1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Europa şi incendiile ei "inexistente"

Arde în mai toate colţurile casei europene. În Europa - şi nu doar în Uniune - ne-ar trebui, urgent, pompieri. Dar şi în casele pompierilor arde acum, chiar dacă unii dintre ei n-o realizează. Sau nu o admit.

La Londra s-a stabilit, printr-o anchetă condusă de un judecător, că Rusia lui Putin e vinovată pentru asasinarea, în 2006, în capitala Marii Britanii, a disidentului Alexander Litvinenko, un critic al autotputernicului preşedinte al Rusiei. În fapt, Vladimir Putin însuşi a ordonat, sau aprobat, „probabil, asasinarea duşmanului său personal”, relevă ancheta. Care, deşi nu e echivalentă cu un proces, are suficientă autoritate judiciară, morală şi politică spre a reclama imperativa extindere, pe plan european, a sancţiunilor impuse pseudodemocraţiei moscovite, dirijate, dictatorial, de către Putin.

Dar şi în acest scop, ca şi în altele, la fel de importante sau chiar mai importante, europenii ar trebui să fie în stare să se înţeleagă între ei. Ar trebui să manifeste, simultan, o oarecare capacitate de acţiune. Ar trebui să priceapă că pasivitatea, laşitatea, împăciuitorismul, disensiunile şi ipocriziile care caracterizează pe moment, sub titulatura de „realpolitik”, cursul cancelariilor europene care contează, sunt sinucigaşe. Fiindcă dau apă la moară antidemocraţilor şi antieuropenilor.

Or, toate aceste deziderate par, pe moment, să fie simple utopii. Căci niciodată divergenţele dintre europeni n-au fost mai mari şi nicicând înţelepciunea, autoritatea ori relevanţa Europei şi democraţiile ei n-au fost mai fragile şi n-au lăsat mai mult de dorit.

În Germania, principala putere a Uniunii Europene, cronicizarea la puternică intensitate a crizei refugiaţilor şi crescândul scepticism al guvernaţilor a început să ridice nu doar probleme de continuitate guvernului de la Berlin, ci să aplice lovituri grele însăşi democraţiei.

Nu doar Angela Merkel se vede confruntată, deocamdată sotto voce, dar tot mai perceptibil şi mai frecvent, cu cereri de demisie avansate din propriile rânduri conservatoare. Nu e clar cât timp creştin-socialii bavarezi, care sunt deosebit de critici la adresa politicii Angelei Merkel, se vor putea menţine în actuala coaliţie creştin-social-democrată.

Din cauza aceluiaşi subiect, un amplu scandal zguduie deopotrivă şi conducerile regionale de stânga, din două landuri situate în sudvestul ţării, aflate înaintea de alegeri, precum şi televiziunile publice ale Republicii Federale.

În cursul săptămânii, două posturi tv publice regionale anunţaseră, în urma presiunilor politice exercitate de premierii social-democrat şi ecologist ai guvernelor din Renania Palatinat şi Baden Württemberg, că-i vor exclude de la talk-showul electoral al candidaţilor pe reprezentaţii Alternativei pentru Germania, AfD.

Formaţiunea, o disidenţă conservatoare apărută relativ recent, militează pentru limitarea drastică a imigraţiei musulmane şi trece frecvent drept un partid islamofob şi populist de dreapta. Dar excluderea de la dezbateri publice înaintea scrutinului regional a unei grupări acoperind mai bine de zece la sută din electorat, lansează un semnal fatal.

Căci în cauză nu e pur şi simplu ostracizarea, eliminarea de la dezbateri publice şi, prin urmare, excomunicarea, ca extremişti numai buni de afurisit şi anatemizat, a unui partid parlamentar, reprezentat în Forul legislativ european, ci excluderea din discursul democratic a unui segement apreciabil al cetăţenilor care ar opta pentru el.

Sigur, a sta de vorbă cu exponenţii unei grupări populiste într-o fază critică, în care impopularitatea politicii braţelor şi graniţelor deschise faţă de imigranţi ia proporţii nebănuite, nu e tocmai un exerciţiu lesnicios. Dimpotrivă. Căci e tot mai greu să găseşti contraargumente plauzibile şi persuasive revendicărilor de închidere a frontierelor, articulate de un adversar incomod şi problematic, deşi, în opinia multora, legitimat democratic.

Şi totuşi, confruntarea cu vizierea deschisă a discursurilor extremiste e singura alternativă posibilă spre a se contracara cel mai tare atu al populiştilor şi extremelor, şi anume ideea, repetată ca mantră, că establishmentul şi presa lui mint de îngheaţă apele, fiind nevoie rapid de un reset politic şi mediatic general.

Prin urmare, a te lăsa pradă ispitei mazilirii, concedierii, izolării şi blestemării, de la înălţimea poziţiei de lider regional a rivalului politic aflat în ascensiune nu poate fi o idee bună. E, din contră, o probă de trufie şi o reşută în vechi reflexe feudale, mai degrabă decât o cavalerească luptă demnă de o clasă politică promovând obiectivele societăţii deschise.

Extrem de îndoielnice devin, ca atare, fie inteligenţa, fie ataşamentul la valorile apusene ale unei elite de stânga aparent tot mai puţin capabile să replice democratic adecvat marilor pariuri actuale, dar şi independenţa, rezistenţa la presiuni politice şi deci şi calitatea, pluralismul şi fiabilitatea democratică ale presei publice.

Cine câştigă de pe urma unor astfel de derapaje nu e greu de stabilit. Populiştii şi extremiştii, precum şi susţinătorii lor de la Kremlin exultă. Nimic nu poate fi mai profitabil pentru conspiraţionişti decât un dezastru mediatic care-i transformă pe ei în martiri. Nimic nu le conferă neaveniţilor un nimb mai atrăgător decât dezertarea celor ce-ar trebui să populeze tranşeele şi meterezele luptei antiextremiste.

Manipulările se vor ţine de acum încolo lanţ. Iar cancelariile occidentale, care ar trebui să abordeze eficient crize acute, precum cea din Republica Moldova, vor avea altă treabă decât să se transforme în pompieri. Vor continua să dea din colţ în colţ, preferând să se ascundă după deget, să temporizeze, să opteze pentru aparenţa "răului mai mic" şi să-şi astupe urechile la revendicări populare legitime, spre a nu antagoniza Rusia.

În aceste condiţii, crizele europene riscă să continue şi să se agraveze până când la Berlin, Bruxelles şi Washington, responsabilii se vor hotărâ să nu se mai menajeze pe ei înşişi, ci să ia taurul destabilizărilor de coarne şi să înăbuşe flăcările care se tot aprind, ca prin minune, pretutindeni. Să stingă, deci, incendiile, despre care pretind că n-ar fi, că nu le-ar vedea şi, prin urmare, că n-ar exista.