1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

„Entrare Papa et uscire Cardinale“

Alegerea noului Suveran Pontif va decide şi viitorul curs al Bisericii Catolice. Dar cine va fi succesorul lui Benedict al XVI-lea? Presa şi observatorii deja au pus în mişcare caruselul speculaţiilor.

Un Papă din bătrâna Europă? Sau curajul de a alege un cleric de pe alt continent? Scherer, Gomez sau Turkson... Numele potenţialilor candidaţi încep să fie rostite, iar observatorii şi cercurile apropiate Bisericii lansează speculaţii pe marginea viitorului ocupant al Sfântului Scaun.

Doleanţe există destule. De pildă, cardinalul german Joachim Meisner şi-ar dori un nou Suveran Pontif "în putere", unul mai tânăr, aflat în jurul vârstei de 70 de ani, dar educat şi înţelept ca Benedict al XVI-lea. În opinia cardinalului Meisner, ideal ar fi un "amestec între Wojtyla şi Ratzinger".

"N-ar fi nepotrivit" ca viitorul Papă să aibă între 60 şi 70 de ani, crede şi arhiepiscopul berlinez, Rainer Maria Woelki. Viitorul Suveran Pontif ar trebui să fie un om sensibil la problemele semenilor săi, pe care să şi-i poată apropia prin forţa cuvântului. La cei 56 de ani ai săi, arhiepiscopul Berlinului este unul dintre cei mai tineri clerici din Colegiul Cardinalilor. Woelki n-ar avea nimic împotriva unui Suveran Pontif de pe continentul african sau din America Latină.

Papst Benedikt XVI Erste Messe 2005

Papa Benedict XVI, prima aparitie (2005)

De data aceasta, mulţi cardinali şi episcopi îşi doresc un Papă mai tânăr. În conclavul din aprilie 2005, Joseph Ratzinger era ales în fruntea Sfântului Scaun. Cu trei zile înainte împlinise 78 de ani. Desigur, la prima sa apariţie de la balconul bazilicii Sf. Petru, clericul bavarez părea şi chiar era ceva mai tânăr ca acum. Opt ani mai târziu, Benedict îşi motivează retragerea cu vârsta înaintată.

Principala dorinţă: tânăr şi cumpătat

Pe lângă vârsta viitorului Papă, mai apare o altă problemă: va încerca oare, în conclav, grupul celor 28 de italieni - eventual împreună cu conservatorii spanioli şi cu anumiţi francezi - să impună din nou un cardinal din curie sau un episcop italian? Sau va exista - aşa cum s-a întâmplat în `78 cu polonezul Wojtyla sau în 2005 cu germanul Ratzinger - un Suveran "din afară"?

O altă întrebare interesantă vizează originea viitorului şef al Bisericii Catolice: va fi un european sau un reprezentant al "tinerelor biserici" din Africa, Asia şi America Latină? Şi în rândul acestor clerici se remarcă unii poligloţi, cu o educaţie deosebită. O asemenea alegere ar constitui o premieră pentru Vatican şi întreaga lume.

În Italia, toate privirile se îndreaptă deja către Veneţia - locul de baştină al celor trei clerici italieni care au preluat Sfântul Scaun în secolul 20. Actualul arhiepiscop încă n-a împlinit 60 de ani; deci e cam tânăr şi, oricum, încă n-a fost numit cardinal. În vârstă de 71 de ani, Angelo Scola - cardinalul care s-a mutat, în 2011, de la Veneţia la Milano, pare a fi candidatul cu vârsta ideală. Unii sunt de părere, totuşi, că are sănătatea prea şubredă.

În discuţie mai intră şi Gianfranco Ravasi. El a încurajat dialogul cu ateii, are o educaţie aleasă şi gesturi fine. Ocazional, Ravasi a fost comparat cu Ratzinger sau Wojtyla. În ciuda grupului numeros de italieni din conclav, alegerea unui cleric din peninsulă nu e neapărat şi uşoară. Episcopii din ţară sunt divizaţi în numeroase tabere.

Mögliche Nachfolge von Papst Benedikt XVI

Posibili candidati


Dincolo de Europa

În adunarea cardinalilor, alegerea unui Papă din SUA este puţin probabilă. În nicio altă ţară Biserica n-a fost zguduită de atâtea scandaluri precum în America. Procesul de limpezire a cazurilor de abuz sexual durează şi-n ziua de azi. Şi chiar dacă ar exista feţe bisericeşti care să convingă, în prezent, Biserica nordamericană nu are nici putere, nici strălucire.

Un personaj promiţător ar fi totuşi: canadianul Marc Ouellet. Clericul, în vârstă de 68 de ani, este prefectul celei mai importante Congregaţii a Episcopilor de la Vatican. Ouellet ar putea atrage votul emisferei nordice, mai ales al ţărilor anglofone. De sprijin ar mai beneficia şi din partea Americii Latine.

Alte nume, din alte ţări. Alegerea unei persoane din rândul acestora ar fi o senzaţie: de pildă a brazilianului Odilo Pedro Scherer (de 73 de ani), arhiepiscop de Sao Paolo, sau a columbianului Ruben Salazar Gomez (de 70 de ani). În ultimii ani, Gomez a devenit faimos graţie implicării sale în consolidarea Bisericii latino-americane.

Un african la Sfântul Scaun?

Rom Vatikan Petersbasilika

Bazilica Sf.Petru

Ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson (de 64 de ani), originar din Ghana, se bucură de multă simpatie. Turkson e apreciat la Vatican atât pentru rezultatele muncii sale de până acum, cât şi pentru că stăpâneşte mai multe limbi străine. Deocamdată, ierarhul din Ghana trece drept singurul candidat eligibil de pe continentul african.

Anunţul privind retragerea din funcţie a Papei Benedict al XVI-lea oferă timp suficient pentru speculaţii şi pentru mobilizarea taberelor. Pe cale de consecinţă s-a amplificat nesiguranţa tuturor părţilor. Renunţarea la funcţie a lui Joseph Ratzinger ilustrează, de fapt, cât de grea e povara conducerii unei asemenea instituţii. Deloc de mirare că, în deschiderea conclavului, nu va exista niciun candidat favorit. Tot ce se ştie e faptul că, şi de data aceasta, pentru toţi, cu excepţia unui singur cleric, va fi valabilă expresia „Entrare Papa et uscire Cardinale“ - "Intri Papă şi ieşi (tot) cardinal".