Europa mea: Nici zonele de război nu scapă de standardele duble | Europa | DW | 20.01.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa mea: Nici zonele de război nu scapă de standardele duble

Războiul l-a tot respins, dar Paweł Pieniążek a insistat să devină corespondent de război. Chiar și printre jurnaliști și în mijlocul zonelor de luptă, tânărul polonez vede "Europa cu două viteze".

Pawel Pieniazek

Pawel Pieniazek

În Siria, Irak şi la Donbas e război. Oamenii se împușcă, suferă şi mor în fiecare zi. Aceste probleme - cu excepţia afluxului de refugiați - nu sunt văzute de mai nimeni în Europa, unde lumea preferă să se pună la adăpost de lucruri petrecute atât de departe. Cu precădere în Europa de Est războiul nu este perceput ca un fenomen cotidian. Aici, relatările corespondenţilor de război sunt mai rare decât în Occident, ceea ce împiedică societăţile din estul continentului să dezvolte empatie faţă de refugiaţi şi popoarele nevoiaşe.

În prezent scriu de la Kobane din nordul Siriei. Înainte de a veni aici am fost în Rakka, unde din postura de reporter am avut ocazia să călătoresc cu o maşină militară de teren, un Humvee veritabil, condus de luptători kurzi. În Rakka, vehiculele blindate sunt mijloacele de transport obișnuite, dacă doreşti să ajungi în centrul orașului. Din multe asemenea vehicule cu greu poți privi afară, pentru că geamurile anti-glonţ seamănă cu o pânză de păianjen.

Într-un Humvee, nivelul de concentrare este maxim. Acest colos frânează şi virează sacadat, iar motorul nu trebuie să se oprească nicio clipă. Am fost martorul luptelor grele duse împotriva aşa-numitului Stat Islamic de trupele kurde şi arabe, susţinute de Statele Unite. Oraşul Rakka era efectiv acoperit de un nor gros de praf şi fum. Avioanele de luptă lansează în continuare bombe, inclusiv asupra regiunilor demult distruse. În luptele de la Rakka se pare că au murit peste 3200 de oameni, o treime dintre ei fiind civili. Nu am văzut niciodată un oraş mai distrus decât Rakka.

Martor la război

Este al patrulea meu an ca reporter de război. În 2013 eram pe Maidan, la Kiev, ca freelancer. Aproximativ o sută de persoane au murit în urma protestelor de acolo. Când s-a terminat agitaţia nu m-am întors imediat în Polonia, ci m-am îndreptat spre Donbas. Nu aveam nicio idee că acolo nu se mai protesta, ci începuse deja războiul.

Am luat cu mine o vestă reflectorizantă. Eram un începător, fără niciun fel de experienţă în zone de război. Maturizarea profesională s-a produs la faţa locului, cu sprijinul reporterilor mult mai experimentaţi. Câtă vreme m-am aflat la Donbas, numai o singură redacţie s-a interesat dacă am asupra mea o vestă anti-glonţ. Nu aveam. Nu beneficiasem nici de instruirea necesară, fapt care de asemenea nu a interesat pe nimeni. Între timp am făcut rost de o cameră de filmat şi de alte echipamente, am vestă anti-glonţ şi am absolvit şi un curs de specialitate. Costurile deplasării mi le achit singur.

Europa cu două viteze

Mai presus de toate, războiul înseamnă calm și așteptare. El nu are nicio legătură cu "acțiunea" care poate fi văzută la televizor și în jocurile pe calculator. Aştepţi ore întregi în case bombardate sau în tranşee, cu ceai, cafea și băuturi stimulative. "Acțiunea" este rară și, de obicei, scurtă.

Aşadar nu faci decât să vorbeşti cu oamenii, să îi asculţi, să îi urmăreşti. Odată, în Kurdistanul irakian am stat, împreună cu doi jurnalişti polonezi, alături de reporterii unor posturi de televiziune occidentale. Unul dintre marile posturi de televiziune din Vest deplasase aici un reporter, un producător, un sunetist şi doi cameramani. Mass-media din Germania sau din Marea Britanie iau lucrurile în serios.

Noi, cei trei polonezi, am avut cu toţii acelaşi gând: "Uite, toți cei cinci lucrează pentru un singură instituţie, iar noi trei lucrăm pentru opt". Am râs scurt, dar a fost un râs amar. Acesta este modul în care se simte sărăcia jurnalistică în Europa. S-ar putea vorbi şi despre "Europa cu două viteze". Ziariştii din Polonia împărtăşesc aceeaşi soartă cu majoritatea reporterilor din Europa de Est. Cu toţii sunt lupi singuratici.

Sărăcia noastră este bine ambalată. Se numeşte "jurnalism digital". Un singur reporter filmează și fotografiază, verifică sunetul şi, în același timp, se gândește cum ar trebui făcut reportajul. De asemenea, el postează informaţii pe Tweeter şi Facebook. Din fericire nu am încă bani pentru o dronă, care ar fi şi mai rapidă, şi mai eficientă, și mai exclusivistă. Fără un personal redacțional mare trebuie să te gestionezi singur. 

Credibilitate vs. Fake News

Aproape zilnic simt limitele imposibilului, mai ales când cad bombele din cer. Să faci două lucruri în acelaşi timp pare o misiune posibilă. Însă nu mai multe.

Când se trage asupra ta, vezi oamenii cu adevărat. Nu contează dacă este armata, luptătorul profesionist sau civilul - toată lumea este în pericol. Sunt aici pentru a vorbi despre aceste procese și despre perspective oamenilor aflaţi în război - amănunte care interesează prea puţin în țara mea de origine și țările învecinate. Nu vreau să romanţez situaţia, sau să judec, dar risc într-adevăr mult.

De aceea, doresc ca presa să înțeleagă că nu îşi poate permite să creadă că este "suficient de aproape" de război dacă îl urmăreşte pe reţelele de socializare. În trecut, acest punct de vedere provincial era intolerabil, dar astăzi el face parte din mainstream. Luptăm cu știrile false, dar cădem mereu în plasa dezinformărilor din mediul virtual.

Poveștile reale despre oameni reali aflaţi în mijlocul războiui sunt greu de vândut pentru că nu sunt suficient de spectaculoase. Iar cei care au văzut războiul de aproape, cum ar fi soldații traumatizați, rareori vorbesc. Mai ales în Europa de Est, unde cultul omului puternic și al patriotului neobosit este deosebit de pronunțat, ei se tem să nu fie percepuţi drept slabi. Dar, atâta timp cât războiul din mass-media est-europeană nu are o față umană, est-europenii îşi pot întoarce liniştiţi privirea către altceva. În context, naționalismul și militarismul sunt cu atât mai atrăgătoare.

Paweł Pieniążek este un jurnalist polonez. A relatat din Ucraina, Irak şi Siria. Una dintre cărţile sale, "Salutări din Rusia", a fost lansată recent în Statele Unite.