aceeași logică a ”ilimitatului”, Europa unită nu ar face decât să lucreze în sensul distrugerii statului Israel. (E mult Lacan greu de înțeles, dar sensul general este că politica Europei ca spațiu pacificat și unificat este prin natura sa intimă ostilă Israelului, ceea ce pare să corespundă, în cele din urmă, percepției majorității evreilor din Israel, care tocmai de aceea îl omagiază astăzi pe Donald Trump).

În orice caz, există o Europă care nu simpatizează deloc cu Israelul și care vede în mutarea ambasadei SUA la Ierusalim o consacrare a unui act de ocupație, după cum (mai) există încă o Europă care recunoaște în Ierusalim capitala milenară a poporului evreu. Președintele Iohannis o reprezintă pe prima și dorește să impună românilor ideea că este singura sau în orice caz singura Europă legitimă. Este un abuz, cu atât mai mult cu cât el a candidat și a câștigat alegerile cu un program destul de diferit.