Europa mea: Acasă, visul unei lumi ideale

Dincolo de străduţele şi obiceiurile noastre, dincolo de legăturile şi rudele de sânge, lumea din afară este dezlănţuită, o adevărată junglă, în care nu pot supravieţui decât ticăloşii. Este ceea ce îi repetau bunicii protagonistului din "Călăreţul polonez". Dar el a vrut mereu să ia calea străinătăţii. Laureatul scriitor spaniol Antonio Muñoz Molina descrie cum Manuel visează încă din copilărie să-şi părăsească micul orăşel natal din Andaluzia, Magina. Vrea să fie un cetăţean al lumii, să vorbească limbi străine şi să trăiască în cele mai importante metropole de pe mapamond: la Paris, New York sau Bruxelles.

Voci marcante

Fiind un tânăr rebel, Manuel ascultă "The Doors". Acordurile unor melodii manifest precum "Riders on the storm" şi "Break on through" îl însoţesc mai mereu. Aşa a învăţat engleza, pentru că în Spania anilor '60 nu se predau limbi străine. Mai târziu, Manuel îşi împlineşte visul de a deveni translator simultan.

Dar, pe la 30 şi ceva de ani, începe să audă tot mai des vocea bunicului său. Deodată toată viaţa lui pare un eşec. Vocea bunicului îi repetă: "Dacă mai faci încă un pas, nu mai e cale de întoarcere. Vei deveni pe veci un străin. Pentru tine nu va exista niciun loc care să conteze atât de mult încât să vrei să rămâi acolo. Fiecare om are o singură limbă maternă şi o singură patrie, poate chiar o singură localitate sau un singur sat".

Cine are dreptate: Manuel sau bunicul lui? Suntem noi oamenii blestemaţi ca în tinereţe visăm la o viaţă mai bună, dicolo de graniţele ţării noastre, pentru ca, decenii mai târziu să revenim cuprinşi de remuşcări în casa părintească? 

Răul de afară

Mie personal nici părinţii şi nici cele două bunici nu mi-au ţinut predici despre lumea dezlănţuită de dincolo de graniţele patriei mele. Chiar dacă, mai ales în ultimul deceniu al Cortinei de Fier, ar fi avut destule motive, după ce o mare parte a familiei mele fusese ucisă în al Doilea Război Mondial, iar confruntările cu capitalismul cel rău erau la ordinea zilei.

Am pornit la drum cu o altă lecţie, anume că răul nu se opreşte nici la intrarea în oraşul meu şi nu ocoleşte nici rudele mele de sânge.

Actuala campanie #MeToo de pe platformele de socializare este o dovadă în acest sens. Foarte mulţi oameni, mai ales femei, povestesc despre experienţe traumatizante. Mulţi le-au trăit printre străini sau în străinătate, dar un număr însemnat a fost traumatizat în imediata vecinătate: copiii acasă sau la rude, adulţii la serviciu şi în rândul celor cu care interacţionează în mod obişnuit. Cine credea până acum că autorii agresiunilor şi violurilor sunt persoane exclusiv străine ar trebui să-şi revizuiască sistemul de valori.

Care este concluzia mea? Lumea ideală şi atmosfera liniştită de acasă sunt un vis. Mai mult chiar, o utopie. 

La nivel personal, existenţial, este un ideal care ne însoţeşte pretutindeni. Pentru unii acest vis poate echivala cu un talisman. Pentru alţii, el se transformă într-o presiune suplimentară. În familie, acest vis este declarat ca fiind conform cu realitatea. În fapt, de multe ori este doar o minciună. Deseori, hazardul decide dacă întâlneşti răul în ţinutul tău natal sau printre străini.

Transferată la nivel politic, minciuna devine un instrument de manipulare. Alături de termeni precum "naţiune" şi "identitate", această minciună este una din descoperirile secolului al XIX-lea. Fără ea, nu ar fi devenit posibilă mobilizarea şi fanatizarea a milioane de oameni, care în secoul XX erau dispuşi să îşi sacrifice norocul personal, să îşi părăsească familia şi să se înroleze în războaie pentru a-şi ucide confraţii. Patria la nivel politic devine o bombă cu ceas. 

Acasă printre oameni

Protagonistul lui Muñoz Molina reuşeşte să supravieţuiască puterii distructive a utopiei reprezentate de patrie, la ambele nivele. Amintirile sunt mai profunde decât vocea bunicilor lui. El povesteşte despre suferinţele celor apropiaţi, chiar şi atunci când aceştia tac.

După o îndelungă căutare, Manuel îşi găseşte refugiul...în iubire. Întocmai ca şi în cântecul lui favorit de la "The Doors". Vocea lui Jim Morrison a învins: "I found an island in your arms / Country in your eyes."

Personal cred, aşa ca Manuel, că oamenii sunt cei care te fac să te simţi acasă. Pot locui în ţinutul meu natal sau la mare distanţă de el. Mă bucur mereu să îi întâlnesc acolo unde trăiesc. În cazul meu aplic acelaşi principiu. Trăiesc cu plăcere în mai multe locuri, iar Varşovia este numai unul dintre acestea.

Stanisław Strasburger s-a născut la Varşovia. Este scriitor şi manager cultural. A publicat volumele "Obsesie.Liban" şi "Negustorul de poveşti". Trăieşte atât la Berlin cât şi la Varşovia şi în diverse oraşe mediteraneene. El este şi membru în conducerea Uniunii "Humanismo Solidario".

Autor: Stanisław Strasburger / ak