ENTSOG - reţeaua europeană de gaze, fără România

Lungul drum al gazului spre flacără începe relativ simplu: se răsuceşte un robinet, se apasă un comutator şi gata. Sigur, se mai întâmplă ca la capătul cu robinetul şi comutatorul să nu fie neapărat bunăvoinţă, dar asta e altă poveste.

Traseul conductelor mai are, însă, un punct sensibil: zonele de graniţă. Căci, mai ales când vine vorba despre reţelele de transport al gazelor, graniţele din Europa sunt, pe mai departe, palpabile. Şi nu vorbim neapărat despre ziduri. Problemele încep chiar de la miros.

"Gazul francez nu poate intra în conductele germane. Dar invers e posibil", explică Stephan Kamphues, directorul e.on Gastransport GMBH, potrivit căruia "odorizarea gazului francez se face la o presiune diferită decât se practică în Germania. Or aşa ceva nu poate fi acceptat, deocamdată, în reţelele germane".

Kamphues a devenit, la 1 decembrie, şi preşedintele ENTSOG, o asociere sub auspiciile Comisiei Europene a 31 de transportatori din 21 de state ale Uniunii, menită să uniformizeze reglementările în întreaga reţea continentală de conducte de gaze - care, în paranteză fie spus, este atât de lungă încât, pusă cap la cap, ar da de cinci ori roată planetei. Pe lista fondartorilor nu figurează, deocamdată, România.

În principiu, rezultatul urmărit este posibilitatea unei aprovizionări stabile şi a unei concurenţe mai puternice pe piaţa livrărilor de gaz în interiorul Uniunii, în condiţii de transparenţă sporită. Căci, deocamdată, problema cea mai mare a ofertanţilor de resure naturale este tocmai accesul dificil la transportatori.

Gero Lücking, membru în consiliul director al unuia dintre aceşti furnizori independenţi şi de calibru mai mic, este, însă, sceptic: "Contează cine domină în această asociere şi care e spiritul afacerii. Avem nevoie de o instituţie neutră, care să înţeleagă transportul de gaze ca pe un simplu serviciu şi căreia să nu-i pese al cui gaz transportă".

Compania reprezentată de Lücking, lichtblick, este unul dintre actorii speciali de pe piaţa germană, orientat spre energia ecologică. În acest moment încearcă să ofere pieţei germane biogaz. Atâta, doar, că, deocamdată, lipsesc capacităţile specifice de transport. Sau, se plânge Lücking, cel puţin aşa li se spune ofertanţilor de materie primă:

"Nu putem controla veridicitatea acestor răspunsuri primite de la transportatori. Este, ca într-o cutie neagră, o piaţă opacă. Şi tocmai de aceea nu există mişcare pe piaţă şi noilor ofertanţi le este excesiv de greu să îşi facă loc".

Autor:Martin Haidelberger / Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu