Europa, Israelul şi criza din Orientul Mijlociu

De joi seară, căştile albastre urmează să ocupe poziţiile israelienilor şi să preia controlul aeroportului din Beirut, precum şi al porturilor libaneze, anunţase ieri guvernul de la Ierusalim. Anterior, o serie de avioane de pasageri aterizaseră la Beirut fără aprobarea autorităţilor statului evreu. Un purtător de cuvînt militar israelian declarase în reacţie că Ierusalimul nu va impune cu forţa blocada, împotriva unor societăţi aeriene civile. Tot la Ierusalim au sporit sensibil nedumeririle legate de opţiunile executivului israelian, care n-a obţinut încă eliberarea celor doi militari israelieni răpiţi de Hizbolah, deşi promisese că nu va ridica blocada impusă Libanului înainte de a obţine veşti că cei doi se află în viaţă. In plus au luat amploare atacurile la adresa şefului statului major al armatei israeliene, Dan Halutz fiind masiv criticat pentru modul în care a înţeles să conducă ostilităţile în conflictul cu gruparea teroristă Hizbolah.

Într-o scrisoare deschisă, ofiţerii unei mari unităţi de rezervişti îi reproşaseră lui Halutz slăbiciunea şi nehotărîrea manifestate după atacul antiisraelian declanşat de Hizbolah precum şi mai ales în timpul luptelor din sudul Libanului. Lista neajunsurilor enumerate de militari e lungă, şi începe cu absenţa unei definiţii clare a obiectivului războiului, care a fost modificat în repetate rînduri, în timpul luptelor. Necorespunzătoare au fost instrucţia unora din unităţi, echipamentele şi armamentul din dotare, aprovizionarea soldaţilor cu apă şi alimente, informaţiile secrete dovedindu-se la rîndul lor caduce. Criticii şefului statului major au mai deplîns încălcarea tradiţiei militare israeliene, care pretinde ca ofiţerii să-şi conducă operaţiunile de pe linia întîi. Or, unii comandanţi şi-au dirijat unităţile din faţa competerului personal. In fine, s-au subliniat carenţele strategice ale planificării operaţiunilor de pe teren. Şeful statului major a mizat excesiv, în primele zile ale războiului, pe cartea aeriană, orientînd intervenţia forţelor terestre mai puţin potrivit necesităţilor de pe teren, şi mai degrabă în funcţie de calcule politice. Lui Dan Halutz i s-a cerut ca atare să-şi asume răspunderea pentru erorile comise, deşi, pînă acum nu i-a revendicat demisia.

Pe de altă parte, guvernul israelian, şi în special premierul Olmert se află sub presiune din pricina dificlutăţilor întîmpinate de comisia guvernamentală de anchetă pe care a numit-o cabinetul spre a investiga greşelile săvîrşite în cele 5 săptămîni de război. Procuratura invalidase, pentru conflict de interese, două din personalităţile numite în această comisie. Nu puţini israelieni pledează în favoarea alcătuirea unei echipe de control de rang superior, în speţă a unei comisii de stat, care, avînd în frunte un judecător, expert constituţional, ar fi îndrituită, spre deosebire de cea guvernamentală, să audieze martori sub jurămînt şi să procedeze la demiterea unor membri ai guvernului sau armatei.

Intre timp, în Europa, continuă eforturile de realizare a unui consens în privinţa crizei din Orientul Mijlociu. Potrivit şefului în exerciţiu al UE, ministrul de externe finlandez Erkki Tuomioja, Uniunea Europeană ar fi fost „încununată de succes în administrarea crizei războiului libanez”. Demnitarul finlandez s-a felicitat în legătură cu modul în care Uniunea şi-a jucat partitura în căutarea unei soluţionări politice a crizei şi a unei formule de armistiţiu.

Or, e limpede că, în timpul conflictului, UE a eşuat jalnic în tentativele ei de a-şi articula o linie comună, unitară şi de a elabora o iniţiativă diplomatică proprie. Coordonatorul diplomatic al UE, Solana, lipsit de un mandat clar, s-a văzut nevoit să rătăcească orbeşte, prin regiune, deplasîndu-se aiurea dintr-o capitală în alta. In dezbaterea derulată pe această temă în parlamentul european, vorbitorii au omis să menţioneze văditul eşec politic extern al Uniunii. Ulterior, doar şefului comisiei de politică externă a Parlamentului European, creştin-democratul german Elmar Brok, s-a încumetat să rostească adevărul. „N-am fost în stare să cădem de acord asupra unei poziţii comune. Şi n-am fost capabili să luăm decizii, să preluăm şi să exercităm conducerea politică într-un moment hotărîtor. Ceea ce relevă că politica externă şi de securitate a UE nu e funcţională”, a mai regretat Brok.

Realitatea este că, în situaţii grave, interesele naţionale primează, cele europene fiind împinse în fundal. In schimb, acum că armele au tăcut în sudul Libanului, europenii se văd nevoiţi să disloce în regiune aproape o jumătate din efectivul celor 15.000 de căşti albastre şi deci să preia o misiune dintrre cele mai periculoase. Unii consideră că această operaţiune de dimensiuni fără precedent, pentru europeni, ar conţine o şansă istorică pentru bătrînul continent, care obţine, în premieră, posibilitatea de a contribui concret la aplanarea unei crize militare. Diplomaţii şi politicienii europenii nu-şi doresc nimic mai mult decît să se bucure de suficientă influenţă globală spre a soluţiona paşnic diversele conflicte.