1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa mea: Să învăţăm de la viitor

Pentru că a copilărit în estul comunist, scriitoarea Dana Grigorcea are uneori, în occident, senzaţia unei călătorii în timp. Astăzi, tot mai mulţi oameni de pe mapamond trăiesc experienţe similare.

 Dana Grigorcea

Dana Grigorcea

Primul televizor color de care îmi amintesc nu era tocmai un televizor în culori - vecinii mei lipiseră pe ecranul aparatului alb-negru o folie tricoloră. Partea de sus era albastră ca cerul, aşa încât în cadrele de prim plan, toţi oamenii aveau ochii albaştri. În centrul imaginii trona roşul, acel roşu pe care românii îl asociază cu aspectul sănătos al pielii. Iar în partea inferioară a ecranului se regăsea verdele, precum iarba din parcul monstruoasei "Case a Poporului" din Bucureşti. Am fost fascinată de acest "televizor color", a cărui imagine m-a urmărit până la cel mai recent roman al meu. Folia tricoloră transforma steagul roşu al comuniştilor din transmisiunile postului de propagandă într-un steag albastru, căpătând astfel un extraordinar caracter subversiv. De altfel, povestea foliei tricolore îmi pare emblematică pentru capacitatea artei de a găsi libertăți într-un sistem rigid. Folia devine echivalentul mustăţii pictate pe chipul Mona Lisei.

Povestea foliei de televizor îi amuza mereu pe studenţii mei elveţieni. Deşi nu ne despărţeau decât câţiva ani, la nivelul experienţelor ne aflam la distanţă de generaţii. Mă exprimam uneori ca bunicii lor, veneam dintr-o altă epocă. De-ar fi ştiut ei că înainte mă îmbrăcam ca părinţii sau chiar ca bunicii lor şi că aveam cu aceștia şi preferinţe muzicale comune! Tendiţele din moda treceau prin Cortina de Fier cu mari întârzieri. Mai mult chiar, în copilăria mea se foloseau aparate și ustensile care astăzi nu sunt doar obiecte istorice, ci şi de artă. Sticlele de sifon le regăsesc în vitrinele magazinelor de bijuterii din Zürich, coasele au devenit recuzită în spectacolele de balet iar remaieuzele de ciorapi mai apar doar în literatură. Chiar dacă nu mă identificaţi la prima vedere, eu sunt o călătoare în timp. Şi, precum toţi est-europenii care au a trăit perioada comunismului, m-am dedicat o perioadă analizării acestei unice experienţe a călătoriei în timp.

Cotidianul nostru devine un viitor uimitor

În copilăria mea, căruţele cu cai străbăteau încă străzile oraşelor şi, la nicio oră distanţă de locuinţa mea, la ţară, oamenii foloseau boii la arat. Acum, de când lumea călătorește peste tot, au devenit şi alţi europeni călători în timp, de exemplu când vizitează anumite părţi din Asia sau Africa. Călători in timp sunt si refugiaţii care sosesc în Europa. Aduc poveşti necunoscute nouă, povesti, care ar fi fost poate familiare strămoşilor noştri.

Imagine din România secolului XXI

Imagine din România secolului XXI

Călătoria în timp este un vis al omenirii, abordat deseori în cinematografie şi în literatură. Mulţi dintre noi au visat în copilărie - probabil sub influenţa romanelor lui Jules Vernes - să construim o maşină a timpului, pentru a ne întoarce în trecut şi a ne ajuta semenii cu ştiinţa viitorului. Dar şi ca să călătorim în viitor, să aflăm dacă ce facem astăzi va fi de folos mai târziu.

În zilele noastre nu mai avem nevoie de o maşină a timpului. E de ajuns să călătorim în dimensiunea actuală, pentru că războaiele au catapultat regiuni întregi în trecut, iar dictaturile le-au îngheţat acolo. Pe de altă parte, democraţia şi progresul tehnic ne ajută să pășim zi de zi tot mai departe în viitor. Cotidianul nostru a devenit un viitor care ne uimeşte şi pe alocuri ne sperie. Cu cât aflăm mai multe din prezent, cu atât pășim mai departe pe meleagurile viitorului.

Răufăcătorii călătoresc cu noi în timp

În acest viitor avem din ce în ce mai multe posibilități. Trebuie să fim cetăţeni vigilenți ca să transformăm în bine tot ce poate fi transformat. Nu e greu, pentru că nişte călătători în timp au experienţă şi sunt înţelepţi. Ne teleportăm prin internet, învăţăm, revenim şi transformăm totul în bine. Numai că, după cum ştim şi din filme, răufăcătorii ne însoţesc și ei în timp şi îşi folosesc conoştiinţele acumulate ca să câștige lupta pentru putere.

Să pornim călătoria în timp din Elveţia, pentru mulți o ţară din viitor. Aici există democraţia directă, temele relevante sunt decise prin referendum. Până acum câţiva ani, liniştita rutină elveţiană zilnică nu era brăzdată de falii între politicieni şi cetăţeni şi nici de conflicte între grupurile de interese şi partidele politice. Deciziile erau luate de comun acord, susţinute şi elaborate de majoritate. Această mare, mare Mare Coaliţie a fost apreciată decenii la rând, dat fiind că Elveţia cu cele patru limbi oficiale ale ei este o confederaţie bazată pe cantoane autonome. Marea Mare Coaliţie necesită însă sprijinul cetăţenilor care o formează, oameni cu o maturitate deosebită, bine informaţi, ceea ce presupune un serios peisaj mediatic.

Elveţia sau o periculoasă călătorie în trecut

Christoph Blocher

Christoph Blocher

Ceea ce se întâmplă acum în peisajul media din Elveţia aminteşte de trecut. În timp ce mai multe concerne media afectate de probleme tehnologice ajung în proprietatea miliardarului Christoph Blocher, un politician de dreapta din SVP (Uniunea Democratica de Centru), tineretul din acelaşi partid popular de dreapta a pornit o iniţiativă, căreia i s-au alăturat şi alţi tovarăşi politici, prin care societatea elveţiană de radio şi televiziune SRG - ancorată şi în Constituţie - să fie redusă la tăcere, împreună cu toate celelalte posturi publice de radio şi televiziune. Iniţiativa, care va fi supusă votului în primăvara viitoare, este viclean initulată "No Billag", după Billag, compania care încasează în Elveţia taxa pentru abonamentul radio-tv. În spatele acestui slogan populist se ascunde practic intenția ca prin renunţarea la abonamentul radio-TV, Elveţia să fie remodelată după tiparele partidului majoritar, situaţie cunoscută deja din estul Europei. Partidul SVP, ajuns între timp cel mai mare partid din Elveţia, încearcă să obţină voturile cetăţenilor convingându-i că, în plină transformare medială, fiecare este în măsură să decidă pentru ce conţinut vrea să plătească. Iniţiativa nu pomeneşte nimic despre misiunea educativă a postului public SRG sau despre nevoia de a ţine cont de toate regiunile Elveţiei, aşadar şi de zonele mai puţin populate, precum cea locuită de retoromani.

În călătoria spre trecut, pe care ar provoca-o renunţarea la postul public de radio şi televiziune, Elveţia s-ar întâlni cu unele state est-europene care nu au reuşit să înveţe nimic din viitor.

Dana Grigorcea, născută în 1979, este scriitoare elveţiană de origine română. A debutat în 2011 cu romanul "Baba Rada". În 2015, a publicat romanul "Sentimentul primar al nevinovăţiei" (tradus în română de Nora Iuga și Radu-Mihai Alexe la Humanitas), pentru care a fost laureată cu premiul televiziunilor culturale de limbă germană 3sat. Următoarea ei carte, "Dama cu căţelul magrebin" va fi lansată în primăvară.