1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Eugen Ionescu - maestrul teatrului absurd

În Franţa, Eugen Ionescu este considerat a fi cel mai mare dramaturg postbelic iar în ţara sa de origine, România, el a fost supranumit "maestrul teatrului absurd".

default

Pe scena Teatrului Naţional de la Weimar, piesa Rinocerul, semnată de Eugen Ionescu

"Îmi amintesc când aveam trei ani nu doream altceva decât să cumpăr castane prăjite. La trei ani şi jumătate am vrut să devin ofiţer iar la patru ani, medic. Dar, lăsând gluma, în fond nu am dorit niciodată altceva decât să scriu. Nu am favorizat niciun gen anume. Pur şi simplu literatură", spunea Eugen Ionescu cu ani în urmă.

Visul de a scrie i s-a îndeplinit pe ocolişuri. Eugen Ionescu s-a născut în 1909 la Slatina, iat tatăl lui, jurist, ar fi dorit ca fiul să îmbrăţişeze o meserie "adevărată". După divorţul părinţilor însă, educaţia tânărului Eugen a fost preluată de mamă, care l-a dus la Bucureşti. Acolo, Eugen Ionescu a studiat franceza, filizofia şi literatura. La jumătatea anilor 40, viitorul mare dramaturg şi-a mutat domiciliul permanent la Paris, în oraşul unde îşi descoperise dragostea pentru teatru.

"Am fost cu mama în Jardin du Luxemburg unde se juca o piesă de teatru de păpuşi. Cred că aveam vreo patru ani. Stăteam şi priveam şi în jurul meu râdea toată lumea. Dar eu nu râdeam. Mama a crezut că mă plictisesc şi a vrut să plece dar nu, nu mă plictiseam de loc. Eram fascinat, vrăjit", a spus Eugen Ionescu.

Vraja teatrului l-a călăuzit toată viaţa. În anii 50, Eugen Ionescu scrie primele piese de teatru. Prima, "Cântăreaţa cheală" un fel de teatru de păpuşi pentru adulţi, a scris-o în limba română, următoarele, precum "Lecţia", în franceză.

Pe plan internaţional, Eugen Ionescu a sărbătorit primele succese cu piesa "Rinocerii", o fabulă despre puterea răului şi oportunism.

Personajele care par a fi marionete ghidate de un păpuşar din afară precum şi dialogurile absurde, repetate mecanic sunt caracteristice tuturor pieselor scrise de Eugen Ionescu. Scriitorul pare a vedea lumea ca lipsită de logică sau speranţă. El a exlicat însă: "Cred că existenţa este absurdă. Nu cred că viaţa este absurdă. Istoria nu este absurdă ci logică. Ea poate fi explicată. Putem spune de ce se întâmplă anumite lucruri. Nu în cadrul existenţei există absurd, ci existenţa în sine mi se pare imposibilă."

La 15 ani de la moartea sa, Eugen Ionescu este unul din cei mai îndrăgiţi dramaturgi, ale cărui piese se joacă şi astăzi în întreaga lume.

Autor: Holger Romann / M.P.
Redactor: Ioachim Alexandru