1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa mea: Călătoriţi pentru a lua contact cu viaţa

Vara este anotimpul călătoriilor. Vrem ca vacanţele să fie convenabile, confortabile şi marcate de lejeritate. Dar ce lăsăm noi în urmă în locurile care ne-au oferit atâtea minunăţii?

În timpul sezonului de vacanţă locurile râvnite şi cunoscute din Europa şi din lume suportă consecinţe dramatice cauzate de turismul de masă. Multă vreme avantajul avalanşei de bani a prevalat şi s-au închis ambii ochi în privinţa pagubelor rămase în urmă. Cel puţin din punct de vedere ecologic, aceste urmări se aseamănă cu năvălirea barbarilor în vremea marilor migraţii. Oraşe cum ar fi Veneţia sau Florenţa, insule cum ar fi Mallorca sau Ibiza se sufocă din pricina supra-populării din timpul verii. Se sufocă din cauza masivului consum de apă, a problemelor de canalizare, a gazelor de eşapament, a munţilor de deşeuri menajere şi a zgomotului infernal. Dezinhibiţia, aroganţa, lipsa de respect şi dezlănţuirea unor turişti fac ca aceste destinaţii de vacanţă să arate la final de sezon ca un pământ pârjolit, în sens figurat.

Între timp, toate acestea au devenit inacceptabile. Spania, Italia şi alte ţări care sunt destinaţii de vacanţă iau măsuri. Vor despăgubiri şi impozite pe concedii. Întrebarea e dacă nu cumva, pentru mai mulţi bani, mediul va avea la fel de mult de suferit.

Dar de ce vor oamenii să se ducă de fapt concomitent acolo unde se duc toţi ceilalţi? De ce nu caută pe cont propriu noi itinerarii? De ce nu proclamă propriile descoperiri drept locuri care merită vizitate?

Drumul spre necunoscut

În ce mă priveşte, eu ador călătoriile. De fapt a fi pe drum ar fi în sine un ţel ideal de vacanţă. Europa nu este chiar nesfârşit de mare şi timpul unei vacanţe ar fi timp suficient. Diversele meleaguri sunt preponderent accesibile cu trenul, autocarul sau feribotul. Şi asta încă la preţuri convenabile.

Film Gold Thomas Arslan (Schramm Film)

Călătorie într-o lume necunoscută

Chiar şi în insula Seydisfjördur din estul Islandei se poate ajunge de la Hamburg în 57 de ore, cu ajutorul trenului, feribotului şi autocarului. Este adevărat că în acest scop este necesară cel puţin o înnoptare în nordul Danemarcei. Care pentru majoritatea călătorilor este o experienţă ieşită din comun. Închipuiţi-vă ce aventură poate fi ratarea feribotului Norröna al companiei Smyril Line din portul danez Hirtshals, aflat în nordul ţării. De aici călătorii se pot îmbarca doar o dată pe săptămână spre Thorshavn, aflat pe Insulele Feroe, pentru a merge mai departe a doua zi spre Seydhisfjördhur.

Cu prilejul unei astfel de călătorii este obligatorie intrarea în contact cu populaţia locală. Pentru a le cere localnicilor ajutor sau chiar găzduire. Pentru a afla de la sursă ceva despre lumea şi universul în care trăiesc; pentru a-ţi face singur o impresie. Călătorul poate la rândul său povesti ceva despre viaţa lui. Unor străini, aflând astfel chiar noutăţi despre sinea sa. Căci, la urma-urmei, goana după aventuri în lumea largă este expresia nevoii ascunse de a se redescoperi în ochii celorlaţi, a se oglindi în ei, a se cunoaşte mai bine pe sine.

Sentimentul apartenenţei

A pune întrebări în timpul călătoriei, chiar dacă ştii răspunul, sau poate chiar de aceea! - ajută la înfiriparea unui dialog. În germană, în dialectele sale sau în engleză. Sau în oricare altă limbă pe care o stăpâneşti. Dar şi cu ajutorul unor schiţe, a pictogramelor, cu ajutorul mâinilor şi picioarelor, cu ajutorul întregului organism. Şi cu ajutorul ochilor. Fiindcă gesturile pot câteodată stârni confuzie. Dar limbajul ochilor şi mimica feţei sunt clare şi pot fi înţelese de oricine.

Cu o astfel de ocazie s-ar putea înfiripa un sentiment atotcuprinzător al apartenenţei. Şi sentimentul responsabilităţii pentru viaţa proprie dar şi a celorlalţi. O legătură profundă şi-ar putea face apariţia, izvorâtă din ceea ce ne uneşte, din omenia ce zace în noi toţi. Din asta ar putea lua naştere un sentiment al responsabilităţii pentru soarta străinului. Şi a soartei planetei noastre.

Zborul de la Berlin la Rhodos durează trei ore. Dar cu ce te alegi în acest timp, în afara formalităţilor de îmbarcare, a controalelor vamale şi ale poliţiei de frontieră? Potrivit google, pentru aceeaşi distanţă parcursă cu maşina sunt necesare 36 de ore. Pe jos, traversând Cehia, Ungaria, România, Bulgaria şi Turcia, inclusiv distanţele mai scurte de traversare cu bacul, drumul ar dura aproximativ 519 ore. Să nu uităm, este vorba de 2618 kilometri. În Europa de azi, cu înlesnirile tehnice şi informaţiile pe care le avem la dispoziţie, aşa ceva e uşor de făcut.

A fi pe drum şi a te îndrăgosti

Cunoscutul scriitor şi drumeţ, dar şi agent britanic Patrick Leigh Fermor şi-a luat în 1933 rucsacul în spinare, în care avea paşaportul, câteva hărţi, dicţionare, caiete de notiţe şi de desen, volume de poezie britanică şi un volum cu scrierile anticului Horaţiu şi a pornit la drum de-a curmezişul Europei până la Constantinopole. De dragul adevărului, trebuie spus că i-a trebuit mai bine de un an până să ajungă la destinaţie.

Autor Patrick Leigh Fermor (Picture-Alliance/Photoshot)

Patrick Leigh Fermor

Potrivit google, aceeaşi distanţă poate fi parcursă acum în numai 529 ore. Asta însemnă mai puţin de o lună. Dacă nu cumva te îndrăgosteşti pe drum, aşa cum a păţit Sir Patrick, de o prinţesă româncă şi te laşi pentru o vreme pradă bucuriilor vieţii. Ba la Bucureşti, ba la Epidauros, ba la conacul familiei din Valahia. Rămânând poate acolo pentru totdeauna. Fiindcă, dacă al Doilea Război Mondial nu ar fi pus capăt idilei, Sir Patrick, dacă nu ar fi murit, s-ar afla poate şi astăzi acolo.

Autoare: Carmen-Francesca Banciu / ak

Carmen-Francesca Banciu este o publicistă germană de origine română. Începând din noiembrie 1990 trăieşte la Berlin, unde organizează seminarii despre scrisul creativ. Din 1996 scrie şi în limba germană. În ultima vreme a publicat volumele "Briză uşoară în paradis" şi "Berlin is My Paris - Stories From the Capital".