1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Europa mea: Precum Sisif la Bucureşti

Destinul capitalei României a fost marcat de doi vampiri, scrie Cătălin Dorian Florescu. Astăzi parada vampirilor continuă iar curăţenia devine o muncă de Sisif.

Bukarest - Parlamentspalast (picture-alliance/dpa/C. Schmidt)

Palatul Parlamentului este una din cele mai mari clădiri ale lumii

Într-o după-amiază călduroasă faäada de sticlă a unei cafenele din selectul cartier Dorobanţi este deschisă. Înăuntru stau de vorbă cei care îşi pot permite preţurile piperate, afară maşinile circulă bară la bară. Un bărbat străin, în vârstă de vreo 40 de ani, cu păr grizonat, îmbrăcat într-un costum impecabil discută în engleză cu două brunete. Şi ele sunt îmbrăcate corespunzător localului scump în care se află. Două încântări pentru privire, cu picioare lungi. La scurt timp după aceea, bărbatul se urcă la volanul unui Bentley şi dispare iar femeile traversează strada, conştiente de efectul pe care îl creează.

Pe trotuar, o fată slăbuţă şi ştearsă le face loc şi se întoarce să privească în urma lor. Pentru o clipă s-au intersectat două lumi care nu au nimic comun una cu alta. Fata poartă o vestă roşu aprins, este măturătoare de stradă. Până târziu ea va strânge gunoaiele oraşului.

Ne aflăm la Bucureşti, un oraş care figurează numai rar pe hărţile meteorologilor din vest. Acolo unde trăiesc milioane de oameni, unde măturătorii de stradă înarmaţi cu o mătură simplă şi un coş de gunoi pe roţi combat până dincolo de miezul nopţii mizeria, unde în primăvară sute de mii au demonstrat pentru curăţenie în politică, acolo unde există capitala României cu tot şarmul ei, cu duritatea şi contradicţiile ei, acolo nu există vreme.

Harta meteo este albă imaculat ca şi teritoriile necunoscute de pe hărţile navigatorilor din vechime. Terra incognita. Dar putem fi liniştiţi. Nici vremea din alte capitale europene - Tirana, Sofia sau Berna - nu interesează pe nimeni.

Între Dracula şi Ceauşescu

Doi vampiri au marcat considerabil destinul oraşului. Primul a făcut carieră în cinematografie. Vlad Ţepeş, din care se inspiră personajul Dracula, a lăsat să se construiască la loc prielnic pe drumul între Carpaţi şi Marea Neagră o cetate de reşedinţă pentru el, domnitorul Valahiei. Ruina pricăjită a Curţii Domneşti se află astăzi la marginea cartierului Lipscani. El poartă această denumire fiindcă numeroşi comercianţi veniseră de la Leipzig să facă negoţ la confluenţa dintre lumea creştină şi cea otomană.

Bildergalerie Christopher Lee (picture-alliance/Keystone)

Mitul Dracula. Secvenţă din pelicula cu Christopher Lee

Dar figura lui Ţepeş păleşte în comparaţie cu insanitatea lui Ceauşescu. Principele comunist al întunericului - în anii 1980 întreaga ţară era adesea cufundată la propriu în întuneric, fiindcă guvernul făcea economii - a ordonat să i se construiască, prin muncă forţată, deposedare şi mutarea populaţiei, la o depărtare de doar câteva sute de metri, o curte domnească pe gustul său, cu sute de săli monumentale. În două sau trei dintre ele, vechea Curte Domnească ar putea să încapă fără probleme. Ceauşescu i-a dat denumirea de "Casă a Poporului", astăzi se cheamă "Palatul Parlamentului". Este o adevărată ridicare în rang pentru o clădire care este, optic, un act terorist, un act de violenţă din piatră şi ciment, care ar trebui de fapt aruncată în aer.

Este o non-clădire cu care oraşul trebuie să trăiască. Numeroşi parlametari care îşi au înăuntru birourile sunt acuzaţi de corupţie. Şi judecători, funcţionari de stat, oameni de afaceri au ca principală preocupare umplerea buzunarelor proprii. Sunt vampiri din altă specie. Iar social-democraţii aflaţi la guvernare vor să slăbească tocmai instituţia cu cea mai mare credibilitate, de combatere a corupţiei, DNA. Există corupţi în toate partidele, dar în PSD se pare că sunt deosebit de mulţi.

Primejdia pentru democraţia din România vine de la stânga

La începutul anului poporul s-a ridicat. În timp ce în Ungaria şi Polonia demagogia şi vrăjmăşia faţă de oameni au ajuns demult în stradă, românii au ieşit pe străzi şi în pieţe cu revendicări democratice şi civice. Piaţa Victoriei a fost locul de întâlnire pentru sute de mii de oameni care protestau împotriva planurilor PSD. Scânteia societăţii civile produce un incendiu, aşa se spera. Astăzi acolo mai zac câte un steag, câte un scaun, seara se mai adună maximum câteva zeci de persoane. Traficul dens şi înfundat le acoperă vocile. În răstimp, politicienii PSD au mai învăţat câte ceva: ei urmăresc acelaşi ţel, dar cu paşi mici. Primejdia pentru democraţie nu vine de la dreapta, ca în Ungaria sau Polonia, ci de la stânga.

Şi Piaţa Victoriei este un loc care nu se potriveşte cu alcătuirea oraşului. Un uriaş loc de trecere, gol şi neînsufleţit. Aici a fost pe vremuri hotarul de nord al oraşului, dincolo de el se afla o pădure întinsă. Când în 1866 prinţul german Carol s-a apropiat de micul târguşor de provincie în care îl aşteptau viitorii săi supuşi, el a traversat acea pădure. Fiindcă nu aveau în niciunul dintre ei încredere pentru a asigura existenţa tânărului stat, românii au importat o întreagă dinastie regală germană. Mai târziu au importat şi arhitecţi germani şi francezi pentru a conferi Bucureştiului o înfăţişare europeană. Clădiri noi - Palatul Regal, biblioteci, sală de concerte, bănci - au apropiat oraşul, ca aspect, de Paris. Dar numai un pic.

Când viitorul rege s-a plimbat prin pădure, acolo nu se afla încă tenebroasa clădire stalinistă, denumită astăzi "Casa Presei Libere" şi care era până la "Casa Poporului" a lui Ceauşescu cea mai înaltă structură construită din Bucureşti. Când regele a sosit la Bucureşti pădurea nu era străbătută de bulevarde largi şi elegante, care într-adevăr amintesc de Paris. Stalin şi Paris se potrivesc bine la Bucureşti.

Oraşul este obsedat de curăţenie

Parcurile care au luat fiinţă din pădurea de odinioară se sfârşesc în partea de nord a Pieţei Victoriei. În acest plămân verde al oraşului există cartiere de vile splendide. În anii 1920 şi 1930 aici şi-au ridicat bucureştenii avuţi casele lor, într-un amestec de stiluri şi forme. Aici au locuit şi Ceauşescu şi nomenclatura roşie. Aici este cartierul Dorobanţi cu maşini Benley şi femei elegante. O plimbare pe străzile acestui minunat cartier este ca o recompensă pentru cine ştie ce monstruozitate a oraşului. Se păşeşte fără o linie clară de demarcaţie din lumea Bucureştiului comunist în cea a burgheziei antebelice.

Autor Catalin Dorian Florescu (M. Walker)

Cătălin Dorian Florescu

Nu doar aici se vede ceea ce face atât de atrăgător oraşul Bucureşti: coexistenţa unor lumi total diferite. Latura de sud a Pieţei Victoriei este un coşmar, o masă uriaşă de beton, un bloc de lux se înalţă acolo. S-ar putea crede că frumuseţea se încheie aici, dar nu este adevărat. În multe părţi ale oraşului blocurile împresoară cartierele iniţiale, de parcă ar vrea să le protejeze - sau poate să le sufoce?

Trecând printre două astfel de blocuri dai de un Bucureşti aproape provincial. Este linişte, ritmul mai domol, bolte de viţă umbresc grădinile. Acest oraş are multe feţe, este un Dr. Jekyll şi Mr. Hyde urban.

În timp ce parada vampirilor nu conteneşte, omul de afaceri se plimbă cu Bentley-ul şi două femei tinere îşi duc la piaţă corpurile antrenate în salonul de fitness şi în noaptea aceasta o fată ştearsă va mătura precis strada la ceas târziu. Chipul ei obosit îşi va face apariţia în lumina farurilor, dar va fi rapid uitat. Camioane-cisternă vor stropi cu apă străzile. Acest oraş suferă de obsesia curăţeniei, de parcă noapte de noapte ar vrea să-şi spele reputaţia pătată în timpul zilei. Aşa privind lucrurile, măturătorii din Bucureşti sunt precum Sisif.

Scriitorul de limbă germană Cătălin Dorian Florescu s-a născut pe 27 august 1967 în România şi trăieşte în Elveţia din 1982. Pentru romanul "Iacob se decide să iubească" i s-a decernat în 2011 Premiul Librarilor Elveţieni. La mijlocul lunii septembrie o să-i apară volumul de povestiri intitulat "Buricul pământului", publicat de editura C. H. Beck.