1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Europa socialistă

19 ianuarie 2012

Greva americanilor de la Wikipedia şi campania electorală de peste ocean, atât de diferită de cele europene, iată doar două din subiectele aprig dezbătute de editorialiştii apuseni.

https://p.dw.com/p/13lrK
Imagine: fotolia

Ziarele germane mai comentează asiduu între altele crearea, după îndelungi pertractări şi controverse, a unui fişier central înregistrându-i pe extremiştii de dreapta violenţi din Republica Federală, precum şi dezbaterea privind Ungaria din Parlamentul European.

În context, a găsi, în puzderia de editoriale apusene, un comentariu favorabil premierului maghiar, Viktor Orban, e mai greu decât a identifica un ac în carul cu fân. Ungaria, notează austriacul Salzburger Nachrichten, e o chestiune atât de îngrijorătoare, încât priveşte întreaga Europă. Cotidianul salută ca atare discutarea problemei Budapestei în forul legislativ european, unde Orban s-a văzut nevoit să se justifice pentru un curs controversat, criticat de Comisia Europeană.

Or, scrie ziarul, „intensitatea cu care Bătrânul Continent pune, mai nou, pe tapet problema Ungariei constituie, indirect, recunoaşterea faptului că Europa a ezitat prea mult înainte de a reacţiona la simptomele nedemocratice marcând evoluţia Ungariei.

Rhein-Neckar-Zeitung din Heidelberg ştie unde trebuie căutată cheia soluţiei maghiare. De această dată, scrie ziarul, „UE îşi poate permite să-l invite la dans pe delincvent, fiindcă Ungaria a ajuns în buza falimentului, iar Bruxelles-ul are bani şi oarecare bunăvoinţă. Acesta e de altfel singurul motiv pentru care Orban s-a deplasat la Strasbourg, unde a dat, fără nici o tragere de inimă asigurări, că va ţine cont de obiecţiile Uniunii Europene”.

Atâta doar că, pe Orban, ziarul german nu-l mai crede defel. „Judecând situaţia în funcţie de tot ce s-a întâmplat, premierul maghiar nu-şi va ţine promisiunea ci va continua să joace tactic, spre a obţine banii de care are nevoie. Ungaria cu Orban la cârmă e o ruşine, dar o democraţie trebuie să fie în stare să reziste la presiuni”.

Şi acelaşi ziar adaugă o propoziţie importantă. Potrivit căreia, „UE nu se poate transforma într-o poliţie a gândirii (ungureşti) dacă nu vrea să se distrugă”.

Ziarul maghiar de stânga, Nepszabadsag, intră în detaliile celor petrecute în Parlamentul European şi regretă că ţările UE nu se arată în stare „să apere drepturile fundamentale ale unui stat membru în care ele ajung să fie în pericol”.

Potrivit gazetei maghiare, în PE fiecare şi-a jucat rolul atribuit. „Orban s-a prefăcut că nu înţelege criticile. Partidul Popular a devenit nervos şi a încercat să-şi păstreze neutralitatea. Deputaţii de stânga au împletit un buchet de critici la adresa guvernului maghiar. Unii euro-parlamentari au susţinut declanşarea procedurilor prevăzute la articolul 7, care suspendă dreptul de vot al unei ţări vizate. Ceea ce nu se va întâmpla. Iar Orban va reveni acasă spre a-şi cultiva democraţia, în timp ce Comisia Europeană se va adânci în analize juridice”.

Impresia deplorabilă a unei Europe de stânga care-şi ratează sistematic menirea de a apăra libertatea şi de a asigura prosperitatea e puternic susţinută de unii candidaţi la preşedinţia SUA. La Amsterdam, De Telegraaf evidenţiază clivajul transatlantic.

Pe europeni, ziarul olandez, „îi alienează să urmărească alegerile preliminare americane, în care întreruperile de sarcină sunt absolut interzise…religia joacă un rol important şi toată lumea se pronunţă în favoarea deţinerii de arme de foc. Mai rău e, că Bătrânul Continent e prezentat ca un exemplu disuasiv”.

Fiindcă, potrivit candidaţilor republicani la preşedinţia Americii, „Europa e socialistă şi reprezintă un pericol la adresa economiei globale. E posibil ca, în toate acestea, să fie un sâmbure de adevăr. Dar, conchide ziarul olandez, „americanii au uitat unde a debutat prima criză bancară”.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Medana Weident