1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Emil Boc şi disputa din BOR

Primarul Clujului şi preşedintele PD Emil Boc a intervenit în disputa din sînul Bisericii Ortodoxe, pronunţîndu-se în favoarea uneia dintre părţi. Aceste intervenţii laolaltă cu manifestările politic partizane ale înaltului cler ortodox readuc în prim plan problema mai veche în România a raporturilor dintre Stat şi Biserica Ortodoxă

Emil Boc în amvonul BOR?

Emil Boc în amvonul BOR?

Intervenţia reprezentanţilor statului a fost fără echivoc: „Salut decizia Sfîntului Sinod al Bisericii Ordodoxe Române, for care, iată, demonstrează că e mai democratic decît viaţa politică", a declarat Emil Boc, care a mai explicat că, în opinia sa, "înfiinţarea unei Mitropolii a Clujului este în beneficiul credincioşilor din Transilvania”. La rîndul lui, prefectul judeţului Cluj, Alin Tişe, a fost de părere că decizia Sinodului BOR „trebuie respectată şi că nu va duce la o scindare, ci la o unire a ortodocşilor”.

Ultimile luni au fost marcate de serioase frămîntări în sînul Bisericii Ortodoxe. La Sibiu, dar şi la Bucureşti în Dealul Patriarhiei au avut loc zilele trecute manifestaţii ale preoţilor şi credincioşilor ortodocşi care dezaprobă înfiinţarea unei noi mitrolii la Cluj în defavoarea mitropoliei de la Sibiu, cîştigată recent de Laurenţiu Streza. Pe scurt, alegerile pentru mitropolia Ardealului au dat cîştg de cauză lui Laurenţiu Streza, fapt care a nemulţumit o parte importantă a ierarhiei ortodoxe ardeleneşti în frunte cu Bartolomeu Anania. La scurtă vreme după aceea Sinodul BOR a decis înfiinţarea unei noi Mitropolii cu sediul la Cluj, fapt pe care unii l-au interpretat ca pe o scindare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania. În fapt este doar o reorganizare, dar care a avut, pesemne, ca resorturi viziuni diferite privitoare la însuşi viitorul Bisericii.

Dacă Laurenţiu Streza, mitropolitul de la Sibiu este văzut ca un cleric favorabil ecumenismului, Bartolomeu Anania de la Cluj şi Andrei Andreicuţ de la Alba Iulia, par mai curînd ostili acestei orientări şi înclinaţi către o adîncire a specificităţii ortodoxiei. Dezbaterea nu este însă îndeajuns de transparentă, aşa încît multă lume crede că poate vedea aici şi destule ambiţii personale.

În orice caz, mulţi preoţi din Ardeal au apreciat că ceea ce s-a întîmplat a fost în defavoare unităţii Bisericii şi au venit la Bucureşti ca să protesteze.

Dar ca problematică politică, a atras atenţia în mod deosebit intervenţia autorităţilor laice. Emil Boc, primarul Clujului a crezut de cuviinţă că e bine să ofere susţinere publică lui Bartolomeu Anania şi să se exprime cu privire la chestiuni strict bisericeşti. Cu an şi ceva în urmă, în prima zi de campanie electorală pentru preşedinţie, Patriarhul BOR lansa un atac sever împotriva candidatului Traian Băsescu care exprimase, într-un interviu la MTV, opinii liberale despre homosexualitate şi prostituţie. Bartolomeu Anania a replicat însă cerînd, pe un ton apăsat, Bisericii să nu intervină în lupta politică. Deşi el ceruse imparţialitate, gestul său a fost interpretat ca un ajutor oferit opoziţiei de atunci şi candidatului Traian Băsescu. Iată că acum, Emil Boc, preşedintele PD, a venit şi el să ofere susţineere publică lui Bartolomeu Anania.

Contextul este extrem de sensibil. În Parlament se găseşte un proiect de lege a cultelor, proiect care a primit obiecţii serioase din patea Comisiei de la Veneţia şi din partea cultelor creştine neortodoxe din România. Una dintre obiecţii se referă la implicarea prea mare a statului în afacerile religioase, la o tutelă pe care statul o exercită asupra bisericilor. Intervenţia preşedintelui PD indică însă că reprezentanţii administraţiei publice din România şi BOR sînt de părere că ar fi bine să-şi ofere în continuare servicii reciproce.

  • Data 19.01.2006
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B315
  • Data 19.01.2006
  • Autoare/Autor Horaţiu Pepine
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B315