Europa în derivă, Rusia în dezastru

Nu-ul francezilor l-a determinat pe preşedintele Chirac să treacă la o remaniere guvernamentală. „Cât de rău slăbit e şeful statului francez reiese din maniera în care încearcă să iasă din marea încurcătură”, subliniază Osnabruecker Zeitung. In majoritatea lor, observatorilor occidentali nu cred că Chirac se va putea salva cu ajutorul emulului său antiamerican Dominique de Villepin, cu atât mai mult cu cât preşedintele s-a văzut nevoit să-l dubleze pe noul premier cu principalul său rival, liberalul proanglosaxon şi antisocialist, Nicolas Sarkozy.

Efectul dezastruos al respingerii tratatului constituţional european de către francezi dimpreună cu probabilil nu de azi al olandezilor, precum şi verdictul în farsa judiciară înscenată în Rusia lui Mihail Hodorkovsky rămân principalele teme ale editorialelor occidebntale de azi. Cotidianele germane dedică spaţii şi relaţiilor germano-israeliene în lumina discursului rostit în Bundestag de preşedintele statului evreu, Moshe Katzav. Sueddeutsche Zeitung din Muenchen scoate în evidenţă propoziţia cheie a acestei alocuţiuni: „Cuvintele mele nu sunt moraliste”, citat închis. Frankfurter Allgemeine Zeitung relevă caracterul complicat al relaţiilor dintre cele două ţări, umbrite nu numai de Holocaust, dar şi de evoluţiile politice ulterioare, inclusiv de antisemitismul contemporan, drapat adesea în mantaua chipurile etică a antisionismului şi proarabismului.

Katzav avertizase în context împotriva unui crescând antisemitism în Germania, exprimându-şi totodată însă încrederea în maturitatea democratică a Repubicii Federale şi în capacitatea ei de a contracara ostilitatea faţă de evrei şi iudaism.

In context Sueddeutsche Zeitung scrie: „Katzav le-a cerut germanilor să treacă la o apreciere ofensivă a realităţii politice israeliene, să renunţe la împărţirea schematică în alb şi negru a conflictului cu palestinienii şi ignoranţa lor privind regulilele esenţiale ale deescaladării tensiunilor (din Ţara Sfântă). Preşedintele a apelat la germani, solicitându-le să înţeleagă primejdia existenţială cu care se confruntă Israelul de decenii şi faptul că raporturile dintre două naţiuni trebuie să fie vii, neputându-se baza doar pe ritualuri” (ce riscă să se golească de sens).

Dar cum trebuie umplută cu viaţă Uniunea Europeană? Der Standard din Viena reliefează necesitatea ca Uniunea să tragă învăţămintele necesare din eşecul tratatului constituţional în plebiscitul francez. „Rezultatul acestui referendum, ca şi a celui olandez de miercuri”, relevă ziarul austriac, „ridică înrtebarea dacă UE n-are cumva nevoie de o nouă politică şi de o nouă organizare. E nevoie de o nouă viziune aptă să-i apropie pe cetăţeni de Europa”, precizează cotidianul vienez, regretând „că liderii politici de la Bruxelles nu s-au gândit la un plan B, la un proiect alternativ”, apt să înlocuiască tratatul constituţional în cazul eşecului ratificării sale.

Ziarul berlinez Die Welt îşi pune speranţele în preluarea de către Marea Britanie a conducerii UE, şi în „incoluarea unei doze bune de realism” anglosaxon într-o „foaie de parcurs menită să scoată Europa din actuala ei dezorientare”.

New York Times consideră că Europa nu trebuie acum în nici un caz să renunţe la perspectiva extinderii ei. Chirac, scrie ziarul, „încearcă să limiteze pagubele, înlocuindu-l pe premierul Raffarin cu de Villepin şi readucându-l în cabinet pe foarte popularul său rival Nicolas Sarkozy. Dar rotirea de cadre nu pare suficientă spre a calma masele, şi deşi UE nu e în pericol să se dezintegreze, aprofundarea integrării şi dezvoltării UE a suferit prejudicii. Europa are deci acum misiunea de a se reevalua şi de a se reorienta. Ceea ce”, scrie zairul american, „nu e rău. Dar e totodată important ca noile state membre ale UE să nu aibă sentimentul că sunt resimţite drept o povară, în special dacă s-ar tergiversa „negocierile de aderare cu alte ţări, precum Turcia, Bulgaria sau România”.

Spaţii ample consacră comentatorii şi „justiţiei sovietice”, după cum intitulează cotidianul polonez Gazeta Wyborcza înscenarea judiciară intentată lui Mihaiol Hodorkovsky. „Verdictul în acest proces”, relevă şi Koelner Stadanzeiger, „este neîndoielnic unul politic”. Hodorkovsky se folosise hotârît, poate şi oarecum fără scrupule, de posibilităţile pe care i le-a oferit prăbuşirea sistemului comunist. Dar a fi pedepsit cu 9 ani de detenţie şi cu eventualitatea judecării lui şi în alte procese dă la rigoare mai degrabă un verdict asupra lui Vladimir Putin” (decât asupra inculpatului). „Fiindcă nu trebuie uitat că Hodorkovsky a intrat în colimatorul procuraturii abia în momentul în care, conducând concernul Yukos în mod transparent, în temeiul principiilor occidentale, a început să-şi asume un angajament politic” neconvenabil Kremlinului.

Ca şi alte ziare, cotidianul din Koeln relevă că prin acest proces, Rusia şi-a dat un autogol, grevându-şi propria dezvoltare economică, o dezvoltare care nu este posibilă în absenţa securităţii juridice a întreprinzătorilor. Şi Freie Presse dim Chemnitz împărtăşeşte această opinie, evidenţiind că procesul Hodorkovsy aminteşte „de farsele judicioare înscenate de dictatorii socialişti, ori de câte ori le lipseau argumentele convingătoare”.

„Verdictul”, scrie Gazeta Wyborcza din Varşovia, „e pur şi simplu nedrept, sever şi pe deplin sovietic”. Nu pentru că Hodorkovsky ar fi uşă de biserică. „Ci pentru că n-a făcut altcveva decât colegii săi din cercul oligarhilor, de pildă Roman Abaramovici. Dar Abramovici”, mai notează cotidianul, „rămâne un oligarh bun, fiind răsplătit cu 5 ani, dar nu de închisoare, ci de prelungire a mandatului său de guvernator, fiindcă s-a arătat mereu gata să susţină Kremlinul”, spre deosebire de Hodorkovsky, el unul „hotărât să sprijine opoziţia. Acest delict urmează să-l ispăşească Hodorkovski după gratii timp de 9 ani. Iar asta în baza unei sentinţe date nu de justiţie, ci de Kremlin”.