1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Economie

Euro în Malta şi Cipru

Guvernele din Malta şi Cipru au reuşit printr-un tur de forţă să adere la zona de circulaţie a monedei unice europene din 1 ianuarie 2008.

Zona euro va cuprinde de la 1 ianuarie 15 state

Zona euro va cuprinde de la 1 ianuarie 15 state

Ciprul a redus deficitul bugetar de la 6,3 la 1,5% iar Malta a diminuat acelaşi indicator de la 10 la doar 2,5 procente. În plus, executivele au reuşit să stabilizeze rata inflaţiei, ambele state îndeplinind astfel criteriile Pactului de Stabilitate Monetară.

Malta şi Ciprul sunt a 14 şi respectiv a 15-a ţară care introduc în circulaţie moneda unică europeană, zona euro numărând de la 1 ianuarie peste 320 de milioane de locuitori.

Totuşi, aderarea Maltei şi Ciprului sunt doar parţial motiv de bucurie, deoarece din restul de nouă state candidate la zona euro, doar două continuă să aibă planuri concrete de aderare. Slovacia a anunţat de curând că intenţionează să adere la zona euro la 1 ianuarie 2009 iar România doreşte să introducă în circulaţie moneda unică europeană cel târziu în 2014.

Premierul slovac Robert Fico a declarat în acest context: „Vom face tot posibilul ca cetăţenii noştri să se poată bucura de euro din 2009”.

Toate celelalte ţări candidate, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria şi Polonia au anunţat doar că vor adera la zona euro cândva între anii 2010 şi 2014.