1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Revista Presei

Europa în schimbare

După negocieri care au durat ani de zile, şefii de stat şi de guvern ai Uniunii Europene au căzut de acord ieri la Lisabona asupra unui nou Tratat de bază care deschide calea unei reforme largi a Uniunii Europene.

default

SÜDDEUTSCHE ZEITUNG din München remarcă în context faptul că în noile condiţii ţări ca Polonia, Suedia sau Portugalia care nu ar fi avut nici un rol în politica lumii, prin apartenenţa lor la forţa economică a Uniunii Europene vor putea influenţa în cadrul ei politica internaţională, iar ţări mari ca Germania sau Franţa vor avea mai mare pondere în dezamorsarea crizelor mondiale prin forţa suplimentară pe care le-o conferă Uniunea Europeană.

La Viena, ziarul KURIER nu vede ,din păcate în lupta pentru ocuparea poziţiilor de superputere dintre SUA şi Rusia nici un loc pentru Europa.Regulile de joc din perioada războiului rece au rămas aceleaşi şi în repertoriul standard al politicii mondiale,iar Europa este nevoită să constate cu amărăciune că în acest joc nimic nu s-a schimbat.

Anunţul preşedintelui Rusiei Vladimir Putin de a moderniza pînă în 2015 forţele armate şi rachetele nucleare este menit să stîrnească cel puţin îngrijorare opinează la Milano, CORRIERE DELLA SERA. Bush vorbeşte despre pericolul unui al treilea război mondial, iar Putin anunţă planuri grandioase de modernizare a rachetelor nucleare. Dacă permanent vom asista la astfel de ameninţări cu războaie şi rachete, acest joc de ping pong ar putea scăpa într-o bună zi de sub control.

La Roma, sub titlul: “Iubitul Pakistan al lui Bhutto, devenit iad“, LA REPUBBLICA scrie că ziua de ieri ar fi putut fi o mare sărbătoare, cea a revenirii după opt ani de exil a fostului premier în patrie. În zilele ce vor urma însă Benazir Bhutto va simţi foarte aproape iadul în care s-a transformat Pakistanul în absenţa ei. Capitala a primit-o triumfător, dar restul ţării aproape că a ignorat-o, la fel ca şi preşedintele Muşaraf.

Mai optimist, TAGES-ZEITUNG din Berlin consideră că dacă preşedintele Muşaraf va colabora strîns cu Benazir Bhutto, Pakistanul ar putea într-o bună zi scăpa de renumele de stat terorist şi de loc de refugiu al reţelei Al Qaeda.

Si DER STANDARD din Viena crede că Benazir Bhutto este tot ce poate fi mai bun pentru Pakistan. Raţiune versus extremism, este problema centrală a ţării, adeclarat ea, care a adăugat că lupta contra fanatismului nu pote fi cîştigată decît într-o democraţie.

În legătură cu greva conductorilor de tren care a perturbat ieri din nou traficul în Germania, LEIPZIEGER VOLKSZEITUNG scoate în evidenţă frustul general şi prejudiciile economice şi avertizează faţă de perturbările ce pot avea loc şi săptămîna viitoare cînd sunt anunţate noi greve , ce ar putea bloca circulaţia de la Hamburg şi pînă la München.

Şi în Franţa traficul a fost paralizat ieri, în Paris ne funcţionînd decît o singură linie de metrou. Preşedintele mult prea grăbit Nicolas Sarkozy riscă din nou să-şi piardă din popularitate, scrie AFTONBLADED din Stockholm. Părăsit şi de soţie, Sarkozy este supus în prezent unei grele probe de foc.

Divorţul de la Elysee nu şochează pe nimeni, remarcă LA PROVENCE din Marsilia, ba din contră, francezii se vor identifica şi mai mult cu preşedintele lor, confruntat cu aceleaşi probleme ca mai toată lumea.

În schimb LA CROIX din Paris reproşează cuplului Sarkozy că şi-a supraînscenat viaţa privată, pedalînd pe imaginea unei perechi moderne, strălucitoare şi armonioase, cînd de fapt divorţul bătea de mult la uşă. Dar prezentarea pe larg a unor aspecte din viaţa intimă şi din activitatea politică aduce cîştig de imagine. Cînd însă faţada se prăbuşeşte, minciuna înscenării cuplului fericit poate deveni o grea povară.

În sfîrşit FREIE PRESSE din Chemnitz atrage atenţia asupra relativităţii prognozelor Institutelor economice, amintind că doar o creştere bruscă a preţului la petrol, la care tocmai asistăm, o prelungire a criezi imobiliare din SUA sau o monedă euro prea puternică pot da peste cap cifrele publicate de Institutele economice germane privind perspectivele conjuncturii , prognozele lor devenind peste noapte, maculatură.