1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa mea: Ce reprezintă, în fond, patria?

La o petrecere pe tema "Zidului Berlinului", într-o discotecă germană, cu ştampile de "est" şi "vest", scriitoarea elveţiană de origine română Dana Grigorcea a înţeles că patria este locul în care îţi pui amprenta.

"De unde vin, din est sau din vest?" m-au întrebat studenţii la o petrecere inspirată de căderea Zidului Berlinului, organizată însă în Saxonia. Îi vizitam atunci, împreună cu studenţii mei de la Universitatea din cantonul  elveţian Graubünden, pe colegii de la Universitatea din Mittweida, cu care eram parteneri. Pentru originala petrecere în campusul universitar, discoteca fusese împărţită în două, printr-un perete de stiropor. Într-o parte răsuna muzică "estică", şlagăre şi marşuri, iar în cealaltă parte te puteai delecta cu muzica "vestului", din anii '80, cu rock, pop şi cu Peter Maffay. La intrare, trebuia să dezvălui dacă vii din est sau din vest şi, în funcţie de răspuns, primeai ştampila respectivă pe încheietura mâinii. Aveai apoi acces în jumătatea de care declarasei că aparţii. La miezul nopţii, în plină euforie, se dărâma zidul, estul şi vestul se amestecau şi dansau pe aceeaşi muzică din topurile actuale.  

Să revenim însă la început. Întrebată fiind de unde vin, pentru mine a fost clar că sunt născută în România, în blocul comunist, vin aşadar din est. Am primit ştampila pentru est şi am intrat în zona de răsărit. Relaxată am început să dansez pe muzica marşurilor, ale căror texte patriotice mă amuzau dar mă şi emoţionau. La un moment dat, am privit spre uşă, unde i-am văzut pe studenţii mei, cu paltoanele pe ei, încercând să negocieze cu cea care permitea accesul. Refuzau jocul cu ştampile şi insistau să primească acces în ambele zone. "Suntem din Elveţia", spunea unul dintre ei, mai mult serios decât în glumă, "suntem neutri". Le-am cerut atunci să intre în zona de vest, urmând ca, la miezul nopţii, să ne regăsim după "căderea Zidului" pentru a dansa împreună.

"Fiecare om are identităţi diferite"

Studenţii, însă, s-au supărat pe mine. Am acceptat ştampila, înainte de a discuta cu ei. Eram doar împreună şi, în spiritul găsirii unei soluţii comune, ar fi trebuit să ne consultăm şi să găsim varianta mulţumitoare pentru toţi.

Acest episod m-a făcut să îmi redefinesc termenul de patrie. Dincolo de ştampile şi muzica de acasă, patria este locul în care îţi pui amprenta, în care te implici ca cetăţean. Având dublă cetăţenie, română şi elveţiană, doresc să citez aici şi modul prin care Biroul pentru Integrare din oraşul meu Zürich defineşte noţiunea de patrie: "Fiecare om are identităţi diferite şi patrii diferite. (...) Misiunea Elveţiei este de a vrea să devină patrie. (...) Avem nevoie de multe elveţience şi elveţieni, indiferent de ce altceva mai sunt. "

Ce păcat că Elveţia nu face parte din Uniunea Europeană! În democraţia elveţiană a crescut un frate mai mic, care ar putea avea o contribuţie semnificativă la discuţia actuală din Europa pe tema patriei, amintind, de exemplu, că patria reprezintă înainte de toate o uniune de valori. 

Limba nu ţine pasul cu realitatea

Fiind cetăţean elveţian şi, mulţumită originii româneşti, şi cetăţean european, mă regăsesc în privilegiata poziţie de a asigura o punte de legătura. Trecem printr-o criză serioasă, societăţile noastră suferă de pe urma vitezei şi a zgomotelor stridente. Acum este nevoie de o cultură a dezbaterii. Termenul de patrie este în discursul public, din pretinsa noastră lume civilizată, asemănător cu religia sau credinţa: există, da, şi smerenie, dar cei mai mulţi vorbitori vor să rezume rapid tema, folosind propoziţii concise, şi tot ei se supără pe ignoranţa celor care nu-i aprobă. 

Vorbesc în numele lor dar se referă la toţi, fricile şi aspiraţiile marchează discursul, şi se invocă cu voce tare binele comun şi acel teoretic "noi". Şi totuşi, limba a rămas de mult în spatele realităţii, dacă ne gândim doar la termenii diferenţiaţi precum "ţară de provenienţă", "a doua patrie" sau "cetăţeni noi".

În moştenirea noastră culturală se regăsesc deja definiţii extrem de potrivite pentru acasă. Una dintre abordările mele favorite pe această temă este clasicul film "Citizen Kane". Pelicula prezintă povestea mogulului media Charles Foster Kane, din copilărie, trecând prin ascensiunea lui socială şi politică, se opreşte asupra relaţiilor şi iubirilor lui extravagante, până la moartea lui, însingurat deşi extrem de bogat. Ce înseamnă ultimul cuvânt al lui Kane,  Rosebud, nu va afla niciodată reporterul care încearcă să dezlege enigma. Rosebud-ul iubit de Kane era patria lui, sentimentul de acasă, reprezentat fugitiv de o sanie din copilăria lui, aruncată în foc după dispariţia mogulului.

Te poţi simţi acasă aproape oriunde

Sentimentul de "acasă" este descris şi în cel mai recent roman al meu, "Sentimentul primar al nevinovăţiei". Povestesc despre ce pot însemna o topografie emoţională şi sentimentul de acasă. Rosebud capătă diverse forme. Uneori, mă trezesc noaptea şi caut în întuneric masa înaltă cu un singur picior a bunicii, pe care găseam mereu o carafă cu apă şi pahare. În carafa de cristal, apa lumina, reflectând dungi deschise pe pereţii încăperii. Totul era calm şi liniştit, iar eu mă lăsam fără grijă în voia somnului.

Nu am mai regăsit niciodată liniştea acelor nopţi. Creştem şi depăşim sentimentul de nevinovăţie şi siguranţa născută din naivitate. Devenim, în schimb, adulţii care îşi pot transforma lumea orientându-se după imaginea paradisului pierdut: sentimentul de acasă - îl poţi regăsi aproape oriunde.

Dana Grigorcea, născută în 1979, este scriitoare elveţiană de origine română şi filoloagă. A debutat în 2011 cu romanul "Baba Rada", scris în limba germană. În 2015 a publicat romanul "Sentimentul primar al nevinovăţiei".