1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Eu fur, tu furi, noi furăm

Raportul pe justiţie de o severitate fără precedent, publicat ieri de Comisia Europeană, a declanşat la Bucureşti - după cum era de aşteptat - o cascadă de declaraţii.

default

Bye bye Schengen

Concluzia Raportului pe justiţie a lovit ca o locomotivă de mare viteză: România nu îşi respectă angajamentele luate în momentul aderării la Uniunea Europeană. În contextul creat de presa europeană proastă pe care România a avut-o în ultimele zile (motivată de acordarea cetăţeniilor române în Republica Moldova) formularea din raport pare a pregăti o viitoare respingere a aderării României la spaţiu Schengen. Observaţie însuşită şi de preşedintele Traian Băsescu, care a fost foarte decis: „ Nu vom accepta însă, cu tot respectul pentru Comisia Europeană, formulări care nu reflectă realitatea. Se putea formula , dar România e mare şi are 22 milioane de români . Camera Deputaţilor, Guvernul, eu am trimis legea de două ori înapoi. Nu poate spune nimeni că România nu-şi respectă angajamentul.” Este vorba desigur despre îndelung discutata lege ANI, cea cu rol de verificare şi supraveghere a averii demnitarilor. Nu poate exista exemplu mai grăitor pentru felul în care interesele unui grup redus dar influent de indivizi pot afecta destinul a milioane de cetăţeni.

Ei fură!

Două anchete publicate ieri dezvăluie posibile nivele de impertinenţă la care unii demnitari au ajuns. Publicaţia electronică www.ancheteonline.ro scrie despre afacerile de milioane de euro pe care familia senatorului Frunda György le are cu statul. Revista Kamikaze susţine că acelaşi senator a insistat ca noua lege ANI să prevadă ca termenul de cercetare al averilor să fie de maxim un an de la ieşirea din funcţie a demnitarului. Politicieni de toate culorile ar beneficia de această prevedere, printre ei numărându-se Mircea Geoană, Eugen Nicolăescu sau Gheorghe Pogea, cercetaţi pentru fals în declaraţii de către ANI. O Agenţie a cărei activitate este oricum suspendată în prezent, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale.

Noi furăm !

Raportul pe justiţie menţionează şi impotenţa organelor abilitate de a supraveghea conflictele de interese apărute în achiziţiile cu bani publici. Deşi consideră acest subiect în afara competenţelor raportului pe justiţie, preşedintele Traian Băsescu avertizează, din nou foarte dur, asupra neregulilor de absorbţie a fondurilor europene. Departamentul pentru Luptă Antifraudă a constatat nereguli în 17 proiecte cu bani europeni din industria cărnii. Din această cauză, România trebuie să returneze peste 12 milioane de euro şi, în alte 62 de cazuri, se suspectează falsuri în declaraţii şi manipularea ofertelor publice. Cu alte cuvinte, în România se fură pe rupte nu doar din bugetul de stat, dar şi din banii europeni. Încercând să pară dur în avertismentele sale, Preşedintele a transmis mai curând disperarea unui om care nu are instrumentele potrivite pentru a stârpi furtul de stat devenit regulă. Este vorba nu doar de grupurile de interese îndepărtate de Traian Băsescu, ci şi de cazuri proxime lui cum este cel al fostului ministru Monica Iacob Ridzi, al cărei dosar de urmărire penală este blocat.

Actul ratat

Reacţia principalului partid de opoziţie, prin vocea preşedintelui PSD Victor Ponta, este politicianistă. Plecând de la un adevăr general, acela că în cei 6 ani de mandat lupta lui Traian Băsescu împotriva corupţiei nu a fost prea eficientă, Victor Ponta cere voalat demisia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu şi a şefului DNA, Daniel Morar. Act ratat întrucât DNA este una dintre puţinele instituţii apreciate în raportul Comisiei Europene.

Din nou avem urgenţe

Dincolo de vorbe va veni vremea votului din Parlament întrucât, printr-o mişcare inteligentă, Traian Băsescu a convocat reunirea de urgenţă a Parlamentului strict pe tema legislaţiei anti-corupţie. Lumina reflectoarelor va face dificilă orice nouă încercare de deturnare a legii ANI şi, în plus, Traian Băsescu va câştiga un capital de imagine de care are mare nevoie.

Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz

Vă mai recomandăm