1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Egiptul şi creştinii

Condamnarea armatei egiptene pentru fărădelegile ei nu înseamnă că vestul trebuie să închidă ochii la crimele anti-creştine comise de islamişti în Egipt ori în restul Orientului Mijlociu.

Excesele militarilor egipteni în lupta lor împotriva rebeliunii Frăţiei Musulmane, declanşate în urma debarcării fostului preşedinte islamist, Mohamed Morsi n-ar fi putut recolta osândiri mai virulente în Occident decât condamnările formulate de cancelariile apusene.

O indignare generală a suscitat săptămâna trecută, pe bună dreptate, în Apus, brutalitatea ieşită din comun a forţelor de securitate egiptene în cursul desfiinţării unor tabere create, în semn de protest, pe străzile capitalei egiptene, de islamiştii Frăţiei Musulmane.

De o bună bucată de vreme fraţii revendică, în zadar, re-instalarea în funcţie a debarcatului preşedinte Morsi, un membru al Frăţiei care, după ce s-a văzut ales în mod democratic de majoritatea electoratului egiptean, a instaurat în Egipt un regim despotic.

Morsi nu se mulţumise să desfiinţeze vechea constituţie egipteană şi să silească ţara să accepte una nouă, islamistă, obligându-i pe toţi cetăţenii, inclusiv pe nemusulmani, să-şi asume şaria, legislaţia islamică în versiunea ei pură şi dură, dar şi-a acordat sieşi puteri plenipotenţiare.

Concomitent, autorităţile aflate în subordinea lui, departe de a pune capăt atentatelor anti-creştine comise sub fostul preşedinte Mubarak, au tolerat perpetuarea şi intensificarea lor. Sub Morsi au avut loc multiple atacuri asupra minorităţii copte, una dintre cele mai vechi dintre comunităţile creştine din Orientul Mijlociu, regiunea care este patria creştinismului.

În epoca domniei exercitate de Frăţia Musulmană împreună cu debarcatul preşedinte, un grup de islamişti deschisese focul chiar şi asupra catedralei Sfântul Marcu, din capitală, sediul papei autocefalei Biserici Copte, Teodor al II-lea, al 118-lea suveran pontif al acestei biserici.

Nu e de mirare că, în reacţie la sensibila deteriorare a situaţiei drepturilor omului, mulţi egipteni, creştini, laici, ori credincioşi musulmani respingând orice tip de fanatism s-au revoltat împotriva regimului tiranic instaurat de Morsi.

Nu e uimitor nici faptul că aceşti oameni, constituind un segment majoritar al societăţii egiptene, de vreme ce Frăţia Musulmană nu e susţinută decât de aproximativ o treime din cetăţeni, a obţinut susţinerea armatei.

Fiindcă, spre deosebire de executivul islamist al Turciei, care s-a folosit de anii la putere spre a slăbi, iar apoi spre a decapita armata, care păzea sistemul secular al ţării, islamiştii egipteni, mai puţin timoraţi, se grăbiseră să acapareze din capul locului întreaga putere şi nu apucaseră să-i înlocuiască pe generali.

Uluitor este, în schimb, că la masivele critici iscate în Occident de intervenţiile contondente ale armatei împotriva demonstranţilor islamişti nu s-au adăugat nicăieri condamnări ale campaniei teroriste declanşate de Frăţia Musulmană împotriva comunităţilor creştine din Egipt. Or, această campanie a debutat imediat după debarcarea ex-preşedintelui Morsi, cu incendierea a zeci de şcoli şi de biserici.

Conform săptămânalului german Die Zeit, doar în ultimele 5 zile au fost arse 63 de biserici şi nu mai puţin de 5 şcoli catolice, la Al Minya, Suez şi Assiut. Au fost distruse mânăstiri, atacate maici şi clădirile în care se aflau. Unele edificii creştine, între care multe lăcaşuri de cult, au ars până la temelii. Agresate sexual, jignite şi maltratate s-au văzut şi mai multe măicuţe şi învăţătoare creştine.

La Alexandria, gloata islamistă l-a linşat pe un şofer de taxi care nimerise din greşeală în proximitatea unei demonstraţii în favoarea lui Morsi. Numeroşi creştini au fost ucişi în alte locuri ale ţării. Cel puţin 1000 au fost răniţi, alţi cel puţin 17 răpiţi, peste 100 de magazine şi farmacii creştine au fost jefuite, trei hoteluri creştine incendiate de mulţimi cântând, potrivit martorilor, cântece în favoarea fostului şef al statului, relevă acelaşi ziar german, referindu-se doar la bilanţul ultimelor zile.

Copţii nu suferă în aceste zile primele discriminări religioase care s-au abătut asupra lor. Dar niciodată violenţa exercitată împotriva lor nu pare să fi fost mai amplă şi mai cruntă decât acum. Şi niciodată, parcă, tăcerea Creştinătăţii n-a fost mai apăsătoare şi mai vinovată. Că, în mod fals, al-Quaida şi Frăţia Musulmană atribuie vina debarcării lui Morsi creştinilor, e doar o parte a problemei.

Alta vizează soarta tuturor comunităţilor creştine din regiune, care au marcat istoria unor ţări şi zone precum Libanul, Siria, Irakul, Egiptul şi teritoriile locuite de palestinieni şi care, cu excepţia celor din Israel, se topesc văzând cu ochii de când a început să ia amploare în regiune terorismul islamist.

Util ar fi ca Occidentul să înceteze să adopte poziţii unilaterale în conflictul egiptean. La urma urmei, dat fiind bilanţul catastrofal al regimului Morsi, a lua apărarea islamiştilor din Frăţie nu înseamnă neapărat a proteja democraţia. Important e, în orice caz, să se urmărească situaţia cu maximă atenţie şi să se acorde ajutor concret şi masiv tuturor celor cărora li se încalcă flagrant drepturile. Între ei se numără, cu siguranţă, şi creştinii.