Europa fierbe încă la jarul islandez

Mai întâi a atras turişti. Apoi i-a pus pe jar. La figurat. Căci e vorba despre degringolada aeriană. Eja-Fialla-Jökul. Un nume care se împotmoleşte în gât înainte de a aluneca pe buzele fiecărui european. Mai simplu spus: vulcanul.

De 200 de ani fumegă adormit. Săptămânile trecute era, încă, un spectacol al naturii, un obiectiv turistic. Până când, iată, a erupt, aruncând, în furia sa, nori de pietre şi gaz. Cele 750 de tone de cenuşă emanate în fiecare secundă sunt vizibile chiar şi din cosmos.

"Pericolul cel mai mare vine dinspre bucăţile de cenuşă pietrificată, aflate în straturile inferioare ale norului vulcanic", explică dr. Knut Hahne, geochimist la Centrul de Cercetări Geologice din Potsdam. "Viteza de cădere", completează dr. Hahne, "este direct proporţională cu dimensiunile bucăţilor; însă şi pulberea fină poate fi periculoasă - în contact cu apa dă naştere unui strat subţire asemănător cimentului".

Spre deosebire de turiştii blocaţi de traficul paralizat, islandezii au cu totul şi totul alte probleme: asupra lor se coboară ploaia de cenuşă şi tot asupra lor se revarsă apa rezultată din topirea gheţarului încins de lava fierbinte. În plus, subsolul islandez, aflat în zona de contact dintre două plăci tectonice, a devenit destul de activ.

De jur împrejurul lui Eja-Fialla se mai află vreo 300 de vulcani. Iar cel mai apropiat este Katla - mult mai mare, mult mai puternic. După cum reiese din observaţiile istorice, "în trei din cinci cazuri, erupţiile au fost simultane sau s-au succedat", punctează Magnus Tumi Gudmundsson, geolog islandez, spcificând: "Uneori imediat, alteori după 18 luni. Nu e o regulă, dar şanse există".

Deocamdată, atenţia se orientează spre activitatea în plină desfăşurare. Până când? Se poate doar specula. Singura certitudine este reducerea în diametru a deschizăturii din crater prin care vulcanul expluzează norii de gaz, lavă şi cenuşă.

Autori: Tim Schilling/Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident