1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Europa mea: "Suntem aici pentru a reuşi"

O nouă rubrică DW, deschisă autorilor din Germania originari din Europa Centrală şi de Sud-Est. Oaspetele din această săptămână este scriitoarea şi publicista germano-croată Jagoda Marinic.

Jagoda Marinic (D. Piroelle)

Jagoda Marinic

Este pentru a treia oară că mă află la ţărmul Mediteranei în acest an. Sunt la Atena, în Grecia. Stau la masa de lucru după ore în şir de discuţii despre democraţie şi migraţie. Privite lucrurile din depărtare, ele par mereu mai simple. Mă gândesc la zilele pe care le-am petrecut în Croaţia şi Barcelona. Ultimele ştiri despre Germania auzite acolo se refereau la faptul că locuitorii din Mecklemburg-Pomerania Anterioară au sancţionat la urne politica Angelei Merkel. Aşa e în democraţie, ai putea spune, dând din umeri, dacă n-ar fi vorba de drepturi fundamentale iar Germania nu ar avea mult de pierdut. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) a devenit, iarăşi, a doua formaţiune, ca număr de voturi obţinute. Da, şi asta e democraţia. Dar - şi aceasta devine limpede sub ruinele de pe Acropole - este democraţia lipsită de timp pentru discuţii, de spaţiu pentru a prelucra informaţiile şi fără legătură directă cu guvernanţii. Cine mediază?

Politica Germaniei este privită aici ca pilduitoare, ca o bornă de hotar pentru drepturile omului. Concomitent, multe cetăţene şi cetăţeni din Germania par să nu o mai considere corectă. Nu mai puţin de 82 la sută din ei vor o schimbare a politicii cancelarului. Acesta este motivul pentru care alegerile regionale din Mecklemburg-Pomerania Anterioară au fost atât de atent urmărite de presa internaţională, provocând o avalanşă de editoriale şi analize. Dar, ce s-ar întâmpla dacă Germania ar apuca-o brusc pe un alt drum decât acela pe care a mers în ultimele decenii? Începând cu era Adenauer, Germania a fost condusă de politicieni care se percepeau drept europeni, care au contribuit la aprofundarea proiectului european. Germania a rămas până astăzi una din puţinele ţări ale Europei în ale căror parlamente nu este reprezentat şi un partid de dreapta. Germania se mândrea cu asta. În restul Europei era linişte din cauza asta. Pentru o lungă perioadă de timp se părea că Germania a făcut multe corect în urma elucidării istoriei proprii. Totuşi, în ultimele luni, discursul german cunoaşte o răsturnare. Tonul inadecvat nu pare să mai cunoască limite. În urma publicării noii doctrine a Uniunii Creştin Sociale (CSU) din Bavaria, retorica s-a înăsprit suplimentar.

Citesc în ziarul spaniol "La Vanguardia" un comentariu politic, care îmi arată că Germania este privită de statele vecine şi în oglinda trecutului. Intrarea unui partid de drepta în parlamentul german ar fi un nou pas în direcţia unei alte Europe, citesc acolo. Şi mă întreb cum de este o ţară care a aplicat integrarea cu atât de mult succes atât de puţin mândră de ea. De ce nu ştie să propage mai multă speranţă?

Germanul moral şi germanul demoralizat

În Mecklenburg-Pomerania Anterioară nu trăiesc străini sau descendenţi de imigranţi decât prin excepţie. Este unul din landurile federale cele mai omogene ale Germaniei. Dar chiar şi aici poţi deveni al doilea partid ca mărime graţie unei agende xenofobe. La Vanguardia îl citează pe Ernest Renan, un autor francez din secolul al XIX-lea, care ar fi spus că nu există ceva mai bun pe lume decât germanul moral şi nimic mai rău decât germanul demoralizat. Poate că aceasta este explicaţia. Poate că exact asta rezumă starea de spirit a ultimelor 12 luni care explică clivajul spre dreapta şi felul neajutorat de a fi al politicienilor.

Cu exact un an în urmă, Angela Merkel i-a lăsat pe refugiaţii care se îndreptau spre Germania să pătrundă nestingheriţi în ţară. În gări erau aşteptaţi de autohtoni care aplaudau, care îi ajutau la orice oră din zi şi din noapte. A fost vara culturii ospitalităţii. Oamenii au cultivat-o nu politicienii. Erau mai mulţi oameni dispuşi să ajute decât era nevoie. Era, cu vorbele lui Ernest Renan, vorba exact despre asta: Nu există ceva mai bun decât germanul moral. Era limpede că, la ceas de cumpănă, nu se poate face altceva decât să se acorde ajutor. Angela Merkel părea toamna trecută să fie cancelarul potrivit la momentul potrivit. Având în vedere că atâţia cetăţeni şi cetăţene ajutau, afirmaţia ei "vom reuşi" părea întemeiată. Acum însă, exact această afirmaţie face să i se clatine fotoliul. Zilele trecute, ea a abandonat acest mesaj, înlocuindu-l cu "Germania va rămâne Germania."

Dar va rămâne Germania Germania dacă se va eschiva de responsabilitate? Dacă-şi schimbă discursul public în aşa fel încât să pară că ne este indiferentă soarta a 28 de milioane de copii care trăiesc în lume ca refugiaţi? Rămâne Germania Germania dacă isteria legată de oamenii în căutare de refugiu face să pălească teme importante cum ar fi spaţiul locativ accesibil, educaţia sau siguranţa pensiei? Poate că Merkel plăteşte acum indirect pentru politica ei economică din ultimul deceniu. Germanii au devenit nesiguri şi receptivi la pseudosoluţii. Iar problemele reale nu sunt abordate de politicieni. Le pare mai simplu să scotocească prin frica de străini. În clipa de faţă sunt în continuare un milion de refugiaţi la 82 de milioane de cetăţene şi cetăţeni.

Germania este o ţară aparte, din toate punctele de vedere. Mi-am dat seama de asta şi când am văzut-o seara la Barcelona pe Hannah Schygulla, o legendă a cinematografiei. Figura regretatului Rainer Werner Fassbinder, regizorul ei, care a transformat-o pe ea în actriţă şi cinematografia germană într-una internaţională, este în continuare prezentă. Cu casa închisă, ea cântă într-o cinematecă despre o altă lume, despre o ţară care nu figurează pe nicio hartă. O actriţă germană care vorbeşte spaniola fluent şi farmecă publicul. Pentru o clipă ai putea să crezi că a reuşit să se extragă din această lume chiar dacă trăieşte în ea. Între cântece pe care le cântă povesteşte mult. Când începe să povestească despre Fassbender vorbeşte dintr-o dată despre "noi, copiii de după Hitler". O propoziţie din această lume. Pentru aceşti "copii de după Hitler", Germania nu era de suportat. Era nevoie, pentru a putea respira, de o ţară în afara acelei ţări. A continuat, recitând dintr-un poet de limbă germană, originar din Cernăuţi, Paul Celan. Cu cel mai tenebros glas din acea seară, recită primele rânduri din Fuga Morţii:

"Laptele negru din zori / îl bem când e seară / îl bem la amiaz / îl bem și la noapte / îl bem și îl bem / săpăm o groapă 'n văzduh și nu va fi strâmtă". (trad. Petre Solomon)

Noi, copiii de după Hitler, mai spune ea o dată, lăsând Germania ei în urmă, pentru a se reîntoarce la cântecele ei germane. De neuitat.

Germania mea

Germania mea e cu totul altfel. Dar cât este de altfel Germania mea s-a putut vedea mereu numai în oglinda unor astfel de oameni cum e Hannah Schygulla, care ştiu să povestească despre această istorie. Generaţia mea a cunoscut o Germanie cu totul alta. Probabil că nu vom evada niciodată din această realitate cu atâta înzestrare artistică precum a făcut-o generaţia din jurul lui Fassbender, pentru că noi nu am fost copiii de după Hitler. Noi am fost copiii de sub Kohl şi Merkel. Noi am avut privilegiul să devenim adulţi într-o perioadă dinamică şi democratică, într-o vreme în care au căzut graniţe şi se credea într-un viitor comun. Se credea într-o Europă fără graniţe. O epocă în care Germania s-a deschis, a desfiinţat cetăţenia ereditară şi a vrut să fie patrie pentru toţi oamenii născuţi pe teritoriul ei. Laptele negru a existat pentru generaţiile de dinaintea noastră. Multe păreau elucidate. Dar acum se pare că a venit rândul nostru. Avem toate la îndemână pentru a reuşi. Este prima mare încercare prin care trece generaţia mea. Suntem aici pentru a reuşi.