1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa la răscruce

In eforturile de a veni de hac crizei, Uniunea Europeană a ajuns la un punct de cotitură, dincolo de care există riscul ca toate succesele de pînă acum să fie compromise şi de valul de revolte.

Totul putea fi atît de frumos…De la finele verii, semnele calmării pieţelor financiare au început să mijească, străduinţa de a face economii, depusă de unele ţări a dat primele roade, deficitele au scăzut, la fel şi costurile de producţie în unele ţări din sudul continentului. Europa părea a fi pe drumul cel bun, dar reversul medaliei nu putea fi neglijat: şomajul este în creştere iar creşterea economică, încă prea firavă.

După alegerile din Italia, cursul politic al redresării a fost readus în discuţie. Deşi ex-premierul Mario Monti a aplicat cu mare prudenţă reformele, au ieşit învingători la alegeri exact cei care resping o politică economică solidă şi care sunt chiar gata să renunţe la moneda comună euro.

Dincolo de elementele specific italiene şi în alte ţări europene oamenii s-au cam săturat să tot strîngă cureaua. Nu lipsesc nici preşedinţii unor ţări, în frunte cu Francois Hollande, care vor să încetinească ritmul reducerii deficitului bugetar mizînd, în schimb, pe înviorarea creşterii economice şi crearea de noi locuri de muncă. Nu lipsesc nici liderii care avertizează că stimularea creşterii economice se face pe socoteala sporirii vechilor datorii, pe care le vor achita generaţiile viitoare.

Cît despre cancelara Angela Merkel şi susţinătorii ei, au intrat cu toţii în defensivă. Iar străduinţa cu care atrag atenţia că o creştere economică şi o consolidare a bugetului nu se exclud ci, dimpotrivă, se condiţionează reciproc, este zadarnică.

Dar nu toţi sunt surzi la aceste argumente. Vădit rămîne clivajul dintre ţările din nordul şi cele din sudul Europei. In timp ce irlandezii şi lituanienii suportă cu stoicism rigorile politicii de austeritate, iar în urmă cu 20 de ani suedezii şi finlandezii şi-au diminuat deficitele bugetare fără să crîcnească, reuşind să iasă la liman, din sudul Europei răzbesc pînă la Bruxelles semnele nemulţumirii. Nici grecii şi nici italienii nu sunt dispuşi să accepte reformele necesare. 

Iar actuala stare de spirit ce domneşte este marcată de diferenţele de mentalitate pe care Bruxelles-ul nu le poate ignora. Dar nici nu ar avea voie să se împiedice în ele fiindcă, altminteri, Europa pierde cursa pentru competitivitate în lumea globalizată.

A le spune oamenilor că totul ar putea fi ca înainte dacă nu ar fi existat aceşti germani cantonaţi pe poziţiile asigurării stabilităţii, ar fi cu totul iresponsabil.

Deicisvă în contextul dat ar fi obţinerea la timp a unor succese, înainte ca starea de spirit să nu basculeze în nihilism.

Jean-Claude Juncker, premierul luxemburghez şi ani de-a rîndul şeful Eurogrupului, întrevede chiar primejdia unei revoluţii.

Europa duce lipsă de lideri precum Herman Van Rompuy. Luat peste picior pentru prezenţa sa cam cenuşie, ştearsă şi plicticoasă, el nu conteneşte să depună o intensă muncă de lămurire, convingere şi un efort de mediere. El s-a referit la o cursă lungă în care Europa este angrenată, o cursă cu obstacole dintre care unele au fost deja depăşite.

Ultima etapă este cea mai grea, dar este totuşi ultima. Spre a ajunge la ţintă, oamenii au nevoie de încurajări, de empatie în situaţiile dificile în care se află, de laude pentru izbînzile obţinute, oricît de modeste ar fi acestea.

 In cursă nu se află 27 de alergători ci doar unul singur: Uniunea Europeană.