1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Europa şi imperativele prezentului

default

"Europa trebuie să se trezească la realitate. Şi după cumplitele atentate de la Madrid mulţi mai cred că dezertînd din sfera problemelor grave pe care le ridică prezentul îşi pot crea un spaţiu de securitate. Ei se înşeală amarnic. O retragere a militarilor săi din Irak nu va imuniza Spania faţă de terorism. De ce nu? Fiindcă internaţionala islamistă, fiindcă Al Qaida şi Seful său Ossama Bin Laden deja la începutul anilor 90 au formulat obiectivele revoluţiei mondiale islamice. Statul de tip occidental întemeiat pe valorile democraţiei, ale pieţii libere ale culturii şi ale liberalismului este astfel ameninţat , provocat şi combătut de o mişcare religioasă şi totalitaristă. Acest Djihad îi ameninţă însă şi pe liderii şi elita ţărilor islamice care colaborează cu aşa zişii necredincioşi." - scrie în această dimineaţă RHEINISCHE POST despre primejdia terorismului islamic. Acelaşi ziar se referă şi la existenţa unor dovezi ale cooperării dintre Mafia şi Al Qaida la nivel strict economic în traficul de droguri şi arme. Aşa se face că Al Qaida dispune de un buget de circa 5 miliarde de dolari din care 40% provin din traficul de droguri.

Extinderea Uniunii Europene devine pe măsură ce se apropie istorica dată a înfăptuirii ei tema dominantă a majorităţii comentariilor publicate în ziarele germane şi străine.

FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG publică o scurtă relatare azi despre intenţia Germaniei de a spirjini aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, dedusă din dialogul purtat ieri la Berlin de cancelarul federal Gerhard Schroder cu premierul român Adrian Năstase. .MANNHEIMER MORGEN porneşte de la exemplul britanic al plebiscitului vizînd Constiuţia Europei şi pledează în favoarea introducerii principiului plebiscitar şi în Germania nu fără a regreta blocajul exercitat de social democraţi şi verzi prin care cetăţenilor li se ia dreptul de a decide şi ei asupra arhitecturii aşa numitei case comune a Europei fiind reduşi doar la rangul de chiriaşi ai acesteia. Relaţia dintre Rusia pe de-o parte Uniunea Europeană şi NATO de cealaltă, în aşa zisa casă comună a Europei , este analizată de FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG .

In Europa de răsărit Uniunea Europeană se află oricum în relaţie de concurenţă cu Rusia care încearcă din nou să-şi reapropie ţările Comunităţii Statelor Independente. Şi este limpede că în republicile Baltice Moscova nu va precupeţi nici un efort pentru ca prin intermediul minorităţii rusofone, să-şi exercite propria influenţă asupra politicii Uniunii Europene. Deocamdată vetoul formulat de Rusia în Consiliul de Securitate ONU la adresa reunificării Ciprului nu promite nimic bun . Ziarul DE STANDAARD de la Bruxelles analizează situaţia datorată şi unor factori strategico-militari. Londra şi Washingtonul deţin baze militare în insula scindată .O unificare a Ciprului ar consolida flancul sud estic al Alianţei NATO spre supărarea Moscovei.

Dar şi la Londra din interese politice particulare pare a fi jertfit un ideal cel al proiectului european al Constituţiei notează ziarul bulgar SEGA comentînd cotitura făcută de Tony Blair în politica europeană. Este azi mult mai uşor să crezi că în Irak democraţia de tip occidental va fi instituită decît că britanicii vor sprijini Consituţia Europeană. Iar de la Londra THE DAILY TELEGRAPH consideră moralizator şi apodictic că "dezvăluirile referitoare la cazurile de corupţie în jurul proiectului Petrol în schimbul alimentelor, proiect destinat Irakului ne reamintesc că organizaţiile care nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru faptele lor, sunt de regulă, corupte. O tragere la răspundere democratică nu se poate înfăptui decît la nivel naţional. Orice putere corupe, dar înainte de toate, acea putere care depăşeşte frontierele unei ţări.ONU este un exemplu perfect şi acelaşi lucru se poate afirma şi despre Uniunea Europeană. Pentru organismele care nu au fost alese în mod democratic nu există decît un singur instument de control -presa -conchide cotidianul citat. Ne - am putea întreba la rîndul nostru dacă aşa stau lucrurile dacă nu şi globalizarea oferă un teren extrem de fertil, corupţiei. Dar aceasta este deja o altă poveste.

  • Data 23.04.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B19Q
  • Data 23.04.2004
  • Autoare/Autor Rodica Binder
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B19Q