1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Societate şi cultură

Enescu despre Menuhin: Copilul-minune de odinioară, astăzi un minunat violonist

S-au împlinit 100 de ani de la naşterea lui Yehudi Menuhin, unul dintre cei mai de seamă violonişti ai secolului trecut, dirijor, personalitate marcantă a vieţii internaţionale, neobosit pacifist, umanist.

Yehudi Menuhin

Yehudi Menuhin, în decembrie 1998

Menuhin şi Hope

"Doar şapte din cei 82 de ani de viaţă, Yehudi Menuhin nu i-a petrecut în turnee", spune Daniel Hope, el însuşi un virtuoz violonist, care a avut norocul de a creşte şi a se forma în preajma marelui Menuhin. În semn de preţuire pentru cel pe care îl numeşte adesea, în interviuri şi în volumele sale autobiografice, "bunicul său muzical", Daniel Hope a realizat, alături de o serie de prieteni muzicieni, un disc intitulat "My Tribute to Yehudi Menuhin". CD-ul cuprinde în bună parte piese pe care le-a studiat împreună cu Menuhin, copil fiind încă, cum ar fi concertul pentru două viori în la minor de Vivaldi, duo-urile pentru două viori de Bartok sau concertul pentru vioară de Mendelssohn. Pe disc regăsim şi lucrări care i-au fost dedicate lui Menuhin de mari compozitori, dar şi piese dragi celui omagiat. Între acestea şi "Hora Unirii" de George Enescu şi o compoziţie a germanului Jo Knümann cu titlul "Rumänisch".

"De fapt, datorită lui Yehudi Menuhin am devenit violonist", mai mărturiseşte Hope în videoclipul în care-şi prezintă noul CD, selecţia pieselor şi compozitorilor fiind menită a arăta şi celor mai tineri, care nu-l cunosc, poate, foarte bine pe Yehudi Menuhin, cât de complex era artistul.

Menuhin şi Enescu

Menuhin a avut parte de un talent muzical înnăscut, dar la devenirea sa artistică complexă şi la desăvârşirea personalităţii sale, un rol important l-a jucat George Enescu, cel care i-a fost profesor, mentor şi prieten. Copilul-minune Menuhin şi l-a ales drept profesor şi a insistat ca acesta să-l accepte drept discipol. Nu o dată, ani mai târziu, când era vorba de influeţa imensă a profesorului său, Menuhin spunea că a intuit ce rol va juca acesta în viaţa sa. "Ceea ce am primit de la el, prin exemplu, nu prin cuvinte, a fost aptitudinea de a transforma nota într-un mesaj vital, de a da formă, înţeles frazei, viaţă muzicii" - scrie Menuhin în volumul "Unfinished Journey", apărut sub titlul "Călătorie neterminată", în 1999, la Editura Muzicală, Bucureşti. În acelaşi volum Yehudi Menuhin notează cu profundă admiraţie şi recunoştinţă: "Enescu m-a purtat pe piscurile concepţiei sale despre muzică. Ani şi ani de-a rândul, îmi răsună în urechi vocea sa. Câteodată îl auzeam rostind cuvinte, dar de cele mai multe ori vorbirea lui era muzică; (...) Chiar cele mai nesemnificative indicaţii căpătau tot mai multă greutate şi valoare, subliniind o dată în plus sensibilitatea, bogăţia muzicalităţii sale şi amintindu-mi de fiecare dată câtă dreptate am avut de a mă încrede în el, cât de norocos am fost să-l am drept călăuză. Azi, influenţa lui directă asupra mea este înrădăcinată în însăşi concepţia pe care mi-o formez asupra lucrurilor (...) ştiu că tot ceea ce fac poartă pecetea sa".

Yehudi Menuhin şi Daniel Hope la Gstaad, în 1983, studiind duo-urile de Bartok

Yehudi Menuhin şi Daniel Hope la Gstaad, în 1983, studiind duo-urile de Bartok

Şi pentru Enescu, întâlnirea cu micuţul Yehudi a însemnat mult, atât în plan artistic cât şi uman. "La zece ani, cânta Poemul lui Chausson ca şi cum ar fi avut treizeci, şi nu numai cu o tehnică remarcabilă, dar ca poet, cu o pasiune care-l împingea până aproape de transă", scria, la rându-i, marele compozitor român în volumul său de memorii publicat de Bernard Gavoty, apărut în traducere în limba română, în 2005, la editura Curtea Veche. "Deseori, de atunci", îşi aminteşte Enescu, "am avut bucuria să dirijez concerte cu Yehudi Menuhin sau să cânt cu el: uneori îl acompaniam la pian, alteori îmi luam vioara şi interpretam împreună Dublul Concert de Bach, în re minor."

"Copil-minune odinioară, el este astăzi un minunat violonist. Şi sufletul lui a rămas acelaşi: afectuos, generozitatea întruchipată, arătând profesorilor săi un respect profund şi o constantă încredere. Nu numai că nu m-a dezamăgit, dar, cu cât trece timpul, cu atât îmi oferă mai multe ocazii să mă minunez. Farmecul său atât de deosebit ţine de faptul că a rămas, în mod curios, copil."

Daniel Hope la Bucureşti

Daniel Hope, la Bucureşti, în septembrie 2007

Daniel Hope, la Bucureşti, în septembrie 2007

Despre această relaţie specială între doi mari artişti ai secolului XX, despre această afectuoasă prietenie mi-a vorbit şi Daniel Hope, cu prilejul întâlnirii pe care am avut-o la Festivalul Enescu din 2007. Căci aşa cum Enescu a jucat un rol esenţial în viaţa lui Menuhin, tot aşa Menuhin a avut un aport substanţial la formarea violonistului Hope. Mult apreciatul violonist a participat în acel an la festival cu celebrul trio Beaux Arts, revenind, în 2009, ca solist, pe scena Ateneului cu Concertul pentru vioară de Mendelssohn, program dedicat lui Yehudin Menuhin.

În 2007, prin volumul autobiografic

"Familienstücke" (Crâmpeie din istoria unei familii)

, Daniel Hope a debutat şi ca scriitor şi eseist (între timp a publicat mai multe volume, lucrează la numeroase şi diferite proiecte, pe lângă activitatea sa concertistică, şi are chiar o emisiune săptămânală la radio, pe WDR 3). Într-o zi însorită de toamnă, am stat de vorbă la Bucureşti,

despre ce a însemnat Menuhin

pentru copilul şi tânărul artist de mai târziu, despre muzica lui George Enescu, cu care era de mic familiarizat datorită mentorului său şi despre prezenţa sa la Festivalul de la Bucureşti.

Alături de Daniel Hope, dealtfel, şi-a susţinut Yehudi Menuhin ultimul său concert, la Düsseldorf, în martie 1999, cu doar câteva zile înainte de a înceta din viaţă.

Vă mai recomandăm