1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Este ignoranţa inocentă?

Preşedintele Traian Băsescu, a redeschis un dosar otrăvit al istoriei recente, oferind o reintrepretare cu totul dramatică a celor petrecute sub dictatura lui Ion Antonescu precum şi după ocupaţia sovietică din 1945.

Regele Mihai I şi Regina Ana

Regele Mihai I şi Regina Ana

Pe scurt, preşedintele Traian Băsescu a sugerat că Regele Mihai I ar fi răspunzător de crimele comise împotriva evreilor şi ţiganilor în mod solidar cu Ion Antonescu. "Ăsta" - a spus Traian Băsescu, referindu-se la Ion Antonescu - "era doar prim-ministru atunci...Unora le dăm averile şi pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru, doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare, îi iertam toate păcatele?"

Din nefericire, Preşedintele a comis o mare gafă istorică. Ion Antonescu nu era doar prim ministru sau preşedinte al Consiliului de Miniştri, cum se numea pe atunci şeful executivului, ci era chiar Şeful statului. Adevărata relaţie dintre Ion Antonescu şi regele Mihai I nu semăna deloc cu relaţia dintre prim-ministrul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu.

Mareşalul Antonescu avea puteri dictatoriale neîngrădite, nu doar ca stare de fapt, dar, parţial, ca situaţie de drept încă din 6 septembrie 1940.

Regele Carol al II-lea, care eşuase în tentativele sale de politică externă şi care era ameninţat, pe plan intern, de o revoltă legionară a încredinţat formarea guvernului generalului Ion Antonescu oferindu-i puteri dictatoriale.

Adevăratele puteri ale lui Ion Antonescu

Decretul-regal publicat în Monitorul oficial nr. 206 bis din 6 septembrie 1940 investea la Art I “pe d-l general Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu puteri depline pentru conducerea statului român”.

Regele păstra totuşi prerogativa de “cap al oştirii” şi pe aceea de numire a primului ministru. Dar nu multă vreme, căci a doua zi după investire, generalul Ion Antonescu a dat regelui un ultimatum, cerându-i să abdice şi să părăsească ţara.

Mihai I, care avea 19 ani la vremea aceea, devenea rege într-un moment în care Ion Antonescu prelua întreaga putere arogându-şi titlul de “Şef al Statului Român şi preşedinte al Consiliului de miniştri”.

Asupra puterii reale pe care o deţinea Ion Antonescu nu a existat niciodată nici un dubiu. De altfel, adevăratele raporturi de putere reies astăzi foarte bine din întreaga corespondenţă purtată de Şeful statului cu exponenţii de frunte ai partidelor politice. C. I. Brătianu şi Iuliu Maniu au continuat să critice în formă epistolară politica guvernului, iar Ion Antonescu a răspuns la unele dintre scrisorile acestora.

De exemplu, într-o epistolă adresată lui Iuliu Maniu şi datată 22 iunie 1941, Ion Antonescu scria: “Din memoriile prezentate rezultă că dv sunteţi şi astăzi pentru un regim democratic constituţional şi pentru “libertăţile cetăţeneşti” în politica internă, precum şi pentru vechile noastre legături internaţionale. Prin lovitura de stat din 6 septembrie eu am rupt-o însă total şi definitiv cu aceste sisteme. În politica internă reprezint un regim de autoritate, iar în politica externă sunt şi rămân alături de puterile Axei.”

Acestea sunt chiar cuvintele lui Ion Antonescu care, asumând puterea absolută, asuma integral şi responsabilitatea deciziilor sale.

Situaţia ingrată a monarhiei române

Monarhia se afla, în schimb, într-un moment cu totul ingrat al istoriei sale, nu doar din punct de vedere constituţional, dar şi prin raportare la spiritul public. Într-o lume dominată de curentele naţional-socialismului, care înlocuia dezbaterile parlamentare prin referendumuri şi forţa cuvântului prin forţa brută, Regele încetase să mai joace un rol de prim plan.

Mihai I îşi exprimase însă în mai multe rânduri dezaprobarea faţă de politica mareşalului, iar atunci când sorţii s-au schimbat a pus la punct, împreună cu fruntaşii partidelor istorice, I. Maniu şi C.I. Brătianu (T. Petrescu şi Lucreţiu Părăşcanu figurau printre complotişti ca o garanţie pentru sovietici), lovitura de stat de la 23 august 1944.

Aceste precizări sunt importante, căci ele au consecinţe decisive cât priveşte responsabilitatea asupra faptelor care au urmat loviturii de stat din 6 septembrie 1940. Crimele comise împotriva evreilor şi ţiganilor sunt acte care cad integral în responsabilitatea preşedintelui Consiliului de Miniştri, Ion Antonescu, autointitulat Şef al statului. Se înţelege că preşedintele Traian Băsescu, care înţelege foarte bine sensul acestor distincţii, este victima unor grave dezinformări.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu