1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Europa, o putere globală?

Ambasada României de la Berlin a găzduit, marţi, un eveniment de excepţie: întâlnirea cu liderul creştin-democrat Wolfgang Schäuble, ministrul desemnat de interne în viitorul guvern german. Manifestarea a fost posibilă graţie biroului de la Bucureşti al fundaţiei conservatoare Konrad Adenauer. Discursul lui Schäuble s-a axat pe întrebarea dacă este sau nu Europa o putere globală. Concluzia a fost că nu este, dar că trebuie să-şi asume responsabilităţi la nivel global în perioada pe care o traversăm, cu numeroasele sale conflicte, active dar şi latente.

Wolfgang Schäuble

Wolfgang Schäuble

O altă temă abordată a fost extinderea. În accepţiunea viitorului ministru de interne, aceasta trebuie să continue, în ciuda crizei declanşate de referendumurile din Franţa şi Olanda, cu includerea României şi Bulgariei şi a statelor din fosta Iugoslavie, dar să se limiteze strict la graniţele geografice ale continentului. Admiterea, bunăoară, a Rusiei, cândva, în clubul european ar putea crea probleme incomensurabile, chiar dacă Rusia este, indiscutabil, o ţară europeană. Dat fiind că uriaşul de la Răsărit se întinde până la Vladivostoc, în Extremul Orient, s-ar naşte întrebarea de ce să nu adere şi ţări din vecinătate, China sau Japonia, de exemplu, la UE. De asemenea, pentru buna funcţionare a Uniunii, este de mare importanţă ca statele membre să aibă pondere egală, fără nucleu central şi periferie. Sancţionarea Austriei, după venirea la putere a lui Jörg Haider, a fost, în opinia responsabilului german, o eroare gravă, fiindcă a produs nesiguranţă în rândul statelor mai mici.

Este important, a continuat Schäuble, că au fost iniţiate tratativele de aderare cu Turcia. Ele nu vor lua sfârşit peste câţiva ani şi rezultatul nu este de pe acum stabilit, responsabilul german arătându-se convins că negocierile vor fi urmate mai degrabă de un soi de parteneriat privilegiat cu UE, decât de apartenenţa deplină a Turciei la clubul european. Este deosebit de important faptul că Ankara înfăptuieşte reforme în direcţia respectării drepturilor omului, a edificării statului de drept. Turcia nu s-a angajat pe acest drum de dragul UE, măsurile fiind benefice în primul rând societăţii turce.

Referitor la economie, Schäuble a avertizat că revenirea pe o traiectorie ascendentă a ţărilor europene este condiţia fundamentală pentru viitorul Uniunii. Mai mult decât atât, dacă acest lucru nu va reuşi, întreaga construcţie continentală se va prăbuşi în haos, a avertizat el.

Deşi sfera de competenţă a lui Wolfgang Schäuble nu va include şi politica europeană, viitorul ministru federal de interne este ultracalificat pentru acest domeniu, fiind unul din arhitecţii şi chiar vizionarii unităţii continentale. În discursul său, rostit liber, a abordat întreaga problematică globală, din perspectivă europeană, de la demografie la migraţie, de la dezvoltare economică la securitate, de la extindere la politica de vecinătate a Uniunii Europene. Cu privire la parteneriatul transatlantic, Schäuble a avertizat că UE nu este posibilă fără Statele Unite ale Americii. „Sunt convins”, a spus el, „că aceia care încearcă să unifice Europa din dorinţa de a realiza o contrapondere la America, nu vor obţine nimic în afară de scindarea UE. Forţa de atracţie a Europei a fost dintotdeauna îmbinarea dintre unificarea continentului şi parteneriatul transatlantic.” Responsabilul conservator a adăugat însă că, de bună seamă, SUA au constatat în istoria recentă cât de contraproductiv este unilateralismul, după cum şi Tony Blair a trebuit să renunţe la iluzia de a putea influenţa America fără sprijinul UE. Schäuble a mai declarat în context, că bunele relaţii ale Germaniei cu Rusia trebuie menţinute, dar că evoluţia în direcţia unui partneriat special, în direcţia unei axe Berlin-Moscova, nu ar fi de dorit.

Referitor la migraţie, liderul creştin-democrat a arătat că trebuie acordată în perioada următoare o atenţie sporită Africii, în contextul recentei experienţe făcute cu refugiaţii din enclavele spaniole Melilla şi Ceuta. Schäuble a subliniat că UE nu poate primi şi integra refugiaţii, dar că va trebui, indiscutabil, să preia responsabilităţi de securitate pe continentul negru. Nu din ambiţii neocoloniale, a reliefat el, ci din dorinţa de a le face oamenilor viaţa suportabilă în ţările de origine. Intervenţiile vor fi de altfel decise în colaborare cu Uniunea Africană. Migraţia, iarăşi, nu poate soluţiona criza de pe piaţa muncii din ţările occidentale, generată de procesul de îmbătrânire a populaţiei. Rezolvarea problemei nu poate fi decât o înţeleaptă politică de stimulare a sporului demografic. Este puţin probabil ca vârstnicii, din ce în ce mai numeroşi, să manifeste simpatie pentru un aflux masiv de străini.

  • Data 20.10.2005
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1T2
  • Data 20.10.2005
  • Autoare/Autor Ioachim Alexandru
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1T2