Europa contra cuplului Dragnea-Tăriceanu şi a vuvuzelelor sale | România | DW | 08.02.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Europa contra cuplului Dragnea-Tăriceanu şi a vuvuzelelor sale

Într-un ceas astral al cinstei, Parlamentul European a devenit scena unei puternice pledoarii pentru libertate, civism şi democraţie şi a unei memorabile celebrări a adevărului ocultat de vuvuzelele coaliţiei PSD-ALDE.

Împotriva demontării statului de drept şi a valorilor europene în România s-au ridicat miercuri, la Strasbourg, europarlamentari de stânga ori de dreapta, pe cât de tineri, pe atât de puţin inhibaţi de propaganda oligarhiei teleormănene şi a televiziunilor şi siteurilor arondate. Între ei, românii Monica Macovei şi Siegfried Mureşan. Precum şi o socialistă portugheză. Cu mult bun simţ, Ana Gomes a reliefat că nu e în stare să înţeleagă perpetuarea la cârmă a lui Liviu Dragnea..

Pasionată, dar cu o impresionantă luciditate, malteza Roberta Metsola, din grupul Partidului Popular, a pus degetul pe rană, rezumând persuasiv, pentru uzul colegilor ei europarlamentari şi al Comisiei Europene, ce anume se petrece în ţară. Şi anume, că justiţia e expusă riscului represiunii, că potentaţii slăbesc lupta împotriva corupţiei iar majoritatea politică s-a văzut transformată în justificarea domniei bunului plac. Într-un mod care mi s-a părut absolut admirabil, eurodeputata malteză n-a uitat să evidenţieze, pe lângă europenitatea românilor, dreptul lor de a trăi într-o ţară în care domnia legii (şi egalitatea în faţa ei) sunt respectate, "se combate corupţia, legile nefiind schimbate frivol, pe baza capriciilor" celor cu pâinea şi cuţitul.

Roberta Metsola m-a cucerit definitiv când i-a amintit pe protestatarii români, rezistând gerului şi sfidând ninsorile spre a apăra valorile europene. Şi când a menţionat interdependenţa cetăţenilor Bătrânului Continent, pe care-i „afectează la Paris ce se petrece la Bucureşti, ca şi la Stockholm ce se întâmplă în capitala malteză”. Am analizat, în octombrie trecut, uciderea în Malta a jurnalistei de investigaţie Daphne Caruana, victimă a unei conspiraţii implicând puterea din La Valetta.

Am osândit cu asupra de măsură, în peste trei decenii de jurnalism, nu doar atacurile de acest fel împotriva jurnaliştilor. Ci şi nenumărate alte încălcări, de către autorităţi, ale libertăţilor şi drepturilor individuale, indiferent dacă în cauză erau abuzurile sexuale asupra minorilor din Rotherham, amuţirea presei libere, traficul de persoane, sclavia sexuală, excizia tinerelor fete din Sudan şi de aiurea, ori împiedicarea de către islamişti a şcolarizării minorelor afgane.

Mai nou mi se reproşează, totuşi, într-un organ partinic, chemând la susţinerea luptei lui Dragnea împotriva absconsului ”stat paralel”, o prezumtivă ”relativizare” a unui ”caz de sechestrare şi pedofilie protejat de poliţişti, procurori şi alţi funcţionari publici”.

În acest scop, articolul înfierează cu abundentă mâine, pe baza exegezei abuzive şi mistificatoare a utilizării cuvântului „parţial”, o  frază a unui comentariu pe cu totul alte teme decât cea abordată de criticul meu. Text în care, ocupându-mă de asaltul asupra statului de drept prin intermediul atacurilor asupra serviciilor secrete, simţeam nevoia unei digresiuni, declarând de înţeles ”revolta” iscată de un ”caz realmente grav”. Anume ”repugnantul fenomen al sclaviei sexuale şi al traficului de persoane”.

Negăsind în faţa acestei baterii de termeni tari suficiente argumente spre a demonstra imaginarul ”relativism” reproşat, exegeza falsificatorului de serviciu s-a văzut nevoită să-mi scoată afirmaţiile din context. Să-mi pună în gură, respectiv în condei, cuvinte pe care nu le-am scris. Şi să mă acuze pe baza altor sintagme, de asemenea neincluse în textul meu, de neînţelegere a durerii iscate de infamia exploatării sexuale.

În schimb, atent, spre a manipula cât mai eficient, să inventeze astfel încât să profite la maximum de afectivitatea publicului prin cuvinte potrivite, scoase din pălăria magicianului, de natură să sporească emotivitatea cititorilor, cuvinte pe care nu le folosisem, căci altceva analizam, exegetul publicând în organul de presă dragniot a ”uitat” o parte din esenţă. Care chiar exista în articol.

A omis în speţă, să amintească includerea, în înfieratul editorial publicat de Deutsche Welle, al avertismentului meu că „toate acestea nu înseamnădefel, că serviciile secrete româneşti ar funcţiona perfect. Niciun serviciu secret nu se situează, în fond, deasupra oricăror critici. De altfel simplul fapt că România continuă să fie masiv expusă pericolului demontării statului de drept, partenerii ei occidentali arătându-se, pe drept, îngrijoraţi de vulnerabilitatea ei, probează că sistemul ei de apărare, din care fac parte şi serviciile, nu funcţionează tocmai optim." 

Inadecvarea mea partinică şi revoluţionară în conformitate cu criticile proletare ale organului dragniot mi-au amintit, irepresibil, nu doar de manipulările, ci şi de aplauzele staliniste. Soljenitsin le evocă. Vai de gazetarul care uita să le menţioneze în crescendo-ul cuvenit, amintit de Masha Gessen, în The New Yorker. Bătăile din palme trebuiau neapărat să fie ”furtunoase”, apoi să crească şi să culmine în "urale şi ovaţii entuziaste", "nesfârşite", cu "lumea" întreagă "în picioare".

Vai de cel care cuteza să se oprească primul din aplaudat. Ori îl dureau picioarele şi comitea eroarea, literalmente fatală, de a îndrăzni să se aşeze.

Pe atunci inamicul public era "cosmopolitul". Azi e jurnalistul de la Deutsche Welle. Totuşi, deloc întâmplător, varii jurnalişti autohtoni, protejând separaţia puterilor, între care Dan Tăpălagă, Sorin Ioniţă şi Mircea Morariu, precum şi reprezentanţi ai clasei politice şi societăţii civile, ca Ovidiu Voicu şi Cristian Preda, s-au văzut de asemenea atacaţi, cu nu mai puţină mânie proletară, în acelaşi organ pro-PSD. Unul cu pretenţii de independenţă şi igienă. Mă simt perfect în societatea lor selectă.

Acestea fiind zise, pare clar că nu soarta fetelor minore traficate, a serviciilor secrete şi cu atât mai puţin a statului de drept, a curăţeniei lui şi a valorilor europene îi preocupă în România cu adevărat pe ideologii statului paralel (alăturat în România, ca ţintă demonizabilă, lui Soros, SUA şi Europei ce, chipurile, nu ne înţelege). Ci discreditarea celor care, ca experţi şi jurnalişti, încearcă să deceleze adevărul şi să apere libertatea, independenţa justiţiei, democraţia şi statul de drept.

Pe scurt, problema României nu e doar oligarhia mafiotă. Sau despărţirea ei de valorile europene şi reorientarea tot mai evidentă şi asumată a ţării spre tiranii răsăritene. Ci şi manipulările impenitente ale vuvuzelelor ei frustrate, înregimentate, rinocerizate.