1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Eliberarea celor două ostatece italiene

Mare bucurie în întreaga Italie după trei săptămîni de teamă şi nesiguranţă

Bucuria celor două tinere italience revenite acasă

Bucuria celor două tinere italience revenite acasă

Intreaga Italie a respirat uşurată ieri la revenirea în ţară a celor două italience luate ca ostatece ,după trei săptămîni de spaimă. Seful guvernului italian Silvio Berlusconi s-a urcat împreună cu familiile celor două Simone la bordul avionului militar care le-a adus acasă. Simona Pari şi Simona Toretta care lucrau la Bagdad pentru Crucea Roşie au fost răpite de o bandă de criminali care urmăreau doar să ceară bani de răscumpărare. La Berlin ministrul federal de externe Ioşka Fischer şi-a exprimat în numele germanilor bucuria că cele două italience au fost puse în libertate. Italienii au primit vestea cea bună chiar de la premierul Berlusconi, care a apărut în faţa ziariştilor făcînd precizarea că a auzit la telefon vocile celor două tinere. El a mulţumit opoziţiei pentru sprijin. In ultimele săptămîni s-a creat în Italia o alianţă de solidaritate naţională care a dus în cele din urmă la eliberarea celor două tinere.In ultimele săptămîni au apărut în Internet diverse cereri de retragere a trupelor italiene din Irak.Ele toate au fost respinse de premierul Berlusconi. Spre deosebire de celelalte două cazuri în care italieni au fost luaţi ostateci, de data aceasta opoziţia a declarat că renunţă la solicitarea retragerii trupelor pînă cînd cele două Simone nu vor fi eliberate. Ele au lucrat pentru organizaţia caritativă” Un pod pentru” care se ocupă în Irak printre altele de reconstrucţia şcolilor. După răpirea lor din biroul organizaţiei din Bagdad , Italia a fost cuprinsă de un val extraordinar de solidaritate şi sprijin în favoarea eliberării celor două tinere. La primăria din Roma a fost montat un panou cu fotografia lor. La sfîrşitul săptămînii trecute în capitala Italiei mai multe zeci de mii de oameni au demonstrat cerînd eliberarea Simonei Pari şi a Simonei Toretta. Intr-un ziar apărut în Kuweit se spune că pentru eliberarea celor două tinere care au fost tratate cu respect ,guvernul italain ar fi plătit un milion de dolari, fapt însă neconfirmat oficial. Exprimîndu-şi imensa bucurie preşedintele Italiei Carlo Azeglio Ciampi a cerut eliberarea tuturor ostatecilor, adăugînd că rămîne durerea faţă de toţi cei ce au fost omorîţi într-un mod barbar şi spaima pentru toţi cei aflaţi în mîinile răpitorilor.O serie de preşedinţi din înteag lume au primit cu satisfacţie vestea eliberării celor două italience, mai ales George Bush, J.Chirac şi preşedintele Comisiei europene Romano Prodi, ca şi amintitul şef al diplomaţiei germane I.Fischer. Marile cotidiane italiene au publicat pe prima lor pagină fotografia surîzătoare a celor două Simone, ţinîndu-se de mînă la sosirea pe aeroportul Ciampino din Roma, titrînd: Ele au revenit acasă”. Nu s-a mai întîmplat de mult ca Italia să simtă o bucurie adevărată şi spontană,capabilă să unească întreaga ţară, scrie Corriere della Sera din Milano în editorialul intitulat ”Bucuria,memoria”,în care este elogiată şi maturitatea clasei politice.

  • Data 29.09.2004
  • Autoare/Autor Jorg Seisselberg/Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1by
  • Data 29.09.2004
  • Autoare/Autor Jorg Seisselberg/Catrinel Preda
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink http://p.dw.com/p/B1by