1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Este exilatul o victimă?

Cine a fost în exil nu trece nici pînă azi în Germania drept victimă - rezultă dintr-un eseu publicat în DER SPIEGEL sub semnătura Hertei Müller, laureata Nobelului pentru Literatură.

Ajunsă în 1987 în Republica Federală, în condiţii mai mult decît dramatice şi traumatizante, Herta Müller avea să simtă pe propria ei piele cum Germania, care a trimis în pribegie în timpul nazismului sute de mii de persoane, nu voia să aibă de-a face nici cu vocabula „exil” şi nici cu experienţa celor încercaţi de acest destin. Dar scriitoarea ştie că impasul în care a intrat la sosirea ei în Germania, în comparaţie cu soarta celor alungaţi în exil de naţional-socialişti, era doar un necaz ceva mai mic.

Despre acest necaz, despre felul în care a părăsit România, despre „primirea” mai mult decît rece şi circumspectă care i-a fost făcută de autorităţile din Republica Federală, la Nürnberg, despre funcţionarii care au confundat-o pe scriitoare cu o persoană fictivă, înscenată prin calomnii şi defăimări, despre soarta exilaţilor germani, despre manipulările semantice din raţiuni ideologice ale seriei de sinonime exilaţi, emigranţi, pribegi, strămutaţi şi despre încă multe alte întîmplări, episoade ale istoriei postbelice şi dezvăluiri tardive ale unor culpe prea îndelung trecute sub tăcere, află cititorul din cuprinsul eseului publicat în revista DER SPIEGEL.

Textul este de fapt un discurs, rostit de Herta Müller cu prilejul inaugurării unei expoziţii consacrate exilului german, la împlinirea a 100 de ani de existenţă a Bibliotecii Naţionale Germane. Sunt vizualizate, cu documente de arhivă, nu destinul şi istoria unor exilaţi celebri, precum Thomas Mann şi familia sa, ci biografiile, poveştile de viaţă a 16 personalităţi germane mai puţin cunoscute, artişti, oameni de ştiinţă, jurişti, meseriaşi.

Sub patronajul scriitoarei germane născută în România, într-un sat şvăbesc din Banat, această expoziţie consacrată exilului din anii 1933-1945, intitulată „Fremd bin ich den Menschen dort” (Pentru cei de-acolo sunt un străin) a poposit acum la Lübeck , în casa Muzeu Buddenbrock, după ce fusese inaugurată în 2012 la Frankfurt pe Main.

Este o expoziţie inedită, itinerantă, oferindu-i scriitoarei ocazia de a pleda pentru un muzeu al exilului german. Temeiuri există. Sunt şi multe la număr şi foarte grave.

Fiindcă, argumentează Herta Müller în textul discursului, Germania ar trebui în sfîrşit să-şi amintească de această primă alungare a unor persoane din Germania, la venirea naziştilor la putere. Există o obligaţie de a respecta ordinea evenimentelor, căci înainte de a le oferi o nouă patrie germanilor alungaţi din Europa de răsărit, după război, Germania a alungat ea în exil sute de mii de persoane, precizează scriitoarea, spre a menţiona imediat după aceea că niciunde în această ţară nu există un loc unde conţinutul cuvîntului „exil” să fie reprezentat prin istoria unor destine individuale, Germania rămînînd astfel datoare faţă de propria ei istorie să ilustreze riscul plecării în necunoscut, viaţa frîntă în exil, străinătatea, sărăcia, frica, dorul de ţară.

Fără un astfel de topos muzeal, dar viu, consacrat exilului, memoria publică a ororilor comise în timpul naţional-socialismului va rămîne cu o lacună masivă, avertizează Herta Müller.

Întru umplerea acestei lacune, discursul-eseu, atît de personal şi în acelaşi timp de impecabil documentat al Laureatei Nobelului pentru Literatură, este o pledoarie mai mult decît convingătoare şi emoţionantă, este un îndemn aproape imperativ pentru instituirea unui muzeu real, a unui memorial al exilului.

Existenţa unui muzeu virtual, creat deja în Internet din iniţiativa ministrului german al culturii, este abia un prim pas, unul bun, a admis Herta Müller. Un muzeu real, viu ar impune în conştiinţa publică statutul de victimă al celui care a făcut experienţa exilului. Ceea ce, din păcate, rezultă din spusele scriitoarei, nici pînă astăzi încă nu s-a întîmplat.