1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa de care avem nevoie

Continentul e în plină degringoladă. Bună parte din elita europeană a fost cuprinsă de panică. O cascadă de prăbuşiri de guverne a însoţit crizele economice şi financiare din ultimii 5 ani.

Colac peste pupăză, alegerile franceze au determinat o treime a electoratului nu doar să refuze austeritatea şi programul de asanare a continentului propus de Angela Merkel.

Acelaşi scrutin a gripat motorul franco-german al Europei, iar în Grecia au avut câştig de cauză extremiştii. Care, după ce statul elen a devenit neguvernabil şi a devenit inevitabilă reluarea alegerilor ar putea obţine încă şi mai multe voturi în urma scrutinului din iunie.

Nu mai puţin grav e semnalul lansat de noul preşedinte socialist al Franţei. Francois Hollande nu s-a mulţumit să pună în discuţie consolidarea bugetară prescrisă Europei de succesul economic german, cerând măsuri inflaţioniste şi sporirea cheltuielilor publice în vederea finanţării unui pact al creşterii. Hollande nu s-a sfiit să arunce mănuşa pro-europenilor.

În guvernul francez au apărut, la loc de frunte, doi euro-sceptici, între care şi noul ministrul de externe, Laurent Fabius. In opinia lui, actuala Europă n-ar înclina excesiv spre stânga. Dimpotrivă, din punctul lui de vedere, Europa ar fi, pasămite, prea neo-liberală.

În aceste condiţii, Europa se resimte. Proiectul integrării ei pare a fi la pământ. Dar ne mai trebuie oare Europa? Şi dacă da, de ce?

La Aachen, vechea capitală carolingiană, şeful guvernului din Luxemburg, Jean-Claude Juncker, a rostit discursul principal în cursul ceremoniei în care, pentru meritele sale de om politic european, i s-a decernat creştin-democratului german, Wolfgang Schaeuble, prestigiosul premiu Carol Cel Mare.

În elogiul adresat succesorului său la cârma Eurogroup, premierul luxemburghez a scos în evidenţă nu doar meritele de european ale actualului ministru german de Finanţe. Remarcabile sunt şi repetatele intervenţii ale lui Wolfgang Schäuble în favoarea unei accentuări a integrării europene ca soluţie pentru problemele continentale.

Adevărul, spus simplu, este că europenii sunt condamnaţi să se înţeleagă şi să se integreze dacă vor să aibă o pondere suficientă în treburile politice şi economice globale, în care concurenţa americano-asiatică ameninţă să-i anihileze.

Că integrarea, prescrisă Europei, după război, de elitele ei, nu va fi un exerciţiu lesnicios, s-a ştiut din capul locului. De la bun început ar fi trebuit să fie clară dificultatea de obţine o uniune într-un conglomerat de state, regiuni şi colectivităţi lipsite de o identitate lingvistică şi naţională cât de cât clară.

Dacă s-a progresat totuşi pe calea integrării, acest progres s-a datorat în primul rând păcii, libertăţii şi prosperităţii postbelice. Europenii (cu excepţia britanicilor, care şi le-au câştigat cu arma în mână) le-au primit în dar pe primele două de la americani, prin intermediul Alianţei Nord-Atlantice şi prin umbrela lor nucleară. Prosperitatea le-a asigurat-o economia de piaţă.

Nici masiva imigraţie musulmană, nici crizele din ultimii cinci ani n-au schimbat fundamental datele problemei. Dar cele două fenomene au potenţat, amplificat şi întărit peste tot în Europa mişcările populiste, extremiste, fundamentaliste şi colectiviste, fie sub forma lor ultranaţionalistă şi neofascistă, ori în ipostaze marxiste, anti-capitaliste şi anti-globaliste.

De această Europă a extremismelor e clar că nu avem nevoie. Imperioasă e o Europă a valorilor, a democraţiei, o Europă a libertăţii. Iar libertatea este întotdeauna, în primul rând, una individuală, ce ne invită să ne asumăm răspunderi individuale. Ea ne invită să ne implicăm personal în lupta pentru păstrarea ei şi pentru eliberarea altora, ca şi pentru respectarea autentică, universală, a drepturilor omului. Ne invită să riscăm personal întru apărarea adevărului, a justiţiei, a principiilor statului de drept.

Se pune însă întrebarea, de ce oare dificultăţile prin care trece Europa au determinat atât de mulţi europeni, nu în ultimul rând pe cei din vestul Europei, să opteze în favoarea extremismului?

A găsi răspunsul la această întrebare e esenţial pentru viitorul continentului. E posibil ca una din cele mai spinoase probleme ale Europei integrate să fie, pe lângă debordanta ei birocraţie, tocmai faptul că unificarea ei politică - fără de care cea monetară nu poate funcţiona, după cum a demonstrat-o Grecia - a rămas în mare măsură un proiect al elitelor. Un proiect insuficient întemeiat democratic.