1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Europa pregăteşte sancţiuni împotriva lui Gaddafi

Situaţia escaladează în Libia iar discursul televizat de marţi al şefului statului nord-african, Moammar el Gaddafi, a stârnit panică şi în rândul comunităţii internaţionale.

default

Moammar Gadhafi, în discursul în care şi-a ameninţat propriul popor

"Bolnavi" şi "trădători" sunt cei ce contestă autoritatea şefului statului. Sunt două dintre epitetele şocante la care colonelul Moammar el Gaddafi a recurs, în discursul televizat rostit marţi după amiază, în vreme ce miliţiile sale fidele - compuse în special din mercenari, susţine majoritatea surselor - lansau atacuri împotriva protestatarilor libieni.

Estul fostei colonii italiene a scăpat de sub controlul lui Gaddafi, povestesc cei care au reuşit să părăsească Libia şi în numele cărora a vorbit însuşi ministrul de Externe de la Roma, Franco Frattini, care şi-a asumat inclusiv riscul de a se pune în contradicţie cu poate ultimul prieten al colonelului de la Tripoli, premierul peninsular Silvio Berlusconi. Şeful Executivului italian l-a sunat pe Gaddafi cerându-i să oprească vărsarea de sânge.

Însă cum informaţiile vorbesc despre sute de victime din rândul civililor, membrii comunităţii internaţionale se află în stare de alertă.

Cancelarul federal Angela Merkel a calificat "înfricoşător" discursul lui Gaddafi şi nici nu se putea altfel, de vreme ce, a completat şefa guvernului german, liderul libian a declarat război propriului popor. În discursul televizat, colonelul a promis băi de sânge şi răfuieli din casă în casă. Asemeni altor state, Germania intenţionează să lanseze sancţiuni împotriva administraţiei de la Tripoli.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a cerut suspendarea tuturor legăturilor comerciale, economice şi financiare ale Europei cu Libia "până la noi ordine"; "cei implicaţi în violenţe trebuie să înţeleagă că vor plăti şi consecinţele", a completat liderul de la Elyssee. Europenii iau, de altfel, în calcul interdicţii de circulaţie şi îngheţarea conturilor lui Gaddafi şi celor din anturajul colonelului.

În replică, regimul Gaddafi a avertizat cu subminarea conductelor de petrol şi gaze ce se îndreaptă către Europa.

În acest context, Vestul aşteaptă din partea conducerii organizaţiei exportatorilor de petrol, OPEC, mai exact din partea Arabiei Saudite, o intervenţie pe piaţă, în sensul că regatul arab ar putea fi dispus la o eliminare temporară a baremului de patru milioane de barili de ţiţei extraşi zilnic, pentru a nu genera o nouă criză a preţului carburanţilor, crescut oricum după izbucnirea revoltei din Libia.

Între timp, mii de străini aflaţi în Libia aşteaptă să fie evacuaţi - fie pe calea aerului, fie pe Mediterana. Mai multe state au închiriat vase rapide pentru a face naveta între ţărmul nord-african şi Malta. Grecia a anunţat că pune la dispoziţie sute de ambarcaţiuni pentru a ajuta la retragerea celor 33.000 de chinezi aflaţi în Jamahirie.

"Şobolanii" şi "oamenii mei"

Revenind la discursul lui Gaddafi, acesta nu a fost doar plin de furie, ci de-a dreptul halucinant. "Gaddafi nu are o funcţie din care să demisioneze, cum au făcut unii preşedinţi. Gaddafi nu este preşedinte, el este lider revoluţionar", a spus colonelul despre el însuşi.

Tinerii, a completat Gaddafi, nu vor fi traşi la răspundere pentru că asocierea lor la revoltă este urmarea unei manipulări, iar cei responsabili vor fi pedepsiţi. "Poporul libian este cu mine. Eu şi oamenii mei suntem mai utili Libiei decât şobolanii. La sfârşit", a conchis Gaddafi, "voi muri ca un martir".

"Oamenii lui", la care Moammar el Gaddafi a făcut referire, par, însă, a-l abandona. Ministrul de Interne, Abdel Fatah Yunes, şi-a dat demisia, anunţând că refuză să execute ordinele colonelului şi cere armatei să treacă, asemeni lui, de partea populaţiei.

În Malta au ajuns două avioane militare libiene - este vorba despre o dezertare, piloii explicând că aveau misiunea de a bombarda oraşul Benghazi.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a cerut încetarea imediată a violenţelor, deplângând represiunea împotriva civililor. Interesant este că reuniunea instanţei ONU a fost convocată la cererea reprezentanţei permanente a Libiei la Naţiunile Unite, trimişii regimului militar de la Tripoli fiind cei ce s-au declarat îngrijoraţi de gesturile liderului Jamahieriei. Alţi ambasadori libieni din diverse ţări şi-au anunţat, la rândul lor, demisia, protestând astfel faţă de acţiunile lui Gaddafi.

Consiliul pentru Drepturile Omului din cadrul Naţiunilor Unite a convocat o sesiune specială, la cererea Uniunii Europene - dar, spre disperarea unor state, a programat-o abia pentru vineri dimineaţă.

Autor: Cristian Ştefănescu / ag
Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm