Egiptenii se tem de contrarevoluţie
25 februarie 2011Reprezentanţii mişcării democratice din Egipt Hassan Saber şi Mamdouh Habashi au fost extrem de activi din punct de vedere politic în ultimele decenii.
Alături de sute de mii de egipteni, Saber şi Habashi au cerut în Piaţa Tahrir debarcarea de la putere a lui Mubarak şi reformarea sistemului politic şi social al ţării. Iar lupta lor nu a rămas fără roade, căci omul care a condus Egiptul timp de treizeci de ani a eliberat, într-un final, fotoliul prezidenţial.
Cu toate acestea, Mamdouh Sabashi recunoaşte că nu ştie în ce direcţia o va apuca ţara, acum că Mubarak a plecat. "Pentru cine a participat şi a analizat această revoluţie, îngrijorarea cauzată de multele necunoscute care planează momentan asupra viitorului ţării este foarte mare", spune Habashi.
Mamdouh Habashi, membru al "Arab and African Reserch Center", un "thinktank" care se ocupă cu chestiuni privind democraţia în lumea arabă, luptă de ani de zile pentru mai multă democraţie şi pentru respectarea drepturilor omului în Egipt.
Egipteanul se teme că în perioada următoare ar putea apărea germenii unei contra-revoluţii în ţara sa. "Acest pericol este unul real, iar noi nu suntem singurii care ne gândim la el", spune Habashi.
Acesta se teme că "fructele revoluţiei ar putea dispărea în lumina unor insignifiante modificări ale constituţiei, care nu modifică în profunzime sistemul. Ceea ce doresc să ne ofere contra-revoluţionarii este o falsă democraţie, care permite oamenilor să aleagă, dar care nu le va aduce acestora nimic", spune Mamdouh Habashi.
Dreptate socială, salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă. Acestea au fost dezideratele principale al oamenilor adunaţi în Piaţa Tahrir, spune Hassan Saber, prezent pe baricade de la începutul revoltei egiptene. El este membru al mişcării de opoziţie "Kefaja" şi un vechi militant pentru democraţie.
Mubarak a fost îndepărtat, însă guvernul său încă se mai află la putere în Egipt, la fel ca şi apropiaţii acestuia, care continuă să activeze în instuţiile de stat şi în presă. Cu toate acestea, Saber crede că "revoluţia este un proces de lungă durată". "Jumătate din drum a fost parcurs cu succes", spune el.
Autor: Bettina Marx/Vlad Drăghicescu Redactor: Ovidiu Suciu