Elicoptere pentru Darfur

Cu numai cîteva dintre elicopterele promise s-ar fi putut salva, de pildă, cei opt oameni din corpul de menţinere a păcii din Darfur care au murit pe 8 iulie, într-un atac al trupelor guvernamentale sudaneze. Cu aceleaşi elicoptere se puteau salva vieţile a zeci de mii de africani încă de anul trecut, de cînd guvernele ţărilor democratice au promis ajutor.

Occidentalii îi numesc „drăgălaşi” pe copiii din Darfur. În general, pentru africani, au compasiune şi uneori lacrimi. La nivelul guvernelor există promisiuni generoase: Elicopterele promise pentru zona Darfur sunt cel mai recent exemplu, dintr-un şir fără de sfîrşit. Un raport dat publicităţii de Thomas Withington, expert în probleme militare, spune că ar fi fost de ajuns ca patru ţări NATO să-şi fi respectat promisiunea făcută anul trecut, ca acum numărul aparatelor de zbor să depăşească cu mult cele 20 de elicoptere cerute de MINUAD - Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Uniunii Africane în Darfur.

Nu putem susţine trupe militare în mai multe părţi ale lumii, este replica mai mult sau mai puţin oficială a guvernelor din România, Cehia, Italia şi Spania când vine vorba de elicoptere. Se invocă probleme tehnice, aparatele nu sunt obişnuite cu clima, e căldură mare, etc. De fapt, mesajul este altul: Nu ne prea interesează drepturile omului în Darfur, o provincie uitată de lume în Sudan. Nu este petrol, resursele sunt ca şi inexistente iar locuitorii săi sunt neajutoraţi.

Este drept, aceste ţări au promis, în 2007, în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite să ajute populaţia din Darfur cu trupe şi elicoptere. Dar, între timp au alte priorităţi! Guvernul de la Bucureşti, cu toate că promisese 120 de militari români şi elicoptere (la summit-ul de iarnă al UE de la Bruxelles) s-a decis să nu mai trimită nici unul. În schimb, aportul României la trupele din Afganistan, Kosovo, Irak, Bosnia - Herţegovina se ridică la peste 1.100 de militari.

În provincia Darfur a avut loc un masacru şi s-au comis violuri în masă împotriva femeilor şi fetelor. Soldaţii guvernamentali şi alţi angajaţi ai statului au comis acte de violenţă extremă asupra unor populaţii întregi. Până la izbucnirea crizei din provincie, guvernul central sudanez a încercat crearea unui stat islamist, fără oponenţi şi fără alte grupuri religioase, folosindu-se de populaţia musulmană din Darfur ca principală bază în constituirea forţelor armate.

Ahmed Abaz este din provincia Darfur. A părăsit satul său natal după ce miliţiile preşedintelui sudanez au atacat aşezarea. „Fiecare bărbat care avea peste 15 ani a fost ucis. Femeile gravide au fost omorîte fiindcă puteau naşte băieţi. Sudanul a devenit patria arabilor şi numai a arabilor. Nu este loc şi pentru negri”, spune bărbatul plin de mâhnire.

Preşedintele sudanez Omar al- Bashir este acuzat de genocid de către Curtea Penală Internaţională. Procurorul Luis Moreno-Ocampo vorbeşte de 300 de mii de victime şi peste 3 milioane de refugiaţi. Provincia Darfur nu are eroi. Are doar victime.