1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Europa mea: Schimbările Berlinului

Bora Ćosić a fugit la începutul anilor '90 de războiul și naționalismul din Serbia în Berlinul său imaginar, al marilor artiști și filosofi. De atunci, capitala germană a devenit pentru el tot mai ancorată în realitate.

Scriitorul sârb Bora Cosic

Scriitorul sârb Bora Cosic

Când am venit la Berlin, în urmă cu 20 de ani, mă simțeam ca și cum aș fi îmbrăcat un palton cu două numere mai mare. Atât de mult spațiu era între mine și acest oraș. Aveam, datorită bagajului de cunoștințe anterior, mai mult Berlin decât exista. Acest volum suplimentar l-am umplut cu realizările unora ca Walter Benjamin, Brecht, Walter Ruttmann. Până și marele meu conațional istoric al artei Oto Bihalji, din perioada avangardei eroice de la 1920, a contribuit la istoria acestei metropole, a cărei inimă largă a fost umplută de Nabokov și de alți conaționali ai săi ruși cu un secol înainte.

Acolo unde, pe o bancă în parcul Tiergarten, Gombrowicz medita la moarte iar Pasternak a scris această notiță veselă: Berlinul mi s-a părut un oraș de băieți care cu o zi înainte au primit baionete și căști, bețe și săgeți, biciclete adevărate și costume; în acest oraș locuia Ivo Andrić ca ambasador al îndepărtatului regat iugoslav și un post de atașat a avut tot aici marele poet sârb Miloš Crnjanski. Acestuia din urmă șeful său i-a recomandat să nu lucreze la Berlin ca poet, ci doar să se plimbe prin oraș după pofta inimii sale.

La plimbare prin Tiergarten - o ocupație cât se poate de berlineză

La plimbare prin Tiergarten - o ocupație cât se poate de berlineză

Și eu am avut câmp deschis aici pentru plimbările mele datorită bursei primite și tot aici am scris despre experiențele mele negative, mi-am notat fricile în jurnalul zilnic, mi-am scri beletristica. Și m-am întrebat unde o să locuiesc în lunile următoare, pentru că îmi închipuiam că mai întâi trebuie cazat un Hodorkovski și abia apoi vine rândul meu. Curând s-a văzut că acest Hodorkovski eram chiar eu și că s-a găsit un loc pentru mine în acest oraș, cu condiția să învăț să mă descurc cu liftul marca Stigler pe strada Mommsen, chiar dacă am încercat fără succes să-l conving pe administratorul clădirii că astfel de ascensoare existau și acolo de unde veneam eu.

Berlin, orașul viitorului meu

Mai târziu totul s-a liniștit, lucrurile s-au echilibrat. În plimbările mele de mai târziu prin partea de est a orașului, am remarcat că arhitectura clădirilor pe Oranienstraße îmi amintea de aumite părți ale Belgradului. Berlinul  și-a pierdut din caracteristica sa berlineză și a devenit orașul plăcut al viitorului meu. Ca și cum ar fi preluat aumite caracteristici ale Belgradului și s-ar fi transformat în veciul meu oraș, la scară mai mare.

Nu știu exact când imaginile celor două orașe au început să se suprapună La fel ca strada mea, cu clădirile sale supraetajate, care îmi amintește întrucâtva de vechea mea stradă, deși nu știu de unde să iau deosebirile dintre ele. Mi se pare că mi-am construit în timp această idee despre Berlin, practicând zilnic traiul berlinez. Realizez că acest trai cu specific berlinez a deveit pentru mine un fel de meserie, pe lângă celelalte activități ale mele.

Schimbări la fațadele din Potsdamer Platz

Schimbări la fațadele din Potsdamer Platz

Totuși, impresiile mele, jocurile mele mintale, potrivite pntru cercetarea mea psihologică, poetică și filosofică, nu sunt totul. A trebuit să-mi calmez fantasmele literare atunci când m-am orientat spre oamenii de aici și spre societate. Mi-am dat seama imediat că nu mai era același lucru. Era mai ușor să renovezi fațadele îvechite, să ridici Piața Potsdam și să transformi Friedrichstraße într-o strălucitoare Via Condotti, decât să schimbi mentalitatea oamenilor, să faci ca schimbarea să devină parte din conștiința lor. Am venit să trăiesc aici la câțiva ani de la căderea Zidului și încă se simțea exaltarea oamenilor pentru acest evenimet pe care eu încă îl consider drept cel mai important în istoria celei de-a doua jumătăți a secolului trecut.

Să trăiești cu deosebirile

A fost însă repede clar că lucrurile nu s-au terminat odată cu săruturile adolescentelor date grănicerilor est-germani stupefiați. A rezultat o indiferență care a cuprins întreaga viață berlineză, după căderea Zidului, a acestui simbol înfricoșător. Berlinul s-a trezit cu o altă problemă, imediat după ce își rezolvase cea mai mare problemă: cum să trăim mai departe. S-a văzut că orice consens rezultat în acea zi de toamnă din 1989 s-a disipat încet-îcet. Că s-au înmulțit dimpotrivă întrebările, unele care nu mai preocupă doar Germania și Berlinul, ci întreaga Europă, lumea.

Oranienstraße din Berlin amintește de anumite părți din Belgrad

Oranienstraße din Berlin amintește de anumite părți din Belgrad

S-a văzut că există și o alternativă malignă la exploziile pașnice ale artificiilor, au început să fie detonate iar bombe ca pe vremea nebunei și iraționalei Fracțiuni Armata Roșie. Și iarăși, ca de multe alte ori în istorie, că autorii haosului nu prea știu care sunt obiectivele agresivității lor, că mulți dintre cei violenți habar nu au ce înseamnă de fapt zvastica pe care ne-o pictează pe pereți și ziduri. Trebuie să ne împăcăm cu faptul că între noi există diferențe de neevitat, cu care trebuie să trăim mai departe.

Oamenii nu au niciodată destul: nici din cele bune, nici din cele rele. Și în cele mai bune circumstanțe ies la iveală neajunsurile personale, cu toții suntem foarte aproape de limita după care cădem pradă tristeții. La fel de ușor e să ajungem în părțile întunecate ale sufletului nostru, care se lasă atât de simplu activate, sub influența negativă a circumstanțelor. Și Berlinul este, ca orice loc în care trăiesc oameni, un oraș cu multiple aspecte, un fel de însumare enciclopedică de experiențe, la fel ca toate metropolele.

Pentru toate orașele se pune problema continuării existenței, atunci când își pierd caracterul special în conștiința oamenilor și devin doar locurile lor de rezidență. O dată, artistul Christo a înfășurat întregul Reichstag în mătasea sa, dar a trebuit să o dea jos după câteva zile, pentru ca Reichstag-ul să redevină ceea ce este. La fel s-a întâmplat și în conștiința mea: trăiesc acum într-un Berlin dezvelit, dar nu voi uita niciodată farmecul pe care acest oraș îl avea în urmă cu 20 de ani, învăluit în mătasea necunoașterii mele.

Traducere din sârbă de Katharina Wolf-Grießhaber

Bora Ćosić (84) este un scriitor sârb. La începutul anilor '90 el a părăsit Serbia în semn de protest față de regimul lui Slobodan Miloșevici. S-a oprit mai întâi la Rovinj, în Croația, după care a plecat mai departe la Berlin. În 2002 a primit premiul de Carte al orașului Leipzig pentru reconciliere europeană. În 2008 a primit împreună cu traducătoarea sa Katharina Wolf-Grießhaber premiul pentru literatură Albatros al fundației Günter-Grass din Bremen. Bora Ćosić trăiește la Berlin și Rovinj.