1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Empatie şi reprezentativitate politică

Reprezentativitatea politică, principalul argument împotriva sistemului de vot majoritar promovat de USL, este de multe ori supraevaluată.

default

Principala opoziţie faţă de sistemul majoritar propus de liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, este organizată, paradoxal, de aliaţii din „societatea civilă”, Coaliţia 2012 pentru Alegeri Corecte, din care fac parte Asociaţia Pro Democraţia, Activewatch, Transparency International România şi altele. Aceste organizaţii au criticat energic alături de USL intenţia fostei majorităţi guvernamentale de a amâna alegerile locale şi de a le organiza împreună cu cele parlamentare, dar de data aceasta drumurile lor se despart. Militanţii civici care au combătut în trecut proiectul preşedintelui Traian Băsescu de a institui votul majoritar sunt hotărâţi astăzi să combată de pe aceleaşi poziţii şi intenţiile USL. Cele mai cunoscute figuri sunt profesorul de ştiinţe politice Cristian Pârvulescu, Victor Alistar (care era cât pe ce să devină ministru în guvernul Ponta) şi Mircea Toma, cunoscut pentru campaniile privitoare la libertatea presei.

Care este principalul argument pe care îl invocă împotriva votului majoritar Coaliţia 2012? În opinia acestor organizaţii, votul majoritar are un dezavantaj grav care nu ar putea fi compensat prin nimic altceva şi anume lipsa de reprezentativitate. Cu alte cuvinte, un deputat ales într-o circumscripţie uninominală cu o majoritate relativă a voturilor şi care poate fi mai mică de 50%, nu este cu adevărat reprezentativ. Practic, în cadrul unui sistem majoritar („uninominal pur” cum îl numeşte impropriu preşedintele Traian Băsescu), un deputat sau senator poate fi ales chiar cu mai puţin de 20% din voturi.

Argumentul acesta este important şi el revine în toate dezbaterile referitoare la sistemele electorale. O parte covârşitoare a electoratului rămâne fără reprezentare. Cu toate acestea, ideea reprezentativităţii este adesea supraestimată. Dacă toate partidele şi toţi candidaţii ar avea programe politice bine conceptualizate şi distincte unele de altele, atunci am asista, într-adevăr, la o mare pierdere şi la un real deficit democratic. Dar în realitate, programele politice sunt de cele mai multe ori confuze, nerezonabile şi foarte asemănătoare între ele în aşa fel încât ceea ce le distinge sunt interesele locale şi nu în ultimul rând ataşamentele empatice ale alegătorilor.

Este o iluzie să credem că intelectualii, de pildă, ar vota de fiecare dată mai raţional decât non-intelectualii. Empatia este şi în cazul lor decisivă, dar ea nu priveşte cu adevărat porgramele politice în mod obiectiv, ci un plan greu sondabil al trăirii subiective. Sistemul proporţional asigură o mai bună reprezentativitate nu atât a programelor politice raţional expuse, cât mai curând a indentificărilor empatice. Un intelectual prestigios lăsa la un moment dat să-i scape că îl preferă pe Traian Băsescu, căci stilul său ofensiv îl răzbună pentru toate înfrângerile sale. Cine ar fi încercat să-i demonstreze acestei persoane legate intim de viaţa universitară că preşedintele se opune de fapt demantelării unei universităţi particulare cu cea mai proastă faimă nu ar fi avut nicio şansă. „Reprezentarea” nu mizează aşadar doar pe aspecte obiective, formulate clar şi raţional, ci adesea pe trăirile cele mai nebuloase. „Mandatul” politic acordat unei persoane poate conţine lucrurile cele mai surprinzătoare.

Acestea sunt lucruri bine cunoscute mai ales de profesioniştii campaniilor electorale care construiesc empatii bazate pe tot felul de lucruri fără legătură cu politicile publice. „Pliciul” lui Silviu Prigoană sau „soluţia de curăţat” fac parte şi ele din aceste tactici de a construi profilul unui candidat cu care alegătorii să se identifice, dar ele nu spun nimic despre programul candidatului.

În această lumină mai cinică, bine cunoscută creatorilor de campanii, „reprezentativitatea” nu mai apare ca ceva substanţial, ci mai curând ca iluzie subiectivă. Devine mai clar, în orice caz, că nu toţi candidaţii, oricât ar fi ei de simpatici, sunt cu adevărat purtătorii de cuvânt ai unor interese sau aspiraţii sociale. Sau altfel spus, ceea ce se pierde prin votul majoritar nu este atât de important. Încetul cu încetul ideile folositoare şi interesele mari şi obiectiv formulate ale unei comunităţi se separă de restul şi au câştig de cauză. Singura situaţie evidentă în care votul majoritar duce la pierderi de substanţă politică este aceea a minorităţilor etnice cu o existenţă istoric distinctă.

În rest însă, reprezentativitatea este supraevaluată şi se pierde din vedere că şi sistemul proporţional de listă aplicat până în 2008 a conţinut elemente de majoritarism care au eliminat de pe scena politică un partid ca PNŢCD.