Europa concretă vs Europa lui Timmermans | România | DW | 06.03.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Europa concretă vs Europa lui Timmermans

Din Italia și până în Polonia, trecând prin România, se face simțit un val politic tot mai puternic configurat, care se opune Europei ca proiect gata făcut.

Alegerile din Italia reprezintă un simptom care nu poate fi ignorat. Națiunile europene dau tot mai mult impresia că resimt integrarea europeană ca pe o constrângere pe care caută, într-un fel sau altul, să o combată. Rezultatul scrutinului italian este cu atât mai elocvent cu cât prezența la urne a fost de peste 70%. Prin urmare nu e vorba de oboseală și scepticism. Ci mai curând de un entuziasm politic nou, care nu este deloc favorabil construcției europene așa cum a fost ea condusă până acum. Cel puțin ”Mișcarea 5 Stele” este un partid al tinerilor chiar foarte tineri care afirmă o politică cu totul nouă, mai aproape de democrația directă, pe alocuri mai suveranistă, împotriva migrației și cu tente socialiste în alte privințe. În Nord, Forza Italia și Liga Nordului suveraniste și ele, cu o partitură diferită, plasată mai la dreapta s-au impus categoric la rândul lor. Din punctul de vedere al guvernabilității rezultatul acesta, care divide practic Italia, ar putea fi o catastrofă. Dar, ca simptom mai general pentru Europa este un avertisment că actualul curs nu e deloc convenabil. O spuseseră și grecii, înainte de a fi domesticiți, o spuseseră și anumite formațiuni minoritare din Spania sau Portugalia, dar acum Italia o rostește într-o maniera mai categorică.

Reacția ”Nordului” european este, desigur, una de îngrijorare și chiar de alertă. Comisarul european, Frans Timmermans, declara că votul din Italia ”este semnul că Europa trebuie să se trezească”. Dar nu cumva tocmai asta este Europa? Cea care votează ”haotic” și care nu se supune unei imagini preconcepute și unui proiect de laborator?

Noi, cei care privim lucrurile din estul Europei, avem un mic avantaj, căci, nefiind implicați ca actori principali în construcția europeană, vedem lucrurile mai obiectiv. Germanii sau olandezii (dar și francezii), care conduc procesul integrării căutând să configureze o Europă după tiparul Nordului, văd în mișcările imprevizibile ale Sudului o ”abatere” de la Europa, o forma de ”dezertare”, căreia ar trebui să i se dea o replică promptă. Dar nu putem să nu constatăm că sunt deja mai multe ”abateri” decât regularități, ceea ce ne poate conduce la ideea că Europa de care vorbește Timmermans este un proiect minoritar care ar trebui poate corectat și adaptat la realitate.

Am vazut doar că Europei lui Timmermans i se opun astăzi Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia și, în forme diferite, România. În treacăt fie spus, majoritatea deputaților europeni aleși pe listele PSD în România au votat săptămâna trecută la Bruxelles împotriva activării Art. 7 contra Poloniei. Lor li s-au adăugat câțiva deputați de la PPE care profesează un conservatorism mai intelectual și mai bine conturat (ex. Traian Ungureanu) și care au văzut în rezoluția contra Poloniei mai curând un manifest politic anti-conservator. Într-adevăr, votul masiv contra guvernului de la Varșovia (422 de voturi pentru, 147 de voturi împotrivă și 48 de abțineri) pare să se explice mai curând prin opțiunile societale ale deputaților europeni și prin antipatia lor față de conservatorii catolici decât prin problematica tehnică a organizării judiciare. În orice caz, solidaritatea deputaților PSD cu polonezii a reprezentat un răspuns indirect dat vizitei lui Timmermans la București. Problema nu se rezumă nicăieri la organizarea judiciară, ci, așa cum arătam într-o corespondență anterioară, este vorba de controlul pe care Europa caută să-l extindă asupra jurisdicțiilor naționale, dincolo de ceea ce prevăd Tratatele. Prin urmare, mișcarea politică care se desfășoară discret, dar uneori imperativ, sub semnul sloganului ”mai multă Europă” provoacă peste tot reacții de semn contrar.

Iar așa cum spuneam, privind lumea din răsărit, putem vedea mai clar că ceea ce se petrece are, în ciuda diversității greu sistematizabile, un numitor comun și anume reacția de împotrivire la un anumit fel de Europă. Evident este vorba de un anumit proiect european și nu de Europa însăși care nu poate fi disociată de Italia, după cum nu poate fi disociată de mișcările de opoziție din alte țări ca Franța, Germania, Olanda, pe care un discurs puternic ideologizat le numește cu termenul vag și descalificant de ”populism”.

Este posibil, desigur, să supraestimăm relevanța evenimentelor, dar, dacă nu ne înșelăm, poate ar fi momentul să regăsim Europa concretă, să o redescoperim de sub ecranul ideologic cu care a fost acoperită în ultimul deceniu. Dacă nu ne declarăm de pe acum, cu franchețe, dușmanii democrației, s-ar cuveni să acceptăm Europa vie, Europa concretă, imprezibilă și care nu se supune ușor unui proiect gata făcut.