1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa mea: Nimic nu se schimbă

Krsto Lazarevic are în premieră drept de vot în Germania. El nu crede însă că cineva îşi doreşte cu adevărat votul lui. Mulţi tineri nu merg la vot, pentru că niciun partid nu le reprezintă interesele.

Chiar şi Bertolt Brecht ştia că paşaportul reprezintă cea mai nobilă parte a omului. Iar paşaportul german este unul dintre cele mai nobile de pe mapamond. Cu el poţi călători fără grijă în întreaga lume, iar la întoarcerea în ţară tot el îţi permite să îi devansezi pe ceilalţi pasageri pentru a trece pe la ghişeul rezervat cetăţenilor comunitari. Devine clar pentru toţi cine se bucură de anumite privilegii în Germania şi cine nu.

Partea cea mai frumoasă a paşaportului german este însă dreptul de a vota la alegerile federale. Cel puţin aşa mi s-a spus, în urmă cu trei ani, când mi s-a înmânat documentul oficial. Am aşadar dreptul de a decide cine să mă repezinte în Bundestag.

Waw -  în şapte săptămâni au loc alegerile. Nu aţi aflat? Nu e grav, eu ştiu doar pentru că în cartier au apărut primele afişe electorale. 

De ce să se mai agite partidele să creeze campanii pentru tineret? Generaţia mea oricum nu îşi poate imagina Germania fără Angela Merkel. Şi de ce ar face-o? Bugetul este echilibrat, economia creşte.

Politipentru cunoscători

Ei bine, câteva lucruri s-ar mai putea schimba: de exemplu, în cartierul meu, Kiez din Berlin, preţul chiriei s-a dublat în ultimii cinci ani. Şi aceasta contribuie la creşterea economică, dar, dat fiind că nu deţin niciun imobil, ci că plătesc chirie, situaţia nu îmi este tocmai favorabilă. Copii? În condiţiile în care preţul locuinţelor este greu de suportat chiar şi de familii cu salarii bune, greu de imaginat. Nici limitarea prin lege a preţului chiriilor nu a schimbat situaţia. Economia creşte şi pentru că mulţi tineri acceptă să lucreze pentru venituri prea mici, cu contracte limitate, fără a mai îndrăzni să viseze la protecţiile de care se bucurau sau se mai bucură încă ai lor părinţi.

În domeniile cu salarii mici, trag din greu mai mult femei decât bărbaţi. Lor li se alătură săracii, migranţii şi tinerii. Exact cele trei grupe, care votează cel mai puţin sau din care fac parte cele zece milioane de străini, care deşi trăiesc în Germania, nu au drept de vot. Cine nu are însă drept de vot nu este însă nici interesant pentru partide.

Că interesul CDU-ului lui Merkel faţă de acastă clientelă este infim a dovedit recent, într-o postare pe Twitter, secretarul general al uniunii, Peter Tauber: "Dacă v-aţi pregătit serios, atunci nu aveţi nevoie de trei mini-joburi." Rămâne de văzut dacă diploma în istorie a lui Tauber echivalează cu "o pregătire serioasă". Mai grav este că această declaraţie oglindeşte percepţia partidului asupra lumii. Politica este pentru cunoscători. Vinovaţi sunt cei ce rămân în afara sferelor de interes.

Germania fără Merkel? Inimaginabil

Germania fără Merkel? Inimaginabil

Potrivit institutului de sondare al Oficiului Federal pentru Ocuparea Forţei de Muncă, 53 la sută dintre cei care prestează mini-joburi au o calificare profesională, iar 8 procente dintre ei deţin chiar şi o diplomă de studii superioare. "O calificare serioasă" nu te apără automat de nevoia de a accepta un minijob.

Partidele nu se prea străduiesc să îi atragă pe tineri

"Tinerii sunt vinovaţi dacă nu merg la vot", mai tună unele voci, cu placa dentară tremurând de furie. Greşit! Partidele sunt de vină pentru că nu se străduiesc să atragă electorat tânăr. Tinerii nu ies la vot pentru că niciun partid nu îi are pe lista de priorităţi.

Atunci când, în discursurile de duminică sunt abordate teme pentru tineret, cel mai adesea se face referire la "mai multe fonduri pentru educaţie". Foarte frumos - şi totuşi, de ce rămân şcolile şi universităţile în această ţară subfinanţate? Şi ce se poate face în final cu o educaţie mai bună?

Putem, de exemplu, să rămânem la universitate şi să ne lăsăm exploataţi ani la rând în speranţa că vom primi la un moment dat mult visatul post de profesor. Putem face practică, nu de dragul acumulării de experienţă, ci pentru a fi varianta ieftină de ocupare a unui loc de muncă. Ne putem agăţa de un contract limitat de muncă, ştiind de la bun început că, în caz de criză, vom fi cei dintâi concediaţi, pentru că mai experimentaţii colegi primesc plăţi compensatorii. Compensaţiile îşi au originea în vremuri în care, pe lângă flexibilitate mai conta şi siguranţa socială. Îţi poţi înfiinţa şi o firmă. Păcat însă că firma ta nu devine un nou facebook, ci că este sortită falimentului.

Plătim lună de lună contribuţia la casa de pensii, deşi ştim că nu vom primi nimic înapoi. Motivul este cât se poate de simplu: cohorta de tineri între 18 şi 30 de ani este prea puţin importantă pe lângă pensionari şi cei pe cale să se pensioneze. Mulţumită demografiei, nimic nu s-a schimbat şi urmările le vom resimţi la un moment dat. Dar despre ele nu vorbeşte nimeni. Preferăm să vorbim despre amărâţii de şoferi care în curând nu vor mai putea accelera cu al lor Porsche Cayenne pe străzile din Stuttgart. Iar eu nu am niciun automobil. 

Eu nu reprezint grupul ţintă

Unii ar putea spune acum: "E vina lui, a prostănacului, care nu a terminat o facultate serioasă, ci a studiat ştiinţe politice". Dar nici inginerii, medicii sau juriştii din cercul meu de prieteni nu sunt mult mai bine. Nu câştigă prost, dar adorm seara la bere, când termină la ora 22 şi trebuie să fie din nou pe baricade la 6 dimineaţa. Dar da, ideal ar fi să faci carieră imediat, să ai trei copii, să renunţi la somn şi la timp liber, până pe la 78 de ani când să te bucuri de binemeritata pensie.

Am dreptul să votez în premieră la alegerile federale, dar evident nimeni nu are nevoie de votul meu. 28 de ani, condiţii precare de muncă, provenit din familie de imigranţi - nu reprezint sub nicio formă grupul ţintă al partidelor de bază.

Nici nu mai contează. Dacă în săptămânile viitoare nu apare vreun dosar Stasi pe numele Angela Merkel sau ea nu omoară pe nimeni, atunci va rămâne la conducerea guvernului. Şi chiar şi condamnată ar avea mai multe şanse decât Martin Schulz. Treziţi-mă peste patru ani, dacă va fi mai interesant decât acum!

Krsto Lazarevic (27) este născut în Bosnia-Herţegoina şi s-a refugiat, copil fiind, cu familia în Germania. Astăzi, trăieşte la Berlin şi publică în diverse medii de limbă germană.

Autor: Krsto Lazarevic / Alina Kühnel