Ne învârtim în cerc

Politica externă şi Uniunea Europeană au fost rareori abordate în campanie, mai ales de către Angela Merkel. Comparaţia cu alegerile prezidenţiale din Franţa şi cu subiectele abordate de Emmanuel Macron este dezamăgitoare. Ca şi cum partidele ar vrea să îi convingă pe alegători că Germania ar rămâne mai degrabă provincială. Cu toate că, în plină globalizare, "naţiunea", la care se referă mai ales politicienii, nu mai reuşeşte să reglementeze "în exclusivitate niciunul din aspectele primordiale ale vieţii".

Cu totul altfel se prezenta situaţia în ţara mea de origine, în Polonia. Aici, în timpul campaniei electorale germane, presa s-a concentrat pe temele de politică externă. Interesul faţă de alegerile parlamentare germane este oricum major. Astfel încât, postul public de radio polonez va transmite în premieră live seara alegerilor din Germania. Ce îi interesează însă pe polonezi în alegerile parlamentare federale? 

Multe întrebări

Relaţiile dintre Berlin şi Varşovia au devenit tensionate, după instalarea guvernului PiS, în toamna anului 2015. Mulţi observatori se referă mai degrabă la probleme conjuncturale, de politică internă decât la o strategie inteligentă, care să atragă succes internaţional. Dar sprijinul evident de care se bucură conducerea poloneză în rândul populaţiei (şi retorica adiacentă) atestă că oamenii găsesc motive pentru a-şi susţine guvernanţii.

Există o serie de întrebări concrete pe teme germano-poloneze, europene şi internaţionale, care ar trebui clarificate. În Polonia, oamenii se simt deseori neînţeleşi. Ar trebui, de exemplu, clarificată relaţia cu Rusia. Mulţi polonezi se tem de conflictul de durată cu Ucraina. În caz extrem, ei par a favoriza o soluţie militară. Aşa încât, propunerea candidatului SPD, Martin Schulz, referitoare la retragerea arsenalului nuclear american din zonă a fost criticată de reprezentanţii aşa-numitelor cercuri liberale de stânga din Polonia. Similară a fost şi reacţia faţă de respingerea majorării bugetului de apărare susţinută de social-democraţi şi evident de ecologiştii germani.

Mai există şi alte exemple, precum schimbările climatice, proiectul Nord Stream 2, complexa relaţie dintre UE şi SUA şi evident chestiunea refugiaţilor, incluzând combaterea cauzelor care îi trimit pe oameni în pribegie. În spatele acestor aspecte pragmatice se ascunde însă un nivel, pe care eu l-aş identifica în domeniul psihologiei sociale.

Povara trecutului

La final de vară, am găsit Varşovia împânzită de afişe. Imagini drastice transportau următorul mesaj: "Germanii au omorât milioane de polonezi şi ne-au distrus ţara. Germani, trebuie să plătiţi pentru asta!". Tipărite şi în engleză, posterele erau menite să dezvăluie lumii întregi suferinţele şi să arate cine sunt vinovaţii. Au existat şi clipuri bilingve precum şi campanii în mediile de socializare în acelaşi ton.

În ciuda unor eforturi semnificative pentru depăşirea momentelor grele din istoria germano-poloneză, mai ales a grozăviilor petrecute în cel de-al Doilea Război Mondial şi în timpul fostei ocupaţii naziste a Poloniei, reconcilierea pare eşuată în cea mai mare parte. Imaginile din lagărele de concentrare şi de exterminare, teroarea cotidiană şi teama prin care au trecut mulţi polonezi dăinuie peste generaţii. Amintirile afectează şi astăzi viaţa polonezilor. În ultimul timp, devine tot mai puternic sentimentul unei reconcilieri deficitare - afişele menţionate se referă la despăgubirile de război solicitate de Polonia.  

Chiar dacă trecutul este folosit abuziv şi manipulativ de către actuala conducere de la Varşovia, nu înseamnă că povara lui şi toată puterea cu care el revine în actualitate nu trebuie clarificate.

Statul naţional nu este o soluţie

Într-o astfel de atmosferă, mulţi polonezi privesc spre alegerile din Germania. Pe fundalul fricii latente faţă de AfD (Alternativa pentru Germania) ca şi al mişcărilor de protest ale "cetăţenilor revoltaţi", la care se adaugă lipsa de încredere în Martin Schulz şi întreg SPD-ul, Angela Merkel este de multe ori considerată ca fiind cea mai bună alegere. Într-un interviu, ministrul de externe polonez Witold Waszczykowski se referea la UE ca fiind o " instituţie care pune la dispoziţia (...) statelor membre diverse instrumente pentru a-şi impune programele şi interesele naţionale proprii".

Aici devine evident paradoxul. Toate așa-numitele interese "poloneze" faţă de alegerile parlamentare federale sunt de natură internaţională, globală. Ca atare, ele nu pot fi abordate individual nici de Germania şi nici de Polonia. În paralel, însă sprijinirea unui nou mandat pentru Angela Merkel presupune menţinerea structurilor şi a gândirii naţional-politice provinciale.

Cum poate fi soluţionat acest paradox? Fiind un european convins cred că moştenirea naţională şi statele naţionale, actori pe scena politică europeană, pot fi înlocuite prin instituţii supranaţionale. 

Atât timp cât nu există forţe politice care să mizeze pe acestea şi să îşi convingă electoratul de eficienţa acestor instituţii, noi ne învârtim în continuare în cerc. Este un cerc vicios, în care tensiunile dintre statele membre continuă să se adâncească. Mai mult chiar, mă tem că tensiunile nu vor rămâne doar la nivel politico-diplomatic, ci că ele vor atrage tot mai mulţi cetăţeni de rând. 

Stanisław Strasburger s-a născut la Varşovia. este scriitor şi manager-cultural. A publicat volumele: "Besessenheit.Libanon" ("Obsesie.Liban") şi "Der Geschichtenhändler" ("Negustorul de poveşti"). Locuieşte atât la Berlin cât şi în oraşul natal sau în alte localităţi situate la Marea Mediterană. Este mebru în conducerea Asociaţiei "Humanismo Solidario".