1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Electoratul mesianic

E ceasul evaluărilor pe ultima sută de metri. Cine câştigă? Şi de ce? Pun unii ştampila în funcţie de sentiment, umori, prejudecăţi. De această dată ar putea să prevaleze, paradoxal, prin ricoşeu, un vechi-nou clişeu...

Bumeranguri: arme ale aborigenilor australieni

Bumeranguri: arme ale aborigenilor australieni

Se fac, febril, puzderie de calcule. Cine ia voturile cui? De ce stă mai prost Iohannis la cota de pariuri decât rivalul său? De ce sondajele îl dau câştigător doar pe cutare?

Hai să stăm strâmb şi să judecăm drept. Ştim că în alegerile româneşti sondajele au dat în repetate rânduri un chix răsunător. Eşecul lor jalnic în confruntările dintre reprezentanţii dreptei liberal-conservatoare şi PSD din ultimul deceniu ar putea părea elocvent chiar şi în condiţiile în care n-am aprecia vorba atribuită lui Churchill, potrivit căruia nu e cazul să credem „decât în statisticile pe care le falsificăm noi înşine”.

Acestea fiind zise, avem posibilitatea de a evalua şansele celor doi candidaţi şi în funcţie de criterii mai relevante. Şi avem dreptul, dacă nu şi obligaţia de a trage, în temeiul lor, un bilanţ provizoriu. De acord sunt mulţi observatori interni şi externi în legătură cu nivelul fără precedent al murdăriei şi agresivităţii unei campanii electorale pline de manipulări, dezinformări şi violări flagrante ale constituţiei şi bunului simţ.

Ponta şi încălcarea flagrantă a regulilor jocului

Ele au culminat cu deposedarea multor români din străinătate de dreptul de a vota şi cu apelul susţinătorilor candidatului pesedist la un simbol nazist: aruncarea de găini moarte în curtea sediului ACL, maniera în care, conform „Cocoşului decapitat”, cartea de mare succes, în vest, a autorului ardealean Eginald Schlattner, citat vineri de publicistul William Totok în ziarul berlinez TAZ, hitleriştii îşi ameninţau cu moartea adversarii politici.

PSD a negat implicarea în această vădită tentativă de intimidare, care e posibil să-l fi determinat pe Klaus Iohannis să accepte, dezgustat şi enervat, o confruntare directă improvizată la Realitatea tv, expunându-se astfel reproşului că s-ar fi lăsat atras într-o cursă a adversarului politic.

Dar, oricine ar fi autorul acestui atac, nivelul fără precedent al încercărilor de timorare a candidatului creştin-liberal, de terfelire şi marginalizare pe criterii etnice şi religioase a lui Klaus Iohannis, săvârşite în favoarea unui candidat declarat "social-democrat" e elocvent în sine. La fel e şi frecvenţa ieşită din comun a brutalelor faulturi electorale comise de tabăra lui Ponta, prin recursul la minciuni şi abuzuri ale instituţiilor statului, menite de pildă să le inducă pensionarilor frici nejustificate.

Nu mai puţin edificatoare e tentativa instrumentalizării şi manipulării Bisericii Ortodoxe Române, prin transformarea unora dintre ierarhii ei în agenţi electorali, o manevră care a oripilat şi revoltat unele dintre cele mai respectate repere morale româneşti. Ea l-a determinat chiar şi pe aproape centenarul filosof român, Mihai Şora, să-şi abandoneze obişnuita rezervă şi să reacţioneze cu extrem de severe critici la adresa puterii şi a ierarhilor.

Nu se poate presupune că PSD n-ar şti că toate aceste manevre sunt riscante, întrucât implică un piperat preţ electoral îndeosebi în rândul electoratului nehotărât. Concomitent, dimensiunea derapajelor, unică în istoria nu tocmai distinselor campanii electorale româneşti, relevă cât de nervoşi sunt susţinătorii premierului.

Care, fiind la putere, dispune de instrumentele necesare să ştie ce şanse are şi cât de realist îl vede cu adevărat populaţia României, în ciuda şi în răspăr cu ditirambica imagine proiectată favoritului lor de către televiziunile de casă ale candidatului pesedist, într-o ţară cu o presă totuşi foarte carentă. Ar fi pus Ponta la bătaie mijloace de o agresivitate fără pereche, implicând, pentru imaginea sa, costuri grele şi pe temen lung, dacă nu şi-ar fi estimat candidatura ca fiind în mare pericol?

Challangerul şi campania sa atipică

De cealaltă parte, candidatul liberal a rămas în paradigma lui de „om al faptei”, nu al vorbei, de lider atipic care încearcă să transforme România într-o ţară „normală” şi să facă o „altfel de politică” la adăpost de argumentele ad hominem, de atacuri la persoană, de josnicii, trădări şi războaie permanente.

Ceea ce, aşa cum era de aşteptat, l-a dezavantajat parţial în confruntările televizate în care nu puţini sperau să-l vadă în postura Sfântului Gheorghe, răpunând „balaurul” şi rănindu-şi adversarul atât de rău, încât să se vadă clar cum îi ţâşneşte, irepresibil, sângele.

Or, Iohannis n-a vrut să intre în cariera sa prezidenţială handicapat de încălcarea propriei sale logici politice, prin replici excesiv de acide, ori grevat de negocieri şi tranzacţii oneroase cu diverşi politicieni. „Votul românilor nu se poate negocia”, a declarat abil, Iohannis, nu odată.

Luptând, ca atare, cu o mână legată la spate, el a punctat clar, totuşi, în zona principalei vulnerabilităţi a actualei puteri în frunte cu Ponta. Apasă asupra bilanţului premierului chestiunea corupţiei baronilor pesedişti. Apasă greu susţinerea de către Ponta a marilor corupţi din rândul politicienilor urmăriţi de justiţie, între care propiul său socru, sau condamnaţi de ea. Apasă greu de tot suspiciunea unei eventuale periclitări a orientării occidentale a României, a independenţei justiţiei şi a viabilităţii statului de drept de către un preşedinte Ponta.

Deficitul de mesaje pozitive şi efectul său posibil

Dar se câştigă alegerile doar cu mesaje negative, oricât de raţionale ar fi ele? Poate triumfa Iohannis doar graţie evidenţei că, într-o fază extrem de grea, accesul la funcţia supremă al lui Ponta ar putea costa România enorm, atât pe plan intern cât şi în lume?

La capitolul mesaje pozitive Iohannis nu pare a sta genial, dacă se face abstracţie de sprijinul declarat al Angelei Merkel şi de credibila asigurare a lui Klaus Iohannis că, aşa cum a ajutat Sibiul să înflorească, va atrage prin însăşi credibilitatea personalităţii sale investiţii importante în România.

Încât cu el la cârmă, ţara ar avea o autentică şansă de prosperitate. O ştiu nu doar ardelenii, bănăţenii, bucureştenii. Dar pentru amplificarea şanselor sale de a fi ales ar fi fost util să investească el însuşi mai mult capital sentimental în mesajele transmise românilor de dincoace şi dincolo de Prut.

Fiindcă, de regulă, contează mult impresia artistică, votul emoţional, votul soft al celor ce pun ştampila în funcţie de umori, de sentimente, de idiosincrazii şi, uneori, în funcţie de prejudecăţi naţionaliste sau confesionale.

De această dată ar putea să prevaleze, paradoxal, prin ricoşeu, un vechi, dar şi un nou clişeu. Tocmai virulenţa extremă a campaniei pesediste acreditează ideea ţării aflate la răscruce. Transformată în bumerang, violenţa nejustificată a taberei Ponta, cuplată cu "mândria de a fi român" i-ar putea convinge pe mulţi să-şi însuşească apelurile de a-şi abandona indiferenţa şi de-a ieşi la vot spre a-şi salva naţiunea, a-i mântui alianţele şi a-i izbăvi justiţia şi democraţia de pesedizare, orbanizare şi putinizare, printr-un vot pentru Iohannis .

Electoratul mesianic ar putea prea bine înclina balanţa.