1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Este absenteismul o problemă?

Cu trei zile înainte de alegerile locale, interesul pare să fie destul de ridicat, iar sondajele de opinie anticipează o rată de participare la vot mai mare decât în 2008.

Răsturnarea guvernului Ungureanu a fost, probabil, prin caracterul său neaşteptat, un spectacol captivant, ale cărui ecouri ar putea mobiliza mai multă lume la urne. Potrivit unui sondaj de opinie realizat de IRES chiar în preziua învestirii noului Guvern, 71% din ce intervievaţi au declarat că, dacă ar fi puşi în situaţia să decidă, ar vota în favoarea guvernului Ponta. Iar după învestire, primul ministru a crescut mult în topul încrederii publice, reuşind să crească de la 24% cât avea înainte de moţiunea de cenzură la 43% în luna mai. (IMAS)

În această ambianţă mai curând optimistă, graficul prezenţei la vot ar putea marca o creştere semnificativă prin comparaţie cu 2008, atât la locale cât şi la alegerile parlamentare. Este posibil de asemenea ca sistemul alegerilor cu un singur tur să crească participarea, căci este vorba de votul unei singure şanse.

Aceste evoluţii, dacă sunt confirmate, arată că tema absenteismului a fost de cele mai multe ori exagerată. Gradul de participare scade şi creşte în limite care rămân relativ constante. Se poate de asemenea verifica existenţa unei corelaţii între situaţia politică, calitatea ofertei electorale şi prezenţa la urne. În anul 2008 s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă la urne, dar în acel an partidele au propus cea mai slabă şi mai confuză ofertă electorală. Toate partidele au vorbit indistinct despre majorarea salariilor, în aşa fel încât nu este de mirare că nu s-au prezentat la urne decât 39% din alegători. Pur şi simplu se crease impresia că alegerile nu contează din moment ce toată lumea voia acelaşi lucru.

După alegerile din 2008 s-a produs însă un fenomen interesant. Absenteismul a fost culpabilizat insistent în diferite cercuri politice şi s-a propus ca votul să devină obligatoriu. În opinia multora, absenteismul nu ar trebui să fie corelat cu calitatea ofertei politice, ci numai cu gradul de educaţie civică a alegătorilor. Au existat o mulţime de luări de poziţie care vituperau frivolitatea, incultura şi iresponsabilitatea unor alegători imaginari. Dar partizanii votului obligatoriu nu au putut să explice de ce absenţii de la alegerile din 2008 s-au recrutat în bună parte, aşa cum arătau studiile sociologice, dintre alegătorii din mediul urban, cu un nivel ridicat de venituri şi educaţie.

În ciuda acestei contradicţii, s-a creat un curent puternic în favoarea votului obligatoriu, care ignora, de asemenea, faptul că acest sistem nu este cu adevărat funcţional. În Grecia, de exemplu, votul este obligatoriu şi cu toate acestea absenteismul a fost la recentele alegeri de 35%. Este adevărat că amenzile nu s-au aplicat niciodată. Dar nici în Belgia, a doua ţară în care votul este obligatoriu, sancţiunile pentru absenteism nu se aplică cu adevărat. Ce-i drept, media naţională a absenteismului este în Belgia de aproximativ 8-9%. Totuşi nici Belgia, cu situaţia sa politică atât de complicată, nu poate oferi argumente convingătoare pentru avantajele votului obligatoriu.

Absenteismul a părut să fie o mare problemă şi din cauza unei iluzii statistice. Absenţii sunt socotiţi prin raportare la numărul de alegători înscrişi pe listele electorale, care nu sunt bine actualizate. Autorităţile continuă, se pare, să folosească baze de date care nu mai corespund realităţii, în virtutea unei inerţii administrative greu de înfrânt. Se ignoră de asemenea că multe persoane ar dori să voteze, dar fie nu au fost înscrise pe listele electorale, fie nu au putut să o facă din alte motive. De exemplu sondajele recente de opinie arată că în jur de 15% din alegători nu vor vota la alegerile locale de duminică din cauză că nu se vor afla în ţară.

Subiectul votului obligatoriu, care a fost şi obiectul unei propuneri legislative, nu a reuşit în cele din urmă să se impună, părînd să fie doar o stare de spirit post-electorală. Mai ales partidele nesatisfăcute de scorul obţinut în alegeri au pledat pentru adoptarea unor constrângeri legale, cu speranţa că cei absenţi ar vota data viitoare în favoarea lor. Este desigur o presupunere iraţională, care nu poate fi verificată. Se vede, prin urmare, că subiectul tinde să fie supraeveluat şi pentru că răspunde unei imperioase nevoi psihologice: absenteismul, deşi insondabil, ascunde opţiuni neexprimate care pot explica eşecuri şi pot întreţine speranţe.