1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Emoţii la Kiev

În cadrul unei reuniuni care se va desfăşura joi, 18 aprilie, cu uşile închise, va fi prezentat un raport privind evoluţia Ucrainei. Documentul ar putea face posibilă semnarea acordului de asociere cu UE.

Fostul preşedinte al Parlamentului European, Pat Cox, şi fostul preşedinte polonez Alexander Kwasniewski vor prezenta în Parlamentul European un raport de care se presupune că va depinde semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu Ucraina. Negocierile au fost îngheţate cu multă vreme în urmă din cauza situaţiei politice interne a ţării.

Observatorii sunt de părere că punctul forte al noului raport va fi graţierea fostului ministru ucrainean al afacerilor interne, Iuri Luzenko - un apropiat al ex-premierului Iulia Timoşenko. În luna aprilie, Luzenko a fost eliberat din închisoare alături de alţi cinci deţinuţi, printre care şi fostul ministru al mediului Gheorghi Filipciuk. Pentru UE, justiţia selectivă contra politicienilor din opoziţie, practicată de către regimul de la Kiev, a reprezentat un impediment în semnarea acordului de asociere şi liber schimb cu Ucraina.

UE aşteaptă mai mult

La cererea Parlamentului European, Cox şi Kwasniewski au efectuat mai multe vizite în Ucraina, în ultimele luni. Elmar Brok, preşedinte al comisiei pentru afaceri externe în PE, apreciază că misiunea celor doi trimişi a fost un succes, însă, din partea conducerii de la Kiev aşteaptă mai mult: "Atitudinea guvernului ucrainean, ale cărui eforturi de apropiere faţă de UE sunt prea lente, mă dezamăgeşte", a afirmat Brok pentru Deutsche Welle.

Justiţia selectivă trebuie eliminată, iar Codul Electoral sau anumite paragrafe din cel Penal ar trebui revizuite. În mod deosebit, reglementările privind mandatul Procurorului General nu corespund standardelor europene, susţine Elmar Brok. Şeful comisiei pentru afaceri externe al PE mai crede că misiunea tandemului Cox-Kwasniewski ar trebui prelungită întru rezolvarea problemelor care împiedică apropierea Ucrainei de comunitatea celor 27.

Politologul german Andreas Umland crede că aşteptările europenilor de la Ucraina sunt chiar mai mari. Totuşi, graţierea fostului ministru Luzenko a mai detensionat atmosfera. În ultimele luni, Kiev-ul a transmis numai semnale negative. Printre altele, a fost vorba despre corectitudinea alegerilor parlamentare, despre noi acuzaţii la adresa fostului premier Timoşenko şi despre retragerea mandatului de parlamentar avocatului Serghei Vlasenko - apărătorului doamnei Timoşenko.

"Dacă şi Iulia Timoşenko ar fi eliberată din închisoare, Comisia Europeană ar putea decide, în luna mai, în favoarea acordului cu Ucraina", crede Umland.

Timpul presează

Conform planurilor UE, până în luna mai, Ucraina ar trebui să îndeplinească toate criteriile în vederea asocierii. Documentul ar putea fi semnat până la sfârşitul anului 2013. Volodymyr Fesenko de la Centrul de studii politice "Penta" din Kiev este, însă, sceptic. Fesenko crede că Iulia Timoşenko nu va fi graţiată şi că reforma electorală va eşua. "Relaţiile încordate dintre opoziţie şi majoritatea parlamentară nu vor permite un compromis în chestiuni atât de complexe", spune Fesenko.

Nu se ştie care va fi reacţia UE dacă previziunile sale se vor adeveri. Fesenko crede că o variantă ar putea fi asocierea celor două părţi, dar numai prin semnarea acelei jumătăţi din viitorul tratat care face referire la liberul schimb. În eventualitatea unei asemenea înţelegeri, întrebările de natură politică ar ieşi, deocamdată, din discuţie.

Însă, analistul ucrainean nu exclude nici posibilitatea încheierii ambelor părţi ale acordului, până la finele acestui an. În timpul procesului de ratificare - crede Fesenko - presiunile asupra Kiev-ului ar putea creşte, inclusiv în chestiunea verticalităţii politice a clasei aflate la conducere.