1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Cultură

Emoţii înaintea deschiderii Festivalului Wagner

Pregătirele pentru cea de-a 98-a ediţie a Festivalului Wagner de la Bayreuth continuă cu intensitate, deşi marţi sindicatele au reuşit să le provoace emoţii maxime organizatorilor.

default

Aşa arată teatrul de pe Colina Verde în timpul Festivalului Richard Wagner

Acestea au ameninţat cu greve, punând sub semnul întrebării însăşi festivitatea de deschidere a marelui eveniment cultural şi monden de pe Colina Verde. Conflictul tarifar declanşat de sindicate, în vederea obţinerii unor majorări salariale de aprox. 30 la sută pentru personalul tehnic de scenă, sezonier, a atins un punct culminant la începutul săpătmânii. E vorba de un număr de peste o sută de oameni, angajaţi pe timpul pregătirii şi desfăşurării festivalului, cam trei luni pe an. Ameninţările cu greve au pus sub semnul întrebării chiar debutul prestigiosului festival Richard Wagner. Conducerea festivalului s-a arătat dispusă să negocieze, declarând că asemenea negocieri tarifare erau de mult scadente. Momentul ales nu este însă tocmai cel mai potrivit, au mai adăugat cele două surori, care hotărăsc în acest an pentru prima dată destinele festivalului de la Bayreuth - Katharina Wagner şi Eva Wagner-Pasquier.

Umbau auf Grünem Hügel - neue Probebühne geplant

Noul tandem la conducerea festivalului de la Bayreuth

Prin tradiţie, an de an sosesc la Bayreuth cancelarul sau mai nou cancelara Republicii Federale, alături de alte persoanlităţi din viaţa culturală, poltică sau economică a ţării. Astfel, pe 25 iulie sunt aşteptaţi pe Colina Verde la spectacolul de deschidere cu opera "Tristan şi Isolda", între alţii, şefa guvernului federal, Angela Merkel, preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, premierul Bavariei, Horst Seehofer, ca în fiecare an fostul ministru de externe al Germaniei, Hans-Dietrich Genscher, dar şi înalţi oaspeţi din străinătate, între care preşedintele Greciei, Karlos Papoulias.

După multe emoţii, miercuri a fost difuzată ştirea că sindicatele ar putea cădea totuşi la o înţelegere cu patronatul. Se aşteaptă ca noua rundă de negocieri programată pentru seara zilei de 22 iulie să clarifice lucrurile. Timpul presează. Până atunci grădinarii tund gardurile vii cu mare precizie şi îngrijesc covorul verde din jurul teatrului ridicat după planurile compozitorului, repetiţiile fiind în toi.

După ce anul trecut, la capătul unor discuţii intense şi lupte aprige pentru "putere", Wolfgang Wagner, care a condus festivalul timp de 57 de ani şi-a anunţat retragerea definitivă, cele două fiice ale sale au preluat în tandem conducerea. În 2009 nu vor fi prezentate producţii noi, abia pentru 2010 fiind programat un nou "Lohengrin" în regia lui Hans Neuenfels. Tetralogia "Inelul Nibelungilor" va fi prezentată într-o nouă punere în scenă în 2013, când se împlinesc două secole de la naşterea marelui compozitor german, Richard Wagner. Cărui regizor îi va reveni această onoare nu se ştie încă. Cele două surori vor să ofere publicului cu acel prilej ceva ieşit din comun, ceea ce nu e deloc uşor după atâtea şi atâtea puneri în scenă ale celebrelor opere wagneriene.

Autor: Medana Weident

Redactor: Vlad Drăghicescu