1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa are aşteptări mari de la Monti

Mario Monti s-a întors, ieri, la Bruxelles - nu ca înalt funcţionar al pseudo-executivului comunitar, în cadrul căreia a activat de două ori în funcţia de comisar, ci în calitate de şef tehnocrat al Guvernului Italiei

default

José Manuel Barroso şi Mario Monti la Bruxelles

Planurile de salvare a Italiei depind în bună măsură de neimplicarea politică a lui Mario Monti şi de relaţiile sale bune cu Bruxelles-ul. Sunt favorizate, în plus, de ruptura noului Consiliu de Miniştri de la Roma de interesele de afaceri cărora le fusese subjugat în perioada ex-premierului Silvio Berlusconi. Dar nici unul dintre aceste detalii, nici toate trei luate împreună, nu pot garanta succesul, a comentat, după întrevederea cu Monti, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, adăugând: "Acest guvern poartă o responsabilitate istorică. Sigur nu aşteaptă nimeni miracole. Efortul este mare şi va fi unul de lungă durată. Nu e un sprint, e un maraton".

Instalarea noului cabinet de la Roma nu a răcorit atmosfera încinsă de pe pieţe. Dobânzile au rămas la nivel ridicat. Primul impuls trebuie să îl dea tocmai Guvernul italian, prin reducerea deficitului şi reforme structurale care să stimuleze creşterea. Va urma o perioadă deloc plăcută pentru populaţie şi, desigur, rezistenţa ei la reforme va fi bine resimţită. Capul răutăţilor va fi, desigur, Uniunea Europeană dar, le transmite Monti concetăţenilor săi, Uniunea este bine intenţionată: "Este vorba despre interesele Italiei, despre interesele generaţiilor viitoare". Cât despre costurile reformelor, Monti promite să distribuie greutăţile ce vin într-o manieră echitabilă şi suportabilă.

Deficite şi datorii nu ar trebui să existe în Uniune. Dar acel pact de stabilitate nu a prea fost respectat. Va fi în viitor? "Evident că statele au ultimul cuvânt. "Putem întoarce un buget dar", a comentat Barroso, "Parlamentele naţionale decid. Şi trebuie să ştie că poartă responsabilitatea consecinţelor ce decurg din deciziile lor".

Subiectul obligaţiunilor a fost şi el abordat, Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European, având misiunea deloc simplă de a împăca două tabere. În vremuri speciale e nevoie de măsuri speciale, a apreciat van Rompuy după întrevederea cu premierul italian, pledând pentru o asumare comună a datoriilor. Comisia încearcă, astăzi, chiar, să elaboreze o strategie în privinţa obligaţiunilor - deşi prima problemă este adversitatea categorică a Germaniei.

Monti se va afla, mâine, la Strasbourg, la invitaţia cancelarei federale Angela Merkel şi a preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy. Premierul italian a vrut să dea asigurări, la Bruxelles, că în ce priveşte deciziile importante se va axa pe principiul comunitar, o încercare de a-i contrazice pe cei ce sugerează o ruptură în Uniunea Europeană între statele care fac parte din zona monetară şi naţiunile ce nu au aderat la euro.

Autori: Christoph Hasselbach (Bruxelles)/ Cristian Ştefănescu
Redactor: Medana Weident

Vă mai recomandăm