1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Europa mea - Călătoriile sunt sarea vieţii

Se poate călători în felurite chipuri. Pe termen mai lung sau mai scurt, departe sau aproape, ca turist sau cu treabă. Dar, indiferent cum călătorim, fiecare călătorie ne schimbă viaţa, consideră Carmen-Francesca Banciu.

De îndată ce zilele devin mai lungi, lumina şi soarele mai puternice, ne cuprinde setea să evadăm din mediul cunoscut, din căminul confortabil şi care oferă siguranţă pe perioada iernii. Ne cuprinde dorul de lumea mare şi întinsă. Dintr-odată suntem gata să ignorăm obstacolele şi inconfortul. Suntem chiar dispuşi să luăm în calcul şi pericole.

Ce este acest dor şi de ce ne cuprinde? Că suntem tineri sau în vârstă, bogaţi sau săraci, cultivaţi sau mai puţin cultivaţi, celibatari sau familişti - acest dor ne cuprinde pe noi toţi.

Dorul de ducă este un fenomen străvechi

Multă vreme pelerinajele religioase erau percepute drept veritabile călătorii, făcute cu mari sacrificii de oameni obişnuiţi, în vreme ce călătoriile educative se adresau oamenilor din straturile superioare ale societăţii. Astăzi aproape oricine poate porni la drum. Iar călătoriile sunt percepute mai ales ca o îmbogăţire, o însănătoşire, ceva ce te cultivă, te odihneşte, îţi întăreşte caracterul, îţi lărgeşte sfera de cunoaştere, ceva cu efecte pozitive.

Flash-Galerie A-380 Flug LH 721 Peking Frankfurt am Main (DW/Ospina-Valencia)

Dorul de ducă este comun multor oameni

Că Ulise a existat cu adevărat - aceasta nu se ştie. Dar întoarcerea sa acasă este povestită de Homer ca o rătăcire, fiind o importantă comoară culturală lăsată nouă moştenire din antichitate. Poate că aceasta este expresia unui scepticism sănătos, opus dorului şi euforiei de a călători.

Multe nuanţe ale dorului

Columb, Marco Polo sau Amerigo Vespucci, Vasco da Gama, Magellan, Alexander von Humboldt - ei toţi au fost exploratori care au călătorit cu o misiune sau mânaţi de propria sete de cunoaştere şi care au făcut mari servicii omenirii.

Călătoarea Nellie Bly, o pionieră în domeniu, a vrut să contrazică părerile preconcepute despre femei şi modul în care ele călătoresc şi a reuşit în 1890 să facă înconjurul lumii îmbrăcată într-o singură rochie cu un singur bagaj de mână, în doar 72 de zile, şase ore şi 11 minute, mai rapid decât Phileas Fogg, care în romanul lui Jules Verne a avut nevoie de 80 de zile pentru acelaşi parcurs. După o criză existenţială, jurnalista Elizabeth Gilbert s-a decis să evadeze din cotidian şi a descris în cartea "Eat, Pray, Love", devenită bestseller, călătoria ei în jurul lumii ca pe un proces curativ de regăsire a propriei fiinţe.

Pentru cei din estul Europei, care au trăit multă vreme închişi în dictatură, călătoriile sunt în continuare ca o minune. Cei care au trăit de exemplu în România înainte de revoluţie ştiu că regula pentru muritorii de rând era să nu primească niciodată în viaţa lor un paşaport şi o viză de ieşire din ţară. Oameni ca mine au călătorit mai ales în mintea lor, cu ajutorul cărţilor, filmelor, artei şi cu ajutorul propriei imaginaţii.

Stacheldrahtzaun an der Grenze zwischen Türkei und Bulgarien (picture-alliance/dpa)

Închişi în spatele Cortinei de Fier până în 1989

Termenul de călătorie s-a referit pentru noi la ţări îndepărtate sau mai puţin îndepărtate. Era ceva legat de libertate şi independenţă. Se poate spune: era sinonim cu norocul şi bucuria. După schimbare, nu am mai fost încuiaţi în propria ţară, dar am fost încuiaţi pe afară de celelalte ţări. Pentru a ajunge undeva aveam nevoie de viză. Situaţia s-a schimbat abia după aderarea la UE.

O lungă tradiţie de a călători

Trăiesc de mulţi ani în Germania. Dorul de a descoperi lumea este aici deosebit de mare. Şi poate fi astâmpărat. Aici libertatea de mişcare şi deci libertatea de a călători se numără printre drepturile fundamentale. Aici părinţii îşi trimit copiii după ce-şi termină şcoala să descopere lumea. Să ajute, de exemplu, ca voluntari, la reconstrucţia unor foste regiuni de criză. Sau să facă o practică într-o ţară îndepărtată. Sau pur şi simplu să înveţe să supravieţuiască într-o cultură străină. Este un fel de călătorie iniţiatică, menită să-i deprindă pe învăţăcei să fie independenţi, puternici, responsabili şi maturi în faţa examenelor vieţii.

Germania are o îndelungată tradiţie în materie de călătorii. De decenii se spune că germanii sunt campioni mondiali la această disciplină. Am prieteni care pleacă în fiecare an în altă ţară şi se pregătesc un an întreg pentru o astfel de călătorie. Bat bibliotecile, îngurgitează maldăre întregi de cărţi şi material informativ. Citesc despre literatură, istorie, cărţi despre viaţă, oameni, despre artă şi cultură. Frecventează manifestări care au legătură cu tema de interes. Trag pe nări cunoaştere despre următoarea ţară de destinaţie. Vor să cunoască mai bine realităţile existente, indiferent că sunt politice sau de viaţă cotidiană. Învaţă chiar şi vocabularul de bază al limbii vorbite în ţara în care călătoresc.

Mallorca, Panoramafoto (dpa)

Ce sau pe cine vom întâlni în următoarea călătorie?

Cunosc şi oameni care oriunde s-ar duce pierd prezentul. Care nu sunt niciodată cu adevărat prezenţi în locul în care tocmai se află. Aleargă prin peisaj şi imortalizează prezentul cu camera de luat vederi pentru a se uita la imagini în viitor. Sau pentru a le arăta prietenilor via Facebook. Oameni care poartă la ei o listă cu obiective turistice pe care le bifează cu viteza vântului.

În micul paradis

Chiar dacă cei mai mulţi dintre noi călătorim cu mare plăcere, dispreţuim turiştii. Uităm că şi noi suntem unii dintre ei peste tot acolo unde nu suntem acasă. Vrem să găsim locuri cu natura neatinsă, plaje fără ţipenie de om, muzee deschise doar pentru noi. Chiar o Grecie fără greci ar fi probabil pe gustul câte unui iubitor al acestei minunate ţări. Unii cumpără bilete scumpe de avion, străbat distanţe mari şi depun eforturi mari pentru a-şi petrece apoi timpul în ţara de destinaţie printre conaţionali, servind la restaurant aceeaşi mâncare cunoscută de acasă. Şi care îşi bat capul gândindu-se cum ar putea fi transformat acel mic paradis în aşa fel încât să semene cu ce e acasă.

Există călătorii mari şi mici. Călătorii care ne duc la capătul lumii sau spre forul nostru interior. Ele toate pot deveni o mare aventură. Indiferent ce alegem, călătoria va lăsa urme. Ne va transforma. Ne va întineri. Ne va înfrumuseţa viaţa. Dacă permitem asta. Dacă ieşim în întâmpinarea lumii şi a oamenilor ei cu curiozitate.

Carmen-Francesca Banciu este scriitoare germană de origine română. Din 1990 trăieşte la Berlin. Este publicistă şi predă cursuri de scriere creativă. Din 1996 scrie şi în limba germană. În ultima vreme a publicat volumele "Leichter Wind im Paradies" şi "Berlin Is My Paris - Stories From the Capital".