1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Etica, pragmatismul şi perdelele de ceaţă

La Chişinău alianţa pro-europeană a pierdut bătălia parlamentară. Iar la Bucureşti se încearcă muşamalizarea scandalului Oprea. În ambele capitale mulţi pricep rău pragmatismul şi sunt orbiţi de ample perdele de ceaţă.

Vicepremierul şi ministrul de interne Gabriel Oprea

Vicepremierul şi ministrul de interne Gabriel Oprea

Principalul pericol la adresa democraţiilor liberale nu este, cum cred unii, duşmanul lor direct, dictatorial sau totalitar, fie că acest vrăjmaş e reprezentat de extremismul islamist, fie de sistemul Putin, ci amoralitatea propriilor lideri, vândută, oficial, ca „pragmatism” şi perdelele de ceaţă care îndulcesc abdicările morale.

În numele pragmatismului, politicieni-experţi de „Realpolitik” şi mass-media afiliate conjură electoratele să accepte varii soluţii imorale, diverse răuri mai mici, necesare, chipurile, spre a se înlătura un prezumtiv "rău mare". Ori de a se prezerva şansa unui utopic bine enorm. În timp ce acesta din urmă se dovedeşte iluzoriu, preţul plătit pentru himere politice întreţinute prin promisiuni şi concesii nejustificate sau achiesare la propagandă, la perdele de ceaţă şi diversiuni e, de regulă, exorbitant.

În vest, ispitiţi de câştiguri economice pe termen scurt, de pe urma cărora să profite gras, electoral, nu puţini demnitari se gudură vorace pe lângă tirani ca liderul de la Kremlin, pe care fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy (ca şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel) îl vizitează joi la Moscova. Or, nimic nu poate fi mai contraproductiv pentru democraţiile şi statele de drept, întemeiate pe libertate şi egalitate în faţa legii, decât cauţionarea unor aventurieri represivi intern, agresivi şi imperialişti, pe plan extern, precum cei de la Moscova sau Beijing, care scuipă fără jenă pe orice reglementare ce nu le mai convine.

În istorie s-a demonstrat cu asupra de măsură că nici împăciuitorismul în faţa tiraniei şi nici şmecheria pasămite pragmatică, făcând generos rabat de la normele şi legile morale, nu dau rezultatele scontate.

Nicio umilinţă în faţa unor briganzi politici precum Vladimir Putin, a cărui proverbială rapacitate s-a soldat cu raptul teritorial ucrainean şi cu amplificarea fluxului de refugiaţi din Siria, în al cărui război prin interpuşi s-a amestectat, nu are şanse să se dovedească până la urmă profitabilă. Căci, înainte de a plăti într-un târziu, invariabil, cu vârf şi îndesat, pentru fărădelegile lor, tiranii sunt singurii care, prelugind suferinţele celor ce au ghinionul să le fie supuşi, beneficiază plenar de pe urma laşităţilor din tabăra adversă.

Din unghi românesc ori moldovenesc, acest principiu e valabil atât intern, cât şi extern. Drumul compromisurilor vest-europene faţă de Rusia a sfârşit prin a facilita menţinerea în zona gri şi în dezinformare a multor basarbeni, bombardaţi zilnic de propaganda Moscovei şi de diversiunile puse în scenă de varii oligarhi.

Consecinţa firească a acestor manevre e căderea guvernului pro-euroean de la Chişinău şi creşterea substanţială a probabilităţii compromiterii şanselor de integrare occidentală a Republicii Moldova. S-a deschis larg, în schimb, calea spre "eurasiatizarea" ei putinistă.

Dar şi la Bucureşti se joacă unii în mod iresponsabil cu principiile etice şi comandamentele democraţiei. Acestea reclamă demisia generalului Oprea, în ciuda tuturor posibilelor sale merite anterioare. În cauză e credibilitatea statului de drept. Văd că televiziuni ca toxica Antenă 3 şi inşi extrem de prosperi şi de influenţi, precum Ion Ţiriac, au sărit totuşi în apărarea ministrului de Interne, avansând pseudoargumente groteşti în favoarea menţinerii lui în post.

Astfel, vina pentru moartea poliţistului care deschidea coloana oficială ar purta-o chipurile "groapa", în speţă, nesemnalizarea corespunzătoare a celei în care a căzut tânărul Bogdan Gigina, iar nu şeful lui, care a insistat, în contra legii, să circule cu o protecţie necuvenită. Acelaşi ex-tenisman mai crede că deţine informaţiile necesare spre a aprecia dreptul ministrului de interne de a beneficia de o coloană oficială, argumentând că ar fi văzut el în Franţa că dregătorul care conduce internele ar fi păzit mai ceva decât preşedintele sau premierul.

Greu de imaginat aiureli mai mari şi mai pernicioase pentru democraţie. Nu ştiu ce anume a văzut Ion Țiriac în Germania sau Franţa. Îl asigur totuşi că n-a văzut niciodată ca un demnitar occidental acuzat, nu fără temei, de vreo malversaţiune, de pildă de un abuz în funcţie, să nu demisioneze, dacă se află la originea unui scandal monstruos, de proporţiile celui românesc, şi dacă nu se poate apăra credibil. Se poate face rabat de la normele etice în România doar pentru că nu ne aflăm în Occident şi ne-am obişnuit cu interpretarea dâmboviţeană foarte largă a reglementărilor în vigoare? Ar fi fatal să fie aşa.

Din toate datele şi informaţiile existente pe moment, Oprea n-avea dreptul la o coloană oficială nici dacă ar fi existat prevederi în regulamentul intern al ministerului său, care să stipuleze deplasarea lui cu o asemenea coloană. Or, după cum relevă Ioana Ene Dogioiu, „dacă poliţistul nu se afla în coloană, nu murea”. Altfel spus, groapa n-ar fi devenit "ucigaşa" lui Bogdan. În plus, potrivit observaţiei perspicace a editoralistei de la ziare.com, legea bate regulamentele interioare. Iar un minister nu are dreptul să-şi acorde reguli care să contravină legii. Care a restrâns expresis verbis dreptul la coloană la preşedinte, premier şi alţi doi demnitari de rang mai înalt decât ministrul de Interne.

Asta într-un stat de drept. Dar e România un stat de drept? Apărătorii lui Oprea fac tot ce le stă în puteri spre a-i refuza ţării acest statut. Căci e clar chiar şi nespecialiştilor că un ministru de interne nu poate rămâne în funcţie, într-un stat de drept, dacă se doreşte anchetarea judicioasă, de către poliţiştii din subordinea sa, a circumstanţelor morţii unuia dintre ei, ucis probabil din culpa şefului cel mare.

Acestea fiind spuse, există şi alte diversiuni mai mult sau mai puţin subtile, menite a-l proteja pe Oprea. Sprijinit din raţiuni politice sau economice interne, spre a se evita schimbări la cârmă, sau externe, pretextându-se că ministrul ar fi de neînlocuit ca prieten al SUA, generalul profită şi de criticii criticilor săi, care-l suţin prin invocări ale trecutului (care n-ar fi fost niciodată corect, în România).

În fapt, trecutul, în acest context, e irelevant, căci vizează o stare în care ţara era departe de un stat de drept. Relevant e să se evidenţieze că, pentru edificarea acestui tip de stat, demisia lui Oprea (fie şi doar pentru incapacitatea de a se explica persuasiv şi pentru credibilizarea anchetei presupusului său abuz) e imperativă.

Or, cei care fac zid în jurul său, încercând să-i muşamalizeze culpele multiple pe bază de pseudoargumente irelevante sau pe bază de aparent pragmatism ştiu bine (sau ar trebui să ştie) un lucru. Şi anume că indiferent de abdicările morale pasagere şi temporare ale unor lideri apuseni, autenticul interes al SUA şi al democraţiilor vest-europene include existenţa în România a unei democraţii reale şi a unui stat de drept veritabil. Nici una, nici alta nu sunt posibile cu miniştri de Interne care nu demisionează când ar trebui.

Vă mai recomandăm