1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate

Epidemia de ebola, mai gravă decât s-a crezut

Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu conteneşte să sune alarma din cauza epidemiei de ebola izbucnită în vestul Africii. Riscurile sunt subestimate, avertizează OMS.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat la Geneva, citând colaboratori aflaţi la faţa locului, că numărul oficial al deceselor şi îmbolnăvirilor nu corespunde realităţii, fiind în fapt mult mai mare. Potrivit organizaţiei aflată sub egida ONU, 1069 de oameni au decedat până acum de ebola, majoritatea în Sierra Leone, Liberia şi Guineea. Alţi 1975 de oameni s-au infectat. Între timp, Nigeria a raportat decesul celui de-al patrulea bolnav. Din cauza riscurilor, SUA au cerut rudelor angajaţilor ambasadei din Sierra Leone, să părăsească ţara. Este vorba de o măsură de precauţie, dat fiind că îngrijirea medicală lasă de dorit în statul african, potrivit Departamentului de Stat de la Washington. Pe de altă parte, preşedintele SUA, Barack Obama, a avut discuţii telefonice cu preşedintele din Sierra Leone, Ernest Bai Koroma, şi cu preşedina Liberiei, Elle Johnson-Sirleaf. Ambii şefi de stat au primit asigurări de sprijin din partea Casei Albe.

Consfătuiri privind ajutoare de urgenţă

OMS anticipează o extindere a epidemiei de ebola în următoarele săptămâni. Cu o săptămână în urmă, epidemia fusese declarată oficial o urgenţă pentru sistemul internaţional de sănătate. Şefa OMS, Margaret Chan, s-a întâlnit joi cu mai mulţi ambasadori la ONU pentru consfătuiri legate de ajutoarele de urgenţă ce pot fi oferite statelor afectate.

Primele cazuri de ebola au fost raportate în martie în Guineea, dar între timp se ştie că primele cazuri de îmbolnăvire au avut loc în decembrie. Virusul s-a răspândit apoi cu repeziciune în Liberia şi Sierra Leone. Este vorba de prima răspândire a mortalei epidemii în vestul Africii şi de cea mai gravă epidemie de ebola din câte s-au cunoscut până în prezent.