1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Est-europenii preferă energia nucleară

Multe ţări est-europene se concentrează pe extinderea centralelor nucleare, puţine îşi pun problema securităţii. De exemplu, în localitatea maghiară Paks, nimeni nu-şi poate imagina că centrala ar putea dispărea.

József Bordács se relaxează. Tocmai a sosit de la muncă şi s-a aşezat comod în fotoliu. "Centrala nucleară e cel mai bun angajator din regiune", spune bărbatul în vârstă de 41 de ani. "Iar în privinţa siguranţei: oraşul şi mediul înconjurător nu au de suferit de pe urma activităţii acesteia", adaugă József. Soţia sa, Monika, îl aprobă: "Energia nucleară e ieftină, iar centrala poluează mai puţin ca una convenţională, termică."

Paks - o localitate micuţă situată la Dunăre, cu o populaţie de 20.000 de locuitori. Numele urbei a devenit sinonimul energiei nucleare. În Paks se găseşte singura centrală atomică din Ungaria. Dată în folosinţă în 1983, uzina asigură 40% din necesarul de energie al întregii ţări.

József şi Mónika Bordács trăiesc bine: casă proprietate personală, cu 6 camere şi grădină. Bărbatul lucrează de 16 ani la centrala nucleară ca inspector de întreţinere. Monika este profesoară la şcoala tehnică a oraşului.

Da, energiei nucleare

Umstritten: Das Atomkraftwerk in Paks

Centrala din Paks

În Paks mai toţi gândesc ca soţii Bordács. 2500 de localnici, adică aproximativ o treime din forţa de muncă activă a oraşului, lucrează la centrală. Salariul mediu lunar este de 1200 de euro, aproape dublu comparativ cu venitul mediu la nivel naţional.

Dar nu numai oamenii din Paks susţin exploatarea centralelor atomice, ci şi restul maghiarilor. O mişcare semnificativă contra energiei astfel obţinute nu a existat şi nici nu există. În privinţa exploatării potenţialului nuclear, până şi clasa politică adânc divizată vorbeşte la unison: energia atomică trebuie păstrată. Ungaria intenţionează să modernizeze instalaţiile de la Paks, pentru a le asigura o funcţionare cât mai îndelungată şi să mai construiască încă două.

Prin intenţiile sale, Budapesta se aliniază tendinţei din întreaga regiune. De la Marea Baltică până în Bulgaria, aproape toate ţările susţin energia nucleară. Deşi majoritatea lituanienilor şi polonezilor e împotriva acestui tip de centrale, ambele ţări cochetează cu ideea de a-şi extinde instalaţiile. Cehia, Slovacia, România şi Bulgaria au, parţial, planuri concrete pentru construirea unor noi reactoare.

Multe semne de întrebare

În cadrul unei recente reuniuni, desfăşurată pe 14 octombrie, premierii statelor Visegrád - Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria - au cerut Uniunii Europene să sprijine proiectele de energie atomică evitând reglementarea excesivă a acestui domeniu. Bruxelles-ul nu ar trebui să decidă ce sursă de energie foloseşte fiecare ţară în parte, susţin cei patru premieri.

În ciuda sprijinului din partea populaţiei, planurile de extindere a centralelor nu sunt simple. În ultima vreme, instalaţiile din Cehia, Slovacia, România şi Bulgaria au avut probleme. Chiar şi reactoarele despre care oamenii din Paks cred ca prezintă siguranţă, s-au defectat în 2003. În plus, aproape toate ţările din regiune n-au clarificat problema depozitării reziduurilor.

"Din păcate, lipseşte voinţa politică de a lua în considerare şi noile tehnologii în domeniu", susţine Ada Ámon, preşedintă a Clubului Energeticienilor din Budapesta. Replica purtătorului de cuvânt al Guvernului, Ferenc Kumin: "Fireşte că vom promova energia din surse regenerabile, conform obligaţiilor asumate odată cu aderarea la comunitate. Până în 2020, energia alternativă va deţine o pondere de 20%."

Energia nucleară e "cea mai bună"

Cel puţin pentru oamenii din Paks, energia din surse regenerabile nu are nicio relevanţă. Încrederea locuitorilor oraşului în centrala lor e aproape oarbă. La şcoala tehnică din Paks învaţă şi Péter (21 de ani). Bunica şi părinţii lui au muncit toată viaţa la centrala nucleară. Tânărul vrea să continue tradiţia familiei. Intenţionează să devină inginer şi să capete o slujbă la acelaşi angajator.

Péter nu înţelege de ce majoritatea germanilor, de exemplu, e împotriva energiei atomice: "Această tehnologie va fi întotdeauna utilizată, este sigură şi asigură multe locuri de muncă. Au idee germanii cum îşi vor asigura necesarul? Eu cred nu există nimic mai bun ca energia nucleară."