1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa celor două „imperii”

Clivajele de mentalitate, stilul de viaţă şi particularităţile climatice fisurează tot mai profund, sub povara crizei, pilonii coeziunii în familia europeană.

Nu a trecut prea multă vreme de cînd filozoful italian Giorgio Agamben reluase sub forma unei pledoarii emoţionale, cu argumente istorice şi culturale, o mai veche teză a predecesorului său francez Kojève: idealul unui Imperiu latin, format din Italia, Franţa şi Spania.

Eseul lui Agamben a avut un larg ecou, preponderent pozitiv, în presa din ţările romanice, stîrnind nemulţumirea cititorilor din spaţiul anglo-saxon şi germanofon. Cărora le este greu să priceapă cum, după toate ajutoarele date sudului „indisciplinat şi risipitor” de nordul „chibzuit, tenace şi harnic”, spre a salva de la naufragiu ambarcaţiunea monetară comună euro, ingratitudinea poate fi atît de crasă.

Aşa zişii salvatori se simt vexaţi, printre ei îşi face loc ideea unei definitive despărţiri de cei din sud, soluţie imposibilă înainte de a se ajunge la un liman. Cei scăpaţi deocamdată de la înec, resimt măsurile pe care trebuie să le respecte ca pe un sacrificiu, obligîndu-i să renunţe la un anumit savoir vivre ce făcea şi continuă să facă deliciul turiştilor septentrionali. De altfel, cînd le merge de minune, germanii afirmă că se simt „ca bunul Dumnezeu în Franţa” ceea ce ar echivala cu românescul „Ca în sînul lui Avram”.

În sud, soarele străluceşte mai tot anul pe cer, clima este blîndă, căldura verii dăinuie pînă în lunile tîrzii ale toamnei, copacii rămîn verzi tot anul, roadele pămîntului sunt savuroase fără a cere prea mare trudă pentru a fi culese, bucatele sunt simple dar pline de arome? Teoria climatelor, ale cărei origini coboară în antichitatea greco-latină, iar formularea ei modernă se datorează lui Montesqieu, poate furniza unele explicaţii particularităţilor de mentalitate şi comportament ale locuitorilor Europei.

Tăvălugul globalizării, pus în mişcare de turbinele capitalismului triumfător, netezeşte sau zdrobeşte în vremuri de criză, diferenţele de identitate naţională, colectivă, mai ales la nivel comportamental. In straturile profunde ale mentalităţii şi conştiinţei culturale, mărcile identitare persistă.

Ceea ce explică şi de ce zelul cu care funcţionarii de la Bruxelles încearcă să standardizeze şi reglementeze pînă şi compoziţia alimentelor naţionale ale locuitorilor UE, impunînd norme care schimbă complet gustul bucatelor tradiţionale, rămîne lipsit de rezultate, doar însoţit de zîmbete condescendente şi de resentimente „europene”. Mai înverşunată este împotrivirea atunci cînd anumitor europeni li se cere să renunţe la unele obiceiuri bune şi dragi, siesta de pildă. Deşi studiile au demonstrat negru pe alb că locuitorii din sudul Europei, datorită alimentaţiei, climei dar şi modului mai relaxat de a munci şi trăi nu mor în număr atît de mare ca cei din nordul continentului din pricina unui infarct şi nici nu suferă de frecvente astenii nervoase, insomnii şi burn out, totuşi guvernul spaniol a decis, sub presiunea politicii de austeritate impusă de aşa numita Troică a UE să scoată înafara legii siesta.

Un sociolog german, Max A. Höfer, interpretează reacţiile resentimentare pe care le provoacă europenilor meridionali disciplina "teutonă" (ca terapie pentru ieşirea din criză) şi din perspectiva unor date istorice. Capitalismul anglo-saxon, produs al unei etici protestante, în care munca este concepută ca o formă de omagiere a Divinităţii, este cel care a ridicat şi celebra formulă Timpul înseamnă bani la rang de principiu suprem.

Globalizarea, în formele ei actuale, se conformează în linii mari moralei protestante, prin ai cărei ochelari modul de viaţă şi mentalitatea locuitorilor din zonele meridionale ale Europei, în cazul de faţă, se întrevăd ca semne ale trîndăviei, ca pierdere de vreme.

Or, disciplina protestantă îşi are originile în spaţiul de cultură germanofon, ceea ce prin ricoşeu, face ca resentimentele celor aflaţi sub imperativele politicii de austeritate, să se îndrepte tocmai asupra celor pentru care aceleaşi principii întemeiază un modus vivendi.