1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa şi riscul unui happy-end ratat

Cuprinsă de tendinţe centrifugale din ce în ce mai puternice, frumoasa „Poveste europeană” pare a se îndrepta spre un final trist. Care ar putea fi grăbit şi de rezultatul alegerilor româneşti...

În Suedia şi dincolo de Canalul Mânecii din ce în ce mai puţini se arată în stare să înţeleagă generozitatea demnă de o cauză mai bună, manifestată faţă de birocraţia continentală, pe care o afişează conducerea cipriotă a UE. Ciprioţii au propus o creşte a bugetului Uniunii de nu mai puţin de 5 procente.

În timp ce sudul continentului şi estul său se dau de ceasul morţii ca să facă faţă rigorilor globalizării şi se confruntă cu necesitatea de a introduce reforme deosebit de dureroase şi de a-şi prelungi la calendele greceşti programele de austeritate, Uniunea Europeană îşi auto-prescrie lux şi bunăstare. Prosperitatea deputaţilor şi birocraţilor ei ar urma să atingă un nivel fără precedent.

Concomitent, problemele economice şi financiare confruntând Comunitatea sunt tot mai complexe şi tot mai greu de rezolvat. Întrucât sunt de sorginte globală, aceste probleme nici nu se pot soluţiona la nivelul statelor membre. Cum ar putea oare face faţă Bulgaria, luată izolat, concurenţei tot mai acerbe a Chinei, Indiei şi Braziliei? S-a spus şi s-a repetat frecvent că nici Germania sau Marea Britanie nu s-ar mai putea descurca de fapt, fără Comunitate.

Pare ca atare tot mai clar că, spre a se aplana criza, e nevoie de o mai amplă integrare a Europei. Deloc de mirare că elitele continentale vorbesc tot mai insistent despre Statele Unite ale Europei. Cărora, înainte de a deveni realitate le-ar mai trebui însă şi legitimitate democratică. Una, pe care proiectul acestor „SUE” e departe de a o avea.

De altfel, însăşi UE suferă, în acest domeniu, de carenţe grave. Prea multe decizii se iau într-un mod care numai democratic nu se poate numi. Parlamentul European nu e încă defel ceea ce ar trebui să fie. Cetăţenii Bătrânului Continent se văd prea rar în situaţia de a putea face uz de instrumentul referendumului, pentru a-şi impune părerile în chestiuni pendinte.

Există o incontestabilă tendinţă de hiperbirocratizare a instituţiilor comunitare, puse din păcate să se ocupe de multe şi mărunte. Pentru prea mulţi birocraţi subsidiaritatea e adesea vorbă goală, când ar trebui să fie sfântă. Din pricina lor, din ce în ce mai mulţi europeni încep să-şi piardă răbdarea cu Uniunea.

De altfel, nici nu e greu să-ţi pierzi răbdarea cu Uniunea. Şi cu mai marii ei. Cât de lesne pot ei enerva a demonstrat în repetate rânduri, la antenele voiculesciene, cuplul Antonescu-Ponta. Or, iată că, în vară, când, prin intermediul lor şi a unor instituţii democratice a început demontarea făţişă a democraţiei liberale în România, intervenţia unei Reding sau Barroso a salvat, pentru un timp, statul de drept.

Pe de altă parte, România, ale cărei alegeri din decembrie riscă să se încheie cu un rezultat care să anuleze demersurile salvatoare ale Comisiei Europene, nu e un caz izolat. Probleme imense în materie de aderenţă la valorile liberalismului şi la principiile statului de drept au apărut şi în state ex-comuniste care păreau a fi elevi model în sfera democraţiei liberale, precum de pildă în Ungaria.

Prelungindu-se enorm, criza a scos la iveală tot ce poate fi mai rău, mai diform şi mai respingător în construcţiile politice post-comuniste din estul şi sudul Europei. Ultranaţionalismul, colectivismul şi securismul comunist nu s-au strecurat pe uşa voiculizării şi becalizării doar în USL.

Tendinţe similare, ispite extremiste şi mişcări secesioniste se manifestă peste tot în Europa. Separatismul le dă de furcă şi italienilor şi spaniolilor, ba chiar şi scoţienilor. Populismul cel mai deşănţat n-a ocolit în ultimii ani nici măcar prosperele şi eficientele state din nordul Europei.

Sub impactul lor, al problemelor generate de lipsa de aderenţă la valorile comunitare precum şi a celor iscate de criză, de inadecvarea tot mai multor europeni la o lume din ce în ce mai complexă, Europa riscă să se dezintegreze. Povestea unificării ei, un mit frumos, inventat de elite care au mizat totul pe despărţirea definitivă de ruinele lăsate în urmă de cele două sisteme totalitare care au însângerat secolul XX, e în pericol să se sfârşească prost. Spre paguba întregii Europe şi a sutelor de milioane de cetăţeni ai ei.

E timpul ca europenii din est ca şi din vest să se trezească din pumni. E timpul să înceteze să mai spere în apariţia unui mântuitor miraculos călare pe un cal alb, tot mereu promis, sub o formă sau alta, de doctrinarii extremişti. E timpul ca oamenii să se mobilizeze întru salvarea democraţiei şi a unui proiect european care, totuşi, ne mai trebuie. De care, aşa elitar şi inventat cum a fost el cândva, avem acum nevoie ca de aer.